ICCJ. Decizia nr. 1409/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr 1409/2013
Dosar nr. 1472/54/2012
Şedinţa publică de la 22 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Drănic a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a a României - Camera Județeană de Conturi Dolj anularea parțială a încheierii nr. 4 din data de 09 noiembrie 2012 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Dolj, în sensul admiterii în întregime a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 33 din data de 16 septembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Dolj cu consecința anulării parţiale a Deciziei nr. 33 din data de 16 septembrie 2011, respectiv a punctului 1.1 și a măsurilor dispuse la acest punct.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa nr. 2517 din 12 iunie 2012, Tribunalul Dolj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
S-a retinut în acest sens, că în speță sunt aplicabile dispozițiile pct. 227 din H.G. nr. 130 din 04 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activitătților specifice Curții de Conturi, competența de soluționare a cauzei revenind, în acest caz, curții de apel.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 831 din 18 septembrie 2012, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligaţiei de executare este Decizia nr. 33 din 16 septembrie 2011 emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj, autoritate publică de nivel local, chiar dacă prin încheierea pe care o pronunţă structura centrală a Curţii de Conturi se respinge sau se admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competența de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Cum actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locală, respectiv de Camera de Conturi Dolj și cum în cauză nu este prevăzută o competență expresă a curţii de apel, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, în raport cu care, competenţa materială de soluţionare a cauzei, în fond, revine tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantului, care este Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
După cum rezultă din lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
- În cauză, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat anularea parțială a Încheierii nr. 4 din 09 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost admisă în parte contestaţia formulată împotriva Decizia nr. 33 din 21 decembrie 2011 emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj, fiind respinsă numai în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. 1 alin. (1). din Decizia nr. 33 din 16 septembrie 2011.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi art. 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport cu dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că este necesar a fi determinată instanţa competentă material în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că, spre exemplu, prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011, nr. 4547 din 5 octombrie 2011 şi nr. 4718 din 13 octombrie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 33 din 16 septembrie 2011 emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj a fost respinsă prin Încheierea nr. 4 din 09 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 1 alin. (1) din decizie, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2.Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunie Drănic în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a a României și Camera de Conturi Dolj în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1407/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1410/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
