ICCJ. Decizia nr. 1372/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1372/2013
Dosar nr. 10040/82/2011
Şedinţa publică de la 22 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.E.R., judecător la Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 a solicitat admiterea contestaţiei adresată Ministerului Justiţiei şi, pe cale de consecinţă, includerea în indemnizaţia de încadrare brută a unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu reprezentând sporul pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 15% începând cu data de 10 decembrie 2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2412 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul C.E.R. ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, „judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.”
Dispoziţiile legale menţionate au fost abrogate de Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.
Astfel, conform art. 48 din Legea nr. 330/2009, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în M. Of. al României, partea a I-a, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 10 alin. (8), art. 11 alin. (4), art. 12, art. 14, art. 15 alin. (1), art. 17, art. 22, art. 29, art. 30, art. 31, art. 31 alin. (2), art. 32, art. 34, art. 37 și art. 41.
Art. 1 alin. (2) din legea menţionată prevede că „Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de acest act normativ”.
Art. 30 alin. 6 din lege stabileşte că „Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.”
De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salariată care se stabilesc în funcţie de acestea.”
În conformitate cu prevederile legale menţionate, rezultă că sporul pentru titlul de doctor a fost acordat sub forma unei sume compensatorii, numai persoanelor care au beneficiat de acesta în luna decembrie 2009.
La data de 01 ianuarie 2011, au intrat în vigoare Legea - cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010, acte normative care nu prevăd acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.
În cauză, reclamantul a susţinut teza de doctorat la data de 10 decembrie 2010, iar la data de 06 iunie 2011, în baza Ordinului nr. 4387/2011 emis de M.E.C.T.S., i s-a acordat titlul ştiinţific de doctor în drept.
Prin urmare, se constată că Legea nr. 330/2009 a abrogat dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, care prevedeau acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor şi nu se poate reţine faptul că acest spor reprezintă un drept dobândit, în condiţiile în care reclamantul a solicitat acordarea acestuia ulterior abrogării prevederilor legale menţionate.
3.Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.E.R. considerând-o nelegală şi netemeinică.
Referitor la legalitatea căii de atac a recursului s-a precizat că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2012 s-a statuat că sunt neconstituţionale prevederile art. 7 alin. (2) teza finală din Anexa nr. VI – Familia ocupaţional de funcţii bugetare „Justiţie” la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prin care se prevedea în mod expres că „Hotărârile pronunţate sunt irevocabile”.
În acest fel, deşi în hotărâre se menţionează „irevocabil”, ca urmare a declarării ca neconstituţional a textului hotărârea poate fi atacată cu recurs.
În ceea ce priveşte sentinţa atacată, s-a apreciat că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa de fond s-a limitat doar la a face o analiză cronologică a prevederilor legale în materia sporului de doctorat, fără a avea în vedere argumentele de drept şi de fapt invocate de reclamant în acţiunea introductivă.
S-a subliniat că reclamantul nu a pus la îndoială existenţa şi cronologia actelor normative succesive apărute în materia sporului de doctorat, dar a apreciat că Legea – cadru nr. 330/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010 nu se aplică în situaţia acestuia datorită specificului activităţii de doctorat pe care a desfăşurat-o şi unui dintre principiile fundamentale ale noii legi de salarizare unitară, respectiv Legea nr. 284/2010.
Nu s-a analizat, de către instanţa de fond caracterul contractual al activităţii doctorale cu consecinţe în ceea ce priveşte legea aplicabilă şi nici principiile din legea de salarizare.
S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării cu trimitere spre rejudecare a procesului său, în subsidiar, admiterea recursului şi judecând pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat.
Excepţia inadmisibilităţii recursului a fost invocată în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 care prevăd că hotărârile sunt irevocabile.
Deşi textul a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 652 din 28 iunie 2012 a Curţii Constituţionale, în raport de prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-a considerat că, în mod corect, sentinţa are menţiunea irevocabilă.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru că organul de doctorat nu este un „drept câştigat”.
4.Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge excepţia inadmisibilităţii şi recursul pentru următoarele considerente:
Excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de Ministerul Justiţiei va fi respinsă deoarece dispoziţiile art. 7 alin. (2) teza finală din Legea nr. 274/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 652 din 28 iunie 2012, publicată în M. Of. al României la 11 iulie 2012.
Chiar dacă sentinţa a fost pronunţată anterior declarării ca neconstituţional a textului din lege, având în vedere prevederile art. 31 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora pe durata termenului de 45 de zile dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, nu se poate susţine inadmisibilitatea recursului.
Pe fondul recursului, susţinerile recurentului sunt nefondate.
Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor era prevăzut de în art. 5 din O.U.G. nr. 27/2008 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei care prevedea „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţi asistenţi carte posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat”.
Prin urmare, acest spor nu se acordă decât la solicitarea persoanei şi nu se acordă de la data obţinerii titlului ştiinţific, ci de la data solicitării.
Prin Legea – cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, au fost abrogate multe dispoziţii din O.U.G. nr. 27/2005, între care şi art. 5.
În speţă, recurentul-reclamant a susţinut teza de doctorat la 10 decembrie 2010, iar titlul ştiinţific i-a fost acordat la 6 iunie 2011 prin Ordinul nr. 4387 al M.E.C.T.S.
Recurentul a solicitat acordarea sporului pentru acest titlu sub forma unor „sume compensatorii cu caracter tranzitoriu” invocând principiile din legile de salarizare şi caracterul contractual al activităţii doctorale, însă aceste susţineri sunt nefondate.
Mai întâi, caracterul contractual al studiilor doctorale nu poate justifica acordarea sporului de doctorat pentru că în H.G. nr. 567/2005, nu era prevăzută obligativitatea acordării sporului de doctorat în cazul obţinerii titlului universitar.
Acordarea sporului era prevăzută în O.U.G. nr. 27/2006, dar de la momentul obţinerii titlului de doctor de către recurent, iar art. 5 din acest act normativ este abrogat.
Prin urmare, nu se poate susţine obţinerea unui spor în condiţiile în care legea nu mai prevede acordarea lui, pentru că ar însemna ca sporul să fie acordat deşi nu există temei legal.
Principiile ce au stat la baza legilor de salarizare adoptate în anul 2010 şi 2011 nu pot justifica, nici ele, acordarea acestui spor întrucât nici ele nu au prevăzut posibilitatea acordării acestui spor pentru cei care au obţinut titlul de doctor după data abrogării art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Ministerul Justiţiei.
Respinge recursul declarat de C.E.R. împotriva sentinţei nr. 2412 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 123/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 1407/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
