ICCJ. Decizia nr. 1730/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1730/2013
Dosar nr. 573/33/2011
Şedinţa publică din 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ Și fiscal, reclamanţii M,I., S.M., S.I., H.E., S.C.V., D.E., M.I., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003 Și C.C.S.D., au solicitat obligarea A.N.P.R.P.-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să acorde compensațiile bănesti ce li se cuvin conform Deciziei nr. 4121 din 21 iulie 2005 a SC E. M. SRL Decizia nr. 177 din 23 martie 2005 a A.V.A.S. BucureȘti, despagubiri în valoare de 636.100 lei, reprezentând contravaloarea terenului identificat în Baia Mare, parcelele top, în suprafață de 17.020 mp, precum Și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 01 iulie 2011 reclamanţii au depus la dosar o precizare de acţiune arătând că înțeleg să se judece în contradictoriu cu: C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei să emită decizie care reprezintă titlu de despagubire pentru terenul identificat în parcelele top, în suprafață de 17.020 mp, imobil pentru care s-a emis Decizia nr. 4121 din 21 iulie 2005 a SC E. M. SRL ce a fost confirmată de A.V.A.S. BucureȘti prin Decizia nr. 177 din 23 martie 2005.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au efectuat toate demersurile legale impuse de prevederile Legii nr. 10/2001, aȘa cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005. Pe cale de consecință, dosarul lor a fost înaintat C.C.S.D. în vederea emiterii unei decizii cu privire la acordarea titlurilor de despagubire pentru contravaloarea imobilului anterior menționat.
Întrucât dosarul a fost înaintat acestei entități imediat după emiterea deciziei de către unitatea deținatoare a imobilului, iar de atunci au trecut peste cinci ani de zile, au solicitat acestei autorități să răspundă care este motivul pentru care nu s-a emis încă o decizie care reprezintă titlul de despăgubire ce li se cuvine.
Față de solicitarea reclamanţilor, pârâta a raspuns în sensul că dosarul lor se află în lucru, fără însă a preciza care este Și termenul până la care vor fi îndeplinite demersurile legale necesare emiterii deciziei. Răspunsul pârâtei echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare al cererii reclamanților privind acordarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul cu privire la care au făcut dovada dreptului de proprietate, precum Și a preluării acestuia în mod abuziv în perioada comunistă. Pe de altă parte, neîndeplinirea obligației impusă de lege pârâtei, aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie ce a fost asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, susținând în acest sens că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de SC E. M. SRL, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.
Dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Astfel, urmare a analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind situaţia despăgubirilor de la momentul preluării abuzive. În cazul în care s-au încasat despăgubiri, este necesar să se precizeze suma şi data încasării lor, precum şi o copie legalizată a certificatului de moştenitor emis de pe urma d-lui S.I., precum şi copiile cărţilor de identitate ale moştenitorilor acestora.
Referitor la etapa evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiţionată de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate.
Faţă de susţinerile reclamanţilor privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil, pârâta a precizat că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată instituţiei pârâte, reclamantul nu a solicitat un răspuns, care poate şi trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai sus, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile şi obligatorii emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire. A apreciat că nu se poate reţine existenţa unei tergiversări din partea Comisiei Centrale, atâta timp cât trebuie parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu la simpla cerere a persoanei îndreptățite.
2. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 487 pronunțată la data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ Și fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanți Și a obligat pârâta să emită titlu de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 17.020 mp identificat în Baia Mare, pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 4121 din 21 iulie 2005 de către SC E. M. SRL.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent a fost transmis, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.
Prin refuzul de a emite titlul de despăgubire, C.C.S.D. a încălcat art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., C.E.D.O., a reţinut în cauza P. contra României că „dacă Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate şi cu atât mai puţin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de proprietate, odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat ea trebuie implementată cu o claritate şi o coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii". De asemenea, s-a subliniat faptul că "incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorităţi - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului".
Potrivit unei jurisprudenţe constante, Convenţia vizează protejarea unor drepturi concrete şi efective, iar nu "teoretice" sau iluzorii. Astfel, Curtea a decis, că respectul dreptului de proprietate presupune un drept de a spera la o coerenţă rezonabilă între deciziile statului privind aceleaşi bunuri.
Astfel, prima instanță a reținut că, în speţă, cu toate că reclamanţii au un act administrativ prin care li s-a stabilit dreptul la acordarea despăgubirilor (Decizia nr. 4121 din 21 iulie 2005), nu au posibilitatea de a pune în executare acest act administrativ, deoarece doar C.C.S.D. are atribuţia de a emite titlul prin care se stabileşte cu exactitate valoarea despăgubirilor.
Prin urmare, refuzul pârâtei de a emite titlul de despăgubire este unul abuziv, prin care li se încalcă dreptul de a dobândi un bun, drept ocrotit de art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.
3. Recursul declarat împotriva sentinței nr. 487 din data de 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ Și fiscal.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate Și netemeinicie.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Și art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
În susținerea recursului, aceasta a arătat faptul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O.
A arătat că, în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de SC E. M. SRL, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 27663/ CC Și, totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Astfel, urmare a analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind situaţia despăgubirilor de la momentul preluării abuzive, iar în cazul în care s-au încasat despăgubiri, fiind necesar a se precizeza suma şi data încasării lor, precum şi o copie legalizată a certificatului de moştenitor emis de pe urma lui S.l., precum şi copiile cărţilor de identitate ale moştenitorilor acestora.
Referitor la etapa evaluării, a precizat că această etapă este condiţionată de completarea dosarului cu informaţiile mai sus menţionate.
Recurenta a susținut că are obligaţia de a respecta anumite principii stabilite prin Titlul VIl din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, între care şi cel al acordării unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională.
Recurenta a mai susținut că instanţa de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei. A arătat că a admite că poate fi primită acţiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, se poate stabili o obligaţie într-un litigiu de contencios administrativ, printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. A precizat că astfel s-ar ajunge în situaţia să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci şi de evaluator şi, aşa cum rezultă din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, art. 16 art. 12 art. 16 Și art. 14 din Norme metodologice şi astfel cum s-a conturat în practica însăşi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie „Procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, (Decizia nr. 518 din 03 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 30455/3/2007).
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul litigiului dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ îl reprezintă obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. să emită în favoarea intimaţilor-reclamanţi Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat din 13 februarie 2002, situat în Baia Mare.
În dispozitivul hotărârii atacate s-a stabilit obligaţia pârâtei recurente de a proceda la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanţilor pentru acest imobil.
În motivarea admiterii cererii, instanţa de fond a considerat că suntem în prezenţa unui refuz nejustificat, abuziv şi arată ce consecinţe are acest refuz asupra drepturilor garantate de C.E.D.O. Însă, prima instanţă nu motivează în niciun fel concluzia la care a ajuns cu privire la existenţa refuzului nejustificat, abuziv al Comisiei.
Este adevărat că în aplicarea art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, trebuia respectat un termen rezonabil de soluţionare a cauzei, în speţă acest termen cuprinzând şi durata procedurilor administrative, procedură care a început în anul 2002 când notificarea a fost înaintată entităţii deţinătoare a imobilului pentru care se cere acordarea de măsuri reparatorii.
Trebuia analizat, însă, dacă nerespectarea acestui termen rezonabil se datorează culpei autorităţilor administrative române care nu au luat măsurile necesare şi eficiente de soluţionare a cererii intimatilor-reclamanti, împiedicându-I astfel pe acestia în realizarea dreptului lor de a obţine despăgubiri pentru imobilul anterior mentionat.
Prin recursul formulat, C.C.S.D. susţine că a dispus completarea dosarului cu înscrisuri apreciate ca relevante. Cu alte cuvinte, se susţine este incidentă ipoteza refuzului de soluţionare, a unei atitudini abuzive din partea sa.
Faţă de acest motiv invocat, întrucât prima instanţă nu a analizat, în raport de actele ce formează dosarul înaintat la C.C.S.D., dacă înscrisurile solicitate sunt sau nu relevante şi, în raport de aceasta, să verifice existenţa sau nu a refuzului nejustificat, Înalta Curte, în lipsa unei motivări care să satisfacă exigenţele art. 261 C. proc. civ., arată că nu pot fi cenzurate dezlegările instanţei de fond.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se poate analiza dacă există refuzul nejustificat al autorităţii recurente de a da curs cererii intimaţilor şi de a emite titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei din 21 iulie 2005 eliberată de SC E. M. SRL în lipsa analizei de către prima instanţă a situaţiei Dosarului nr. 27663/CC/2009.
Situaţia de fapt nu a fost lămurită pe deplin de către instanţa de fond şi este contestată de recurent, însă, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Apreciind că judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ în spiritul aflării adevărului, se impune aşadar casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în acest fel fiind respectat dreptul părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
Cu ocazia rejudecării, în temeiul art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa urmează să stăruie în vederea stabilirii cu strictă acurateţe a situaţiei de fapt şi a aplicării corecte a prevederilor legale incidente.
În concluzie, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art 20 alin. (1) Titlu VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, va fi admis recursul casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Maramureş, devenit competent a soluţiona cauza, în temeiul art. art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 2/2013.
În rejudecare vor fi analizate şi celelalte critici ale recurentei, dezvoltate prin motivele de recurs, ca apărări de fond, ce nu mai pot fi examinate în cadrul procesual de faţă, dată fiind soluţia adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 487 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Maramureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1719/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1743/2013. Contencios → |
|---|
