ICCJ. Decizia nr. 170/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALATA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 170/2013
Dosar nr. 2942/2/2012
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2775 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii B.I., M.G., F.M., D.N., D.M., S.N. şi V.S., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicitau obligarea acestora la plata unei amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea Sentinţei nr. 6746 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul emiterii deciziei de despăgubire în favoarea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu s-a făcut dovada culpei autorităţilor pârâte, pe de o parte, iar prin O.U.G. nr. 4/2012 au fost suspendate operaţiunile privind emiterea titlurilor de despăgubire, pe de altă parte.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii, reiterând argumentele invocate în faţa primei instanţe şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut de către aceasta că autorităţile pârâte nu sunt în culpă cu privire la neexecutarea Sentinţei nr. 6746 din 15 noiembrie 2011.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Ulterior pronunţării Sentinţei nr. 6746 din 15 noiembrie 2011 – cu privire la care recurenţii-reclamanţi nici nu au făcut dovada datei la care a devenit irevocabilă – sentinţă în legătură cu executarea căreia a fost promovată acţiunea în cauza de faţă, prin O.U.G. nr. 4/2012, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, ce a fost ulterior prelungită, prin Legea nr. 117/2012, până în 15 mai 2013.
Se constată, aşadar, că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 şi, ulterior, a Legii nr. 117/2012, au fost suspendate procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, legiuitorul instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O., pronunţată în cauza A. ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
În cauză sunt, deci, aplicabile cele două acte normative, reclamanţii fiind, conform prevederilor acestora, titularii unui drept afectat de un termen suspensiv, a cărui realizare (emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu poate fi obţinută înainte de împlinirea respectivului termen.
Î n jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, în vederea aplicării unei sancţiuni trebuie să se ţină seama de circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi de atitudinea autorităţilor, de eventuala „inerţie” a acestora.
Această răspundere funcţionează, deci, numai ca sancţiune a stării de inerţie; or, în litigiul de faţă, fiind suspendată prin lege activitatea autorităţilor pârâte, în ceea priveşte emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reţine existenţa unei atitudini de pasivitate care să fie sancţionabilă.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.I., M.G., F.M., D.N., D.M., S.N. şi V.S. împotriva Sentinţei nr. 2775 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 17/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 171/2013. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
