ICCJ. Decizia nr. 1717/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr 1717/2013
Dosar nr. 744/3/2011
Şedinţa din 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 05 ianuarie 2010, sub nr. 744/3/2010, reclamantul C.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, contestaţie împotriva O.U.G. nr. 107/2010, prin care se modifică Legea nr. 95/2006, respectiv art. 296 alin. (2), în sensul reţinerii a 5,5% din drepturile de pensie, pentru sumele mai mici de 740 lei şi a solicitat anularea O.U.G. nr. 107/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 521 din 09 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrative şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secţii la data de 07 martie 2011.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4937 din data de 7 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul C.O., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, ordonanţele (inclusiv cele de urgenţă) sunt emise de Guvern în virtutea delegării legislative, fiind acte normative cu putere de lege, ceea ce înseamnă că nu constituie acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt emise în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ele însele având putere de lege.
Recunoaşterea posibilităţii instanţelor judecătoreşti de a cenzura ordonanţele Guvernului ar echivala, tocmai din acest motiv, cu o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, având în vedere că ar permite imixtiunea puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii legislative.
3. Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.O., fără a motiva cererea.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., a constatat că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Întrucât recurentul nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de C.O. împotriva Sentinţei civile nr. 4937 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1720/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
