ICCJ. Decizia nr. 1743/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1743/2013
Dosar nr. 7342/2/2011
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2011, reclamanta SC B. SRL Bucureşti a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Bacău, obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.443.070,87 RON, reprezentând taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că, în vederea executării lucrărilor de modernizare a A.I.G.E. Bacău, a solicitat Consiliului Judeţean Bacău emiterea autorizaţiei de construire.
Răspunsul pârâtul a fost că, în situaţia de faţă, construcţiile realizate în baza autorizaţiei de construire solicitate sunt incluse în categoria bunurilor de retur şi, ca atare, au regimul juridic de bunuri private noi, iar la încetarea contractului, din moment ce vor intra în proprietatea Regiei Autonome "A.I.G.E.", pentru eliberarea autorizaţiei de construire este necesară achitarea taxei de 1% din valoarea stabilită a devizului general al investiţiei.
Prin urmare, taxa pe care o avea de achitat pentru eliberarea autorizaţiei s-a stabilit în cuantum de 1.443.070,87 RON, taxă pe care reclamanta a achitat-o tocmai cu scopul de a nu tergiversa lucrările ce urmau a fi executate.
A arătat, însă, că toate obiectele de investiţie îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 269 lit. b) şi c) din Legea nr. 571/2003, astfel că nu era necesară achitarea vreunei taxe.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Consiliul Judeţean Bacău a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că, faţă de textele de lege în vigoare şi prevederile contractului de concesiune, reclamanta nu este scutită de plata taxelor necesare eliberării autorizaţiei de construire.
Potrivit art. 269 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, invocate în susţinerea solicitării, taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de construire nu se datorează pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi aparţin domeniului public al statului, pentru lucrările de interes public judeţean sau local sau dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie publică.
Aşa cum rezultă din prevederile contractului de concesiune, bunurile aparţinând domeniului public ale judeţului Bacău sunt foarte clar delimitate de bunurile care aparţin domeniului privat al RA A.I.G.E. Bacău, printre care se enumeră şi obiectivele pe care le-a solicitat prin autorizaţia de construire.
În şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2011, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 148 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă, următoarele:
Plecând de la dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, care conturează sfera jurisdicţiei administrative, curtea a observat că acţiunea reclamantei nu se subsumează niciuneia dintre ipotezele vizate de aceste texte de lege.
Astfel, a reţinut că reclamanta nu a adresat pârâtului Consiliul Judeţean Bacău nicio cerere de restituire a taxei de autorizare, adresând o atare solicitare direct instanţei de judecată. Prin urmare, neexistând un refuz al autorităţii pârâte de restituire a taxei, instanţa nu se poate substitui autorităţii pârâte în analizarea unei atare cereri de restituire.
De asemenea, a reţinut că corespondenţa purtată între părţi în legătură cu datorarea sau nu a unei astfel de taxe nu prezintă nicio relevanţă, nefiind în prezenţa unui refuz de restituire a taxei, exprimat la vreo solicitare ulterioară achitării acesteia.
Prin urmare, reţinând că nu se contestă un refuz nejustificat al pârâtului de a da curs cererii reclamantei de restituire a taxei, a concluzionat că cererea de restituire, adresată direct instanţei, este inadmisibilă, şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu următoarea motivare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 148 din data de 11 ianuarie 2012, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, considerând ca cererea reclamantei nu se încadrează în cuprinsul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Soluţia instanţei este nelegală şi netemeinică şi a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În motivarea soluţiei sale instanţa a reţinut faptul că cererea este inadmisibilă întrucât nu s-a solicitat în prealabil intimatului - pârât Consiliul Judeţean Bacău restituirea taxei.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte corespondenţa purtată între părţi în legătură cu datorarea sau nedatorarea unei astfel de taxe, nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva analizată, nefiind în prezenţa unui refuz de restituire a taxei exprimat la vreo solicitare ulterioară achitării acesteia.
Aprecierea instanţei este nelegală întrucât cererea formulată se încadrează în cuprinsul prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin răspunsul intimatului-pârât exprimat în cuprinsul Adresei nr. 944 din 16 februarie 2011 s-a arătat că taxa trebuie să fie achitată, în lipsa acesteia nu se emitea autorizaţia de construire, societatea reclamantă fiind constrânsă să o plătească întrucât lucrările trebuiau a fi iniţiate.
Instanţa a aplicat în mod greşit legea considerând faptul că nu rezultă în mod clar refuzul intimatului-pârât de a restitui contravaloarea taxei achitate.
Astfel cum s-a arătat în faţa instanţei de fond refuzul intimatului-pârât în ceea ce priveşte restituirea contravalorii taxei rezultă în mod clar din cuprinsul răspunsului la plângerea formulată, precum şi din adresa prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că această taxă trebuie în mod obligatoriu achitată.
Or, din cuprinsul acestor adrese reiese faptul vecin şi conex al refuzului restituirii acestei taxe, de vreme ce intimatul-pârât a apreciat că aceasta trebuie să fie plătită.
În aceste condiţii, instanţa de fond a considerat în mod greşit inadmisibilă acţiunea, procedând la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Refuzul intimatului-pârât de a emite autorizaţia în lipsa dovezii plăţii a fost unul nelegal în raport de prevederile art. 269 din C. fisc. care stabilesc că: "Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor nu se datorează pentru: a) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lăcaş de cult sau construcţie anexă; b) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului; c) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, pentru lucrările de interes public judeţean sau local; d) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie publică; e) autorizaţie de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii".
Reclamanta a fost constrânsă să achite contravaloarea taxei întrucât lucrările care potrivit contractului de concesiune trebuiau efectuate sunt structurate pe două obiective de investiţii, şi anume:
- Bunuri publice aparţinând domeniului public al judeţului Bacău, în administrarea Consiliului Judeţean Bacău (pista, căi de rulare) în baza H.G. nr. 1725/2004 şi a H.C.J. Bacău nr. 86/2004.
- Bunuri aflate în patrimoniul R.A.A. Bacău (terminalul) şi care aparţin domeniului public al statului fiind astfel înregistrate conform Ordonanţei nr. 15/1993 art. 4 în patrimoniul Regiei.
Lucrările care urmau a se realiza sunt de interes şi de utilitate publică, în înţelesul prevederilor art. 3 din Legea nr. 213/1998, art. 135 pct. 4 din Constituţie şi art. 1 alin. 1 lit. b) din H.G. nr. 266/1993 privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regiile autonome de interes naţional, reclamanta trebuia să fie scutită de la plata acestei taxe privind emiterea autorizaţiei.
Astfel, refuzul nejustificat al intimatului-pârât din prezenta cauză de emitere a autorizaţiei de construire determină şi netemeinicia perceperii de către acesta a taxei achitată de către reclamantă în valoare de 1.443.070,87 RON, iar de aici reiese şi temeinicia acţiunii formulate întrucât refuzul de restituire a contravalorii acestei sume de bani este unul implicit, rezultând din succesiunea răspunsurilor oferite de către intimatul-pârât.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a solicitat obligarea intimatului-pârât la restituirea sumei achitate tocmai ca urmare a încălcării de către acesta a obligaţiei sale legale de a emite autorizaţie de construire fără ca în prealabil să solicite plata taxei.
Lipsa de temei a refuzului a fost indicată atât în cuprinsul plângerii prealabile dar şi în cuprinsul Adresei nr. 45/2011 când de fiecare dată reclamanta a arătat că este îndreptăţită, potrivit legii, să obţină autorizaţia de construire fără a plăti orice fel de taxă.
Întrucât plata a fost subsecventă refuzului emiterii de către pârât a autorizaţiei de construire, şi cum acest refuz nu a fost întemeiat din punct de vedere legal, şi plata este afectată de aceleaşi vicii de legalitate.
Recursul este nefondat.
Examinarea caracterului "nejustificat" al refuzului Consiliului Judeţean Bacău, de a soluţiona cererea adresată acestei autorităţi publice locale, reclamat prin acţiunea din prezentul dosar de către SC B. SRL Bucureşti se realizează, obligatoriu, prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Aşadar, pentru a reţine, în lumina textului legal precitat "... exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea ...", din partea pârâtului, trebuie să existe identitate între solicitarea adresată acestuia şi obiectul acţiunii în contencios administrativ.
Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, corespondenţa purtată între cele două părţi litigante, înainte de sesizarea instanţei de judecată, se referă la cererea de emitere a autorizaţiei de construire fără plata taxei de autorizare, iar nu la restituirea acelei taxe.
Prin urmare, din moment ce refuzul Consiliului Judeţean Bacău, vizează o chestiune diferită de cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, acesta nu poate fi calificat ca fiind "nejustificat" în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, indiferent care sunt motivele pentru care această autoritate publică locală nu a satisfăcut cererea de emitere a autorizaţiei de construire fără plata unei taxe.
Este de observat, constată instanţa de control judiciar, că în recurs nu este criticat, practic, modul în care prima instanţă a statuat asupra refuzului pârâtului, prin prisma prevederilor Legii contenciosului administrativ, ci recurenta încearcă, în continuare, să demonstreze refuzul nejustificat de emitere a autorizaţiei de construire, chestiune irelevantă din perspectiva obiectului acţiunii în contencios administrativ din prezenta cauză.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de către S.C. B. S.R.L. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. B. S.R.L. Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 148 din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1730/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1751/2013. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
