ICCJ. Decizia nr. 1190/2013. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1190/2013
Dosar nr. 5077/1/2012
Şedinţa publică de la 21 februarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 607/44/2011, reclamantul S.L. a solicitat în contradictoriu cu M.A.I. Bucureşti, emiterea unui ordin prin care să i se acorde gradul profesional următor, respectiv inspector de poliţie, începând cu data de 25 martie 2011.
Prin sentinţa nr. 359 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S.L. în contradictoriu cu autoritatea pârâtă M.A.I., în sensul că a fost obligat pârâtul M.A.I. să emită un ordin prin care să acorde reclamantului gradul de inspector de politie începând cu data de 25 martie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, Bucureşti, promoţia 2007, în prezent fiind angajat al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi cu gradul de subinspector de poliţie, ocupând funcţia de ofiţer operativ IV în cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că legislaţia în vigoare impune anumite condiţii pentru obţinerea gradului următor, astfel cum sunt prevăzute de art. 16 din Legea nr. 360/2002, care trebuie îndeplinite cumulativ:
- să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deţinut sau să îl îndeplinească în cursul anului calendaristic respectiv.
- să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu calificativul „excepţional" sau „foarte bun", iar în ceilalţi ani ai stagiului, cel puţin cu calificativul „bun".
Conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcţionarului public.
În conformitate cu art. 139, alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, „Gradele profesionale se acordă poliţiştilor cu respectarea condiţiilor legale, după cum urmează: a) cu ocazia zilelor armelor, precum şi a Zilei Naţionale a României.
Acest ordin a fost abrogat prin Ordinul M.A.I. nr. 665/2008 însă această prevedere s-a păstrat în integralitate astfel încât în Secţiunea a 2-a, se prevede ca, Acordarea gradelor profesionale poliţiştilor, art. 67 alin. (1) prevede că „gradele profesionale se acordă poliţiştilor cu respectarea condiţiilor legale:
a) cu ocazia zilei armei din care fac parte, precum şi a Zilei Naţionale a României.
Art. 2, lit. e) din Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 modificat prin Ordinul.M.A.I. nr. 750/2005 prevede în mod expres că „M.A.I. aprobă acordarea gradului profesional următor la împlinirea stagiului minim ofiţerilor de poliţie până la gradul profesional de comisar-şef, inclusiv".
Propunerea în acest sens trebuia să o facă Inspectorul General al Poliţiei Române, conform art. 15 din Legea nr. 360/2002.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 284/2010, în situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unui de nivel imediat superior.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul ocupă funcţia de Preşedinte al Sindicatului Democratic al Bugetarilor din România, conform Hotărârii de constituire nr. 78/PJ din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. 21694/233/2010.
Prin adresa M.A.I. din 30 septembrie 2011 i s-a aprobat echivalarea funcţiei conform art. 48, alin. (3) din Legea nr. 360/2002 în aplicarea cărora s-a emis Ordinul M.A.I. nr. 1/539 din 25 iunie 2010 privind aprobarea echivalării funcţiilor de conducere specifice organizaţiilor sindicale din M.A.I. din funcţii prevăzute în legislaţia privind salarizarea poliţiştilor.
Prin urmare, instanţa a concluzionat că dreptul de a solicita acordarea gradului, următor de inspector de poliţie, este născut, deoarece îndeplineşte condiţiile de acordarea a acestui grad aşa cum au fost expuse, actual, deoarece a solicitat acordarea acestuia începând cu data de 25 martie 2011, Ziua Poliţiei Române, data îndeplinirii condiţiilor de acordare coincide cu momentul solemn de acordare, conform Legii nr. 360/2002 şi Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, respectiv Ordinul M.A.I. nr. 665/2008 şi de imediată aplicare, deoarece M.A.I., în exercitarea atribuţiilor legale, emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual (art. 7, alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I.).
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs M.A.I.
Prin Decizia nr. 2556 din 24 mai 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul M.A.I., a casat sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele,
Instanţa de fond nu a analizat în niciun mod apărările formulate de pârât prin întâmpinare şi nu s-a referit la dispoziţiile legale invocate, respectiv art. 16 şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 modificată şi completată, art. 67 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 665/2008.
Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 284/2010 sunt redate trunchiat, la fel şi cele cuprinse în adresa M.A.I. din 30 septembrie 2011.
Mai mult, prima instanţă a aplicat în mod greşit Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, completarea acesteia cu normele ce privesc statutul funcţionarilor publici operează doar în domeniile nereglementate în Statutul poliţistului.
S-a constatat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 360/2002 modificată şi completată, introduc, pe lângă condiţiile cuprinse în art. 19 şi condiţia suplimentară a existenţei postului, aprobat de Ministrul Administraţiei şi Internelor, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă.
S-a mai reţinut astfel că nici dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu sunt îndeplinite, deoarece funcţia ocupată nu este prevăzută cu un grad profesional superior.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 67 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 665/2008 nu au fost redate corespunzător, judecătorul fondului eliminând condiţia aprobării de către M.A.I. a posturilor prevăzute cu gradele corespunzătoare necesare promovării.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare S.L., invocând prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs a dat o hotărâre a cărei dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât aceasta, în mod eronat, nu s-a pronunţat cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 16 şi art. 22 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
În opinia contestatorului, instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., deoarece nu a analizat cauza sub toate aspectele.
În continuare, în cuprinsul contestaţiei în anulare sunt reluate în parte argumente deja invocate şi în căile de atac exercitate anterior.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite reglementate de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Pornind de la interpretarea acestei prevederi legale, Înalta Curte constată, pe de o parte, că legiuitorul a circumstanţiat obiectul contestaţiei în anulare speciale, care poate viza exclusiv hotărârile pronunţate în recurs.
Pe de altă parte, „greşeala materială” la care se referă art. 318 din C. proc. civ. constă în erori de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esenţiale ale dosarului.
Nu pot fi invocate, pe această cale, greşeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziţii legale.
Or, contestaţia în anulare formulată se întemeiază tocmai pe astfel de greşeli.
Din conţinutul deciziei atacate, rezultă că, verificând actele administrative prin prisma actelor normative ce au stat la baza emiterii lor, instanţa de recurs a ajuns la concluzia că sunt legale, realizând astfel un control efectiv, aşa încât nu a fost prejudiciat dreptul recurentului la un proces echitabil faţă de soluţia pronunţată.
Aşadar, pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe motivul invocat este necesar, aşa cum constant s-a statuat atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă, ca eroarea materială să privească un aspect de procedură, evident, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căruia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Or, aspectele prezentate de contestator nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., criticile sale reprezintă de fapt pretinse greşeli de judecată, de apreciere a probelor, care nu pot forma obiect al acestei căi de atac.
De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluţionată cauza.
Prin urmare, motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în textul de lege invocat drept temei al căii de atac exercitate în cauză, ele vizează practic nemulţumirea sa faţă de soluţia pronunţată în cauză.
Pe de altă parte, în ipoteza a doua a art. 318 C. proc. civ., numai recurentul poate introduce contestaţie în anulare, din moment ce este vorba de omisiunea de a discuta un motiv de recurs.
Din cuprinsul Deciziei nr. 2556 din 24 mai 2012 reiese clar calitatea părţilor implicate în litigiu, M.A.I. în calitate de recurent şi intimatul S.L.
Prin urmare, intimatul nu se poate plânge că instanţa a omis să cerceteze un motiv de recurs, neavând un interes legitim şi actual în acest sens, din moment ce nu a existat această cale de atac.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa C.E.D.O. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată ar fi apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.L. împotriva Deciziei nr. 2556 din 24 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 123/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
