ICCJ. Decizia nr. 17/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 17/2013
Dosar nr. 8169/2/2011
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantele I.M., I.A.G., I.D., I.H.I., G.H.M. Și H.Z. în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. Și Primăria OraȘului Corabia, au solicitat să se constate calitatea de persoane îndreptăţite conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a reclamantelor I.A.G. - moştenitoare a defunctului I.G.M., conform certificatului de moştenitor nr. 97 din 10 octombrie 2005, I.D. moştenitoare a defunctului I.F.D., conform certificatului de moştenitor din 25 mai 2006 şi I.H.I.G. moştenitoare a defunctului I.F.D., conform certificatului de moştenitor din 25 mai 2006; obligarea pârâtei Primăria Oraşului Corabia să transmită dosarul restituit ilegal de pârâta C.C.S.D., înregistrat la A.N.R.P. cu nr. 22537/ CC către C.C.S.D.; obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Corabia, jud.Olt; obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului şi a se constata că reclamantele au un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O. Cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii de 200lei/zi de întârziere.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 6889 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis cererea formulată de reclamantele I.M., I.A.G., I.D., I.H.I., G.H.M. Și H.Z. în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. Și Primăria OraȘului Corabia Și a obligat pârâta Primăria OraȘului Corabia să transmită dosarul petenţilor la C.C.S.D., iar pe pârâta C.C.S.D. să transmită dosarul primit, către un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în condiţiile şi termenele legale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Dispoziţia nr. 1614 din 15 mai 2006 împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispoziţiilor Titlului al VII- lea capitolul 5, art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea 247/2005 au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri Și deȘi pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziţiei, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate anterior.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D. s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
De asemenea, prima instanță a constatat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care Dispoziţia a intrat în circuitul juridic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate.
În ceea ce priveşte obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, Curtea de apel a reţinut că acesta ar fi prematură formulat în condiţiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi având în vedere dispoziţiile art. 181 alin. (2) din O.U.G. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri.
Referitor la capătul de cerere la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile, Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condiţiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, Curtea a apreciat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de executare, conform art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, după ce hotărârea prezentă devine definitivă şi irevocabilă.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâta la transmiterea dosarului către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în condițiile Și termenele legale.
Astfel, recurenta a arătat că transmiterea dosarului la evaluator este condiționată de lămurirea de către Primăria Municipiului Corabia a situației referitoare la faptul că prin două dispoziții diferite (nr. 1616/2006 Și nr. 1614/2004) s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru acelaȘi imobil.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimații-reclamanți au învestit instanţa de contencios administrativ, cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, jud.Olt; în sector 4, BucureȘti, ce a format obiectul dosarului de despăgubire în care s-a emis Dispoziţia nr. 1614 din 15 mai 2006.
Instanţa de control judiciar reţine că intimații-reclamanți au invocat refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, respectiv cererea formulată în contradictoriu cu C.C.S.D., de a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat şi identificat în cererea introductivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 şi constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea a I-a intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanţilor se priveşte ca fiind nejustificat.
Înalta Curte a constatat că reclamanţii s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanţi în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamanţi, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a avut la dosar date suficiente pentru identificarea imobilului solicitat, astfel încât nu a putut trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege, a evaluării.
Înalta Curte reţine că apărarea recurentei nu are temei legal, căci la dosarul cauzei există suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamanţi. Orice amânare în soluţionarea cererii reclamanţilor ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentei în sensul că Primăria Municipiului Corabia a acordat despăgubiri reclamanţilor pentru acelaşi imobil prin două dispoziţii, Înalta Curte constată că la dosar, nu există niciun fel de dovezi în acest sens, în afara unor adrese emise de A.N.R.P., fără relevanţă.
Împrejurarea că Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005, de aceea Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanţă a obligat pârâta să trimită dosarul la evaluator.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 6889 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 170/2013. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
