ICCJ. Decizia nr. 1732/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1732/2013
Dosar nr. 445/46/2011
Şedinţa publică din 26 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SRL Rm.Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F.și D.G.F.P. Vâlcea, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 197 din 2 februarie 2010, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 91222 din 20 septembrie 2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 3 decembrie 2010 i-a fost comunicată Decizia nr. 197/2010, de către pârâtă, prin care a fost respinsă în totalitate contestaţia formulată de N.D., ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta Decizia de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010 şi Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emisă pentru SC S. SRL.
A susţinut că în considerentele deciziei s-a reţinut cu rea-credinţă că în conformitate cu dispoziţiile art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, organul de soluţionare se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, iar coroborat cu art. 217alin. (1) pct. 13.lit. b), contestaţia poate fi respinsă ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Prin urmare, pârâta s-a pronunţat numai pe această excepţie şi a reţinut că N.D. nu are calitatea de a formula contestaţie împotriva unor acte administrative fiscale emise pentru persoana juridică SC S. SRL, nefiind subiect al raportului juridic fiscal creat.
Reclamanta a mai arătat că, raportat la data de 3 decembrie 2010, când s-a soluţionat contestaţia, N.D. avea calitatea de administrator, calitate; conferită de Sentinţa nr. 1565 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2844/90/2010, sentinţă rămasă irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 313/R/COM din 4 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. A mai arătat că în baza celor două hotărâri judecătoreşti, cesionarea părţilor sociale stabilită prin rezoluţia nr. 25355 din 3 august 2010 a Directorului O.R.C. Vâlcea a fost una corectă, cesiunea părţilor sociale către N.D. şi G.M., conform Hotărârii nr. 03 din 1 iulie 2010, fiind pe deplin legală, îndeplinind prevederile O.U.G. nr. 116/2009, coroborate cu art. 331 şi urm. C. proc. civ.
În legătură cu suma totală de 590.079 lei, stabilită de pârâtă prin Decizia de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, din care 255.671 lei, reprezentând impozit pe profit, 21.015 lei accesorii, aferente impozitului pe profit, 289.174 lei taxă pe valoare adăugată, 23.219 lei accesorii, aferente T.V.A., reclamanta a precizat că această sumă a fost calculată de organul fiscal în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare: „Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare".
A mai susţinut că decizia de impunere, sub rezerva verificării ulterioare, poate fi desfiinţată sau modificată din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului pe baza constatărilor organului fiscal competent, acest text de lege dovedind reaua-credinţă a organului fiscal, care la solicitarea de a efectua inspecţia fiscală, a răspuns prin adresa nr. 92985 din 8 noiembrie 2010, în sensul că, conform datelor furnizate de O.R.C. Vâlcea, asociat unic şi administrator al societăţii este d-na R.S.
De asemenea, reclamanta a arătat că adresa nr. 92985 din 8 noiembrie 2010, i-a fost comunicată după ce pârâta a avut cunoştinţă de faptul că prin Sentinţa nr. 15665 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2844/90/2010, a fost respinsă cererea pârâtei de opoziţie la cesiunea părţilor; stabilite prin Hotărârea asociaţilor SC S. SRL nr. 3 din 1 iulie 2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca nemotivată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Pârâta a susţinut că acţiunea reclamantei nu respectă dispoziţiile prevăzute de art. 122 C. proc. civ., deoarece nu se arată motivele de fapt şi de drept pe care este întemeiată acţiunea.
De asemenea, a mai arătat că persoana îndreptăţită să semneze contestaţia era numita R.S., în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii în cauză, raportat la faptul că până la emiterea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010, faţă de cererea de opoziţie, instanţa judecătorească nu se pronunţase printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990. Or, în speţă, contestaţia a fost formulată de N.D., care nu avea nici o calitate pentru perioada supusă inspecţiei fiscale şi nici la data depunerii contestaţiei, 25 octombrie 2010.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 453 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat contestaţia, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, a dispus anularea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Vâlcea şi a trimis contestaţia la D.G.F.P. Vâlcea, pentru pronunţarea pe fond asupra deciziei de impunere nr. 1132/17 septembrie 2010 şi asupra Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emise de către aceasta.
Totodată, a admis cererea de reexaminare formulată de expertul contabil A.P. şi a anulat amenda de 400 lei aplicată acestuia prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat contestaţia nu este întemeiată, având în vedere că Sentinţa nr. 1565 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2844/90/2010, era definitivă la data formulării contestaţiei, putând fi pusă în executare, astfel că în mod greşit s-a reţinut de către organul fiscal că N.D. nu avea calitatea de a formula contestaţie.
Prin această sentinţă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 313/R COM, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, la data de 4 februarie 2010, a fost respinsă opoziţia D.G.F.P. Vâlcea la cesiunea părţilor sociale, reţinându-se că cesiunea părţilor sociale către N.D. şi G.M. a fost legală, astfel că N.D. avea calitatea de reprezentant al societăţii, putând să formuleze contestaţia administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, contestaţie înregistrată sub nr. 54275 din 25 octombrie 2010.Curtea a mai constatat că, fiind soluţionată contestaţia pe cale de excepţie, organul fiscal nu s-a pronunţat pe fond asupra Deciziei de impunere nr. 1132 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emise de D.G.F.P. Vâlcea, ceea ce atrage trimiterea contestaţiei administrative spre soluţionare emitentului.
3. Recursurile declarate împotriva Sentinţei nr. 453 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Î mpotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, cât şi pârâta D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă SC S. SRL
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond avea posibilitatea de a se pronunţa şi cu privire la netemeinicia celor două decizii atacate, pe fondul lor, având în vedere expertiza întocmită de expertul contabil.
Aşa fiind, în opinia recurentei, nu se impunea trimiterea contestaţiei spre soluţionare organului fiscal, instanţa fiind autoritatea competentă a dezlega şi fondul contestaţiei.
3.2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea.
Recurenta D.G.F.P. a invocat ca temei legal al demersului său judiciar prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi a criticat hotărârea primei instanţe, pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a numitului N.D., la data formulării contestaţiei, respectiv la data de 25 octombrie 2010.
În acest sens recurenta a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că Sentinţa nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea (Dosar nr. 2844/90/2010) era definitivă la data formulării contestaţiei, în condiţiile în care Decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 313/R/COM a fost pronunţată la 4 februarie 2011 iar înregistrarea la registrul comerţului s-a făcut la 28 aprilie 2011.
Întrucât contestaţia înregistrată sub nr. 54275 a fost formulată de N.D. la data de 25 octombrie 2010, raportat la faptul că până la emiterea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010, faţă de cererea de opoziţie, instanţa nu se pronunţase printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 7 din Legea nr. 26/1990, rezultă că reprezentantul legal al societăţii reclamante, la acea dată, era R.S. în calitate de administrator şi unic asociat.
4.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
4.1. Asupra recursului recurentei-reclamante SC S. SRL
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce vizează exclusiv măsura dispusă în sensul trimiterii spre soluţionare a contestaţiei formulate la D.G.F.P. Vâlcea, pentru a se pronunţa pe fondul acesteia, Înalta Curte, raportat şi la prevederile legale incidente ca şi la jurisprudenţa sa constantă în materie, reţine că nu pot fi primite motivele de recurs înfăţişate.
Astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, instanţa de fond sesizată cu acţiunea societăţii reclamante a admis-o în parte şi reţinând că organul administrativ fiscal, prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010, nu a examinat contestaţia administrativă, pronunţându-se numai pe un aspect formal, legat de calitatea de reprezentant a semnatarului contestaţiei, în condiţiile anulării respectivei Decizii cu nr. 197/2010, a trimis-o organului emitent pentru a se pronunţa asupra fondului contestaţiei.
Nu este întemeiată susţinerea recurentei în sensul că instanţa de fond avea posibilitatea legală de a examina direct contestaţia administrativă, fără a o mai trimite organului fiscal întrucât, în sensul art. 218 alin. (2) cu referire la art. 205 C. proc. fisc. numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către persoana interesată, în faţa instanţei de fond.
Cum organul administrativ nu a examinat însă fondul contestaţiei reclamantei, înregistrată sub nr. 54275, împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 91222 din 20 mai 2010, soluţionând şi pronunţându-se numai asupra unei excepţii, în mod firesc s-a apreciat că în lipsa parcurgerii procedurii prealabile administrative, obligatorie şi în materie fiscală, instanţa nu se poate pronunţa direct asupra fondului contestaţiei reclamantei-recurente.
Faţă de cele arătate se va respinge aşadar ca nefondat recursul recurentei-reclamante, ca argumente subsidiare în acest sens urmând a fi reţinute şi cele în continuare înfăţişate, în examinarea recursului recurentei-pârâte D.G.F.P. Vâlcea, în condiţiile în care acesta vizează chiar temeinicia acţiunii reclamantei.
4.2. Asupra recursului recurentei-pârâte D.G.F.P. Vâlcea
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată şi din perspectiva criticilor înfăţişate de autoritatea pârâtă, şi faţă de prevederile legale aplicabile, reţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010 a cărei anulare a fost dispusă de prima instanţă prin sentinţa recurată, a fost respinsă contestaţia administrativă a recurentei-reclamante îndreptată împotriva mai multor acte administrativ-fiscale, reţinându-se că aceasta a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta acte emise pentru persoana juridică contestatoare.
Contrar celor reţinute de judecătorul fondului şi în acord cu susţinerile recurentei D.G.F.P. Vâlcea, Înalta Curte reţine că în mod corect, prin Decizia nr. 197 din 2 februarie 2010 s-a reţinut că numitul N.D. nu avea calitatea de a semna în numele societăţii reclamante contestaţia administrativă, astfel că în mod nelegal şi cu greşita interpretare a prevederilor legale s-a dispus anularea acesteia, prin hotărârea recurată.
Contestaţia administrativă a fost depusă de către SC S. SRL, la 25 octombrie 2010, a fost înregistrată sub nr. 54275 şi semnată de dl. N.D., care a considerat că este reprezentantul legal al societăţii urmare a cesionării părţilor sociale de către d-na R.S., administratorul societăţii, potrivit hotărârii nr. 3 din 01 iulie 2010 (fila 17 dosar fond).
Instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că la data de 4 august 2010, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a trimis acestei din urmă instanţe, spre soluţionare, opoziţia formulată de oponenta D.G.F.P. Vâlcea împotriva Hotărârii nr. 3 din 01 iulie 2010, privind transmiterea părţilor sociale deţinute de S.R., către G.M. şi N.D.
Este adevărat că prin sentinţa nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea oponentei D.G.F.P. Vâlcea, însă nu mai puţin adevărat este că această hotărâre a rămas irevocabilă abia la data de 4 februarie 2011, şi nu la 4 februarie 2010, cum eronat s-a reţinut în hotărârea atacată, când s-a pronunţat Decizia nr. 313/R/ COM a Curţii de Apel Piteşti.
Drept urmare, înregistrarea hotărârii definitive şi irevocabile de soluţionare a opoziţiei la cesiune la Registrul Comerţului s-a făcut la data de 28 aprilie 2011.
În acest condiţii, în legătură cu reprezentarea legală a societăţii, în intervalul de timp scurs de la data înregistrării opoziţiei sus arătate, au devenit incidente dispoziţiile art. 202 alin. (2)4 din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cu care „transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut de art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia”.
Interpretarea şi aplicarea textului de lege arătat demonstrează că în ipoteza formulării unei opoziţii, astfel cum a fost cazul cesiunii părţilor sociale deţinute de d-na. S.R., în cadrul societăţii reclamante, nu operează transmiterea părţilor sociale până la comunicarea hotărârii de respingere a opoziţiei, fiind evident că legiuitorul a avut în vedere data hotărârii irevocabile şi nu pe cea a hotărârii nedefinitive.
Cum hotărârea de respingere a opoziţiei în cauza de faţă a rămas irevocabilă la 4 februarie 2011, în mod evident la data de 25 octombrie 2010, în lipsa operării transferului de părţi sociale şi a calităţii de administrator, dl. N.D. nu avea calitatea de reprezentant legal al SC S. SRL, o atare calitate fiind prezervată de d-na. R.S.
Chiar dacă în sensul normei citate, ipotetic, raportarea s-ar efectua la data comunicării hotărârii nedefinitive, cu nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, care în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă, s-a produs la 28 octombrie 2010, este de reţinut că la 25 octombrie 2010, oricum nu operase transferul părţilor sociale, astfel că premiza de la care s-a pornit în soluţionarea cauzei la fond este evident, greşită.
În considerare celor arătate, rezultă că organul fiscal, prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010 în mod corect a reţinut lipsa calităţii de reprezentant legal a semnatarului contestaţiei administrativ fiscale astfel că în mod eronat s-a dispus anularea acesteia prin sentinţa instanţei de fond.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite aşadar recursul declarat de D.G.F.P. Vâlcea şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei SC S. SRL, în integralitatea sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinţei nr. 453/F/ CONT din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea împotriva aceleiaşi hotărâri şi, în consecinţă, modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamanta SC S. S.R.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1720/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1736/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
