ICCJ. Decizia nr. 123/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 123/2013
Dosar nr. 797/39/2011
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava la data de 3 august 2011, reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat anularea Deciziei nr. 54 din 24 februarie 2011 emisă de Baroul Suceava şi a Deciziei nr. 36 din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România; constatarea ca fiind îndeplinite a condiţiilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de admitere în profesie, cu scutire de examen, cu înscrierea în Tabloul avocaţilor în termen de 30 de zile de la data soluţionării irevocabile a cererii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 371 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România Bucureşti, aşa cum a fost restrânsă.
A fost anulată Decizia nr. 54 din 24 februarie 2011 emisă de Baroul Suceava şi Decizia nr. 36 din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor din România şi instanţa a constatat ca fiind îndeplinite de către reclamant condiţiile de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. A fost obligat Baroul Suceava să emită decizie de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen.
Instanţa a luat act că reclamantul a renunţat la soluţionarea capătului de cerere privind înscrierea în tabloul avocaţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 14 iunie 2010 reclamantul a depus la Baroul Suceava cerere de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen.
Prin adresa din 17 ianuarie 2011 a fost convocat de către Baroul Suceava, în vederea verificării cunoştinţelor referitoare la legislaţia profesiei de avocat. Reclamantul a dat curs invitaţiei, iar verificarea cunoştinţelor s-a făcut în scris, iar în urma acesteia a obţinut un punctaj insuficient, fapt constatat prin Decizia nr. 54 din 24 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Suceava, prin care s-a respins cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Reclamantul a atacat această decizie la U.N.B.R., soluţia fiind aceea de respingere a contestaţiei sale.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că litigiul de faţă s-a născut datorită modului de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 de către U.N.B.R., în forma în vigoare la data la care reclamantul a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
În aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 trebuie interpretate în sensul că pentru a accede în profesia de avocat, condiţia privind exercitarea profesiilor juridice într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Textul de lege menţionat conferă persoanelor, care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul dispoziţiilor legale, dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii individualizate în lege.
Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru accesul în profesia de avocat.
Art. 21 alin. (2) din Statul profesiei de avocat, prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen. Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare, reţine instanţa de fond, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
S-a reţinut şi faptul că o soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, ar genera divergenţe de jurisprudenţă, care ar avea ca efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Instanţa a luat act că reclamantul a renunţat la soluţionarea capătului de cerere privind înscrierea în tabloul avocaţilor.
3. Recursurile declarate de Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Recurenta U.N.B.R. a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, apreciind că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii. S-a arătat că deşi a fost subliniat caracterul supletiv al normei prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care nu-i conferă reclamantului un drept necondiţionat de a accede în profesia de avocat, ci doar o vocaţie care trebuie corelată cu condiţia de a face dovada însuşirii corespunzătoare a cunoştinţelor legate de modul de organizare al acestei profesii.
S-a susţinut că instanţa de fond în mod nejustificat a apreciat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat nu au relevanţă în cauză, apreciind că textul de lege arătat nu vine în contradicţie cu norma supletivă consacrată în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ci are rol de explicitare a normei.
Recurentul Baroul Suceava a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, invocând aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond. S-a arătat că în mod nejustificat instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat nu au relevanţă în cauză, întrucât o astfel de interpretare este greşită, în contextul în care textul menţionat nu vine în contradicţie cu norma supletivă consacrată în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ci doar în explicitarea acesteia.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a reţinut că la data formulării cererii de primire în profesie de către intimatul C.I. dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b)) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”:
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplul: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a I.C.C.J. – S.C.A.F.).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, Înalta Curte apreciază că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale I.C.C.J. – S.C.A.F.).
Instanţa de control judiciar constată că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimatul, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, rezultă că reclamantul are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Instanţa de control judiciar reţine că refuzul recurenţilor de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoştinţelor specifice profesiei, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulat ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de Baroul Suceava şi U.N.B.R. împotriva sentinţei nr. 371 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1190/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1372/2013. Contencios → |
|---|
