ICCJ. Decizia nr. 1742/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1742/2013
Dosar nr. 1208/1/2012
Şedinţa publică din 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 9 aprilie 2010, sub nr. 1572/116/2010, reclamantul I.Ş.J., Călăraşi a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi, contestaţie împotriva punctelor 4, 5 şi 6 din Încheierea nr. 9 din 9 din 16 martie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care au fost respinse anumite aspecte contestate ale Deciziei nr. 47/2009, emisă de Camera de Conturi a judeţului Călăraşi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:
Referitor la punctul 6, care vizează „efectuarea de plăţi în sumă 15.713,33 lei în baza unor documente care nu au fost întocmite, semnate şi avizate în mod legal, unele documente neprezentate auditului", reclamantul a menţionat că face dovada documentelor justificative pentru suma de 2.800 lei reprezentând „service echipamente" efectuat de altă unitate decât cea cu care a fost încheiat contractul, respectiv Contractul de service echipamente nr. 102 din 27 octombrie 2008 şi Proces-verbal de recepţie din 14 noiembrie 2008, care nu au fost prezentate organelor de control, nefiind identificate în arhiva I.S.J., ci în arhiva U.J.I.P.
Referitor la punctul 4, privind plata salariilor de merit pentru 12 persoane în loc de 6, cu 6 peste numărul admis de lege şi reprezentând 15% din total număr angajaţi, reclamantul a susţinut că repartizarea salariilor de merit s-a făcut de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, ţinându-se cont de numărul de posturi didactice, didactic auxiliare şi nedidactice existente la nivelul judeţului Călăraşi în anul şcolar 2007-2008, menţionând că la nivelul judeţului nu s-a depăşit procentul de 15% din total posturi, astfel că nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu.
A mai invocat faptul că art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008 se referă la personalul contractual, cel angajat în baza unui contract individual de muncă, deci inclusiv la personalul didactic şi didactic auxiliar detaşat sau numit în cadrul Inspectoratului Şcolar, iar Ordinul nr. 2575/2007 al M.E.C.T. a fost emis în considerarea prevederilor legale mai sus enunţate şi tocmai pentru a acorda personalului didactic şi auxiliar un număr de salarii de merit corespunzător cu importanţa muncii lor în procesul de formare a copiilor şi elevilor şi a nu permite alocarea unui număr mai mare de salarii de merit personalului nedidactic din învăţământ.
A subliniat reclamantul că, în condiţiile art. 15 alin. (6) din Ordinul M.E.C.T. nr. 2575/2007, exista posibilitatea, ceea ce s-a şi întâmplat, în cazul a două inspectorate şcolare, ca în cursul anului să fie detaşate la, sau de la Inspectoratul Şcolar, un număr de 23 de persoane pe post de inspectori şcolari, beneficiare de salariu de merit acordate de unitatea şcolară, Inspectoratul având obligaţia să le acorde salariul de merit, cu consecinţa depăşirii procentului stabilit prin art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008.
Referitor la punctul 5, privind sumele plătite de Inspectoratul Şcolar aferente orelor suplimentare reţinute la punctul 2.alin. (3) din decizie, reclamatul a susţinut că din dispoziţiile art. 140 din Legea nr. 53/2003, art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 10/2008 şi art. 1 din H.G. nr. 250/1992 rezultă că zilele in care se efectuează concediul de odihnă sunt zile lucrătoare. Or, orele suplimentare la care se referă organele de control au fost efectuate în zilele, de sâmbătă şi duminică (zile de repaus săptămânal), astfel că plăţile efectuate nu reprezintă o plată nelegală, zilele de concediu nesuprapunându-se cu zilele în care personalul nedidactic a efectuat aceste ore suplimentare.
A menţionat, totodată, că efectuarea şi plata orelor suplimentare a fost motivată de împrejurarea că Inspectoratul Şcolar se confruntă cu un volum de muncă foarte mare, ceea ce face ca operaţiunile care intervin în cursul săptămânii de lucru să nu poată fi finalizate până la sfârşitul săptămânii şi să impună efectuarea unor ore în zilele nelucrătoare, în condiţiile în care o mare parte dintre solicitări necesită răspunsuri urgente, iar timpul nu permite efectuarea de adrese şi răspunsuri privind rechemarea din concediu, aceste operaţiuni fiind de durată îndelungată. De altfel, a mai arătat reclamantul, cererile aprobate de conducătorul unităţii sub acest aspect justifică faptul că orele suplimentare nu s-au putut compensa prin timp liber corespunzător.
Reclamantul a mai susţinut că zilele în care Inspectoratul Şcolar a efectuat plata pentru incapacitate temporară de muncă au fost zile lucrătoare, iar zilele în care s-au efectuat orele suplimentare au fost zile de repaus săptămânal, astfel încât nu se poate susţine că plata a fost nelegală, de vreme ce zilele plătite pentru incapacitate temporară de muncă nu s-au suprapus cu zilele în care s-au efectuat ore suplimentare. A precizat şi faptul că cererile aprobate de conducătorul unităţii sunt justificate în mod corect pe faptul că nu s-au putut compensa orele efectuate peste timpul normal de lucru' cu timp liber corespunzător, iar rechemarea nu s-a putut efectua în condiţiile în care salariatul era în concediu pentru incapacitate temporara de muncă.
Cât priveşte abaterea de la legalitate a plăţii orelor suplimentare pentru inspectorul şcolar general, reclamantul a menţionat că, deşi în cadrul constatărilor se face referire la pretinse încălcări ale Legii nr. 128/1997 şi ale O.G. nr. 15/2008, acestea nu mai sunt menţionate în cadrul capitolului „Legea sau altă reglementare încălcată", unde se indică doar O.G. nr 10/2008.Aceasta impune concluzia în sensul că toate constatările motivate generic pe pretinse încălcări ale dispoziţiilor Legii nr. 128/1997 şi ale O.G. nr. 15/2008, nu pot fi reţinute ca întemeiate.
A mai menţionat reclamantul că Legea nr. 128/1997 nu conţine dispoziţii prin care să se interzică plata orelor suplimentare pentru personalul de conducere din sistemul de învăţământ, fiind astfel aplicabile prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 123/2003 şi a apreciat că, de vreme ce plăţile sunt permise în principiu, dar sunt condiţionate de obţinerea aprobărilor unor anumite organe, imputarea plăţilor nu ar fi justificată ori de câte ori suma plătită ar corespunde unei prestaţii efective, în favoarea unităţii.
2. Ciclurile procesuale parcurse. Conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa civilă nr. 1223 din 11 mai 2010, Tribunalul Călăraşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 79 din 11 ianuarie 2011 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Conflictul negativ de competenţă astfel creat a fost soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2247 din 14 aprilie 2011, stabilindu-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 06 iunie 2011.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare, dar prin notele scrise depuse la dosarul Tribunalului Călăraşi au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 7771 din 20 decembrie 20111, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.Ş.J. Călăraşi, în sensul că a anulat pct. 6 din încheierea nr. IX din 9 din 16 martie 2010 a Curţii de Conturi a României şi pct. 2. alin. (4) din Decizia nr. 47 din 11 noiembrie 2009 a Camerei de Conturi a Judeţului Călăraşi, fiind menţinute toate celelalte dispoziţii ale actelor contestate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din dispoziţiile Ordinului M.E.C.T. nr. 2575/2007 rezultă că metodologia reglementată de acesta se aplică exclusiv pentru determinarea salariilor de merit pentru personalul didactic şi didactic auxiliar. Odată determinat numărul acestor salarii de merit prin aplicarea procentului de 15% la totalul posturilor didactice şi didactice auxiliare existente la nivelul întregului judeţ, ele se repartizează în totalitatea unităţilor de învăţământ.
În ceea ce priveşte, însă, stabilirea numărului de salarii de merit pentru personalul nedidactic, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008, procentul de 15% aplicându-se la numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, cu luarea în considerare, desigur, a numărului salariilor de merit repartizate pentru funcţiile didactice şi didactice auxiliare.
De altfel, chiar dacă se face aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Ordinul M.E.C.T. nr. 2575/2007, faţă de dispoziţiile art. 15 alin. (5) din acelaşi act normativ, nu este permisă depăşirea procentului de 15% din numărul total de posturi pe unitate.
Prin urmare, Curtea a reţinut că, în mod corect, organele de control au constatat că numărul maxim de salarii de merit ce putea fi acordat în anul 2008 la nivelul instituţiei reclamante este de 6, prin aplicarea procentului de 15% la numărul total de 43 de posturi prevăzute în statul de funcţii al aparatului propriu al I.Ş.J. Călăraşi.
Referitor la plata orelor suplimentare, Curtea a reţinut că, raportat la prevederile art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 10/2008, aplicabile şi personalului din învăţământ, efectuarea şi plata muncii prestate peste durata normală a timpului de lucru este condiţionată de existenţa unei dispoziţii a şefului ierarhic prin care se dispune efectuarea orelor suplimentare şi de imposibilitatea compensării orelor suplimentare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile după efectuarea lor.
Astfel, constatările organelor de control şi măsurile dispuse sunt temeinice şi legale în condiţiile în care entitatea verificată nu a făcut dovada, nici în cursul controlului şi nici în faţa instanţei, a existenţei documentelor din care să rezulte îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de lege, în absenţa cărora nu este admisibilă plata orelor suplimentare.
Referitor la plata cheltuielilor de bunuri şi servicii, Curtea a constatat că reclamantul a depus la dosarul instanţei documentele justificative ce au stat la baza achitării facturii nr. 102 din 05 decembrie 2008 emisă de SC A.I.O.C. SRL, în sumă totală de 2.800 lei, pentru „service echipamente", respectiv contractul nr. 102 din 27 octombrie 2008 încheiat între SC A.I.O.C. SRL în calitate de prestator şi I.Ş.J. Călăraşi în calitate de achizitor, având ca obiect asigurarea service-ului echipamentelor de calcul şi birotică din dotarea autorităţii contractante pe durata unei luni, de la 01 noiembrie 2008 până la 30 noiembrie 2008, preţul contractului fiind de 2.800 lei, precum şi şapte procese-verbale de recepţie pentru service echipamente conform contractului, încheiate în luna noiembrie 2008 şi semnate de reprezentantul beneficiarului (fila 14-25 din dosarul Tribunalului Călăraşi), astfel încât au fost anulate în parte actele contestate, în ceea ce priveşte suma de 2.800 lei reprezentând „service echipamente".
4. Recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 7771 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul I.Ş.J. Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei succinte prezentări a conţinutului cererii iniţiale de chemare în judecată, recurentul-reclamant, invocând generic prevederile articolului 304 C. proc. civ. a formulat, în esenţă, următoarele critici faţă de hotărârea primei instanţe:
- instanţa de fond a încălcat în soluţionarea cauzei principiile fundamentale ce guvernează procesul civil, în sensul că nu a respectat principiul contradictorialităţii, a nesocotit prevederile art. 129 C. proc. civ. şi ale art. 6 din C.E.D.O. prin faptul că nu a stăruit ca pârâta să depună întâmpinare şi întrucât nu a comunicat înscrisurile depuse în apărare;
- cu privire la pct. 2.alin. (3) din Decizia nr. 47 din 11 septembrie 2010 care se referă la plata a 72 ore suplimentare pentru personalul contractual şi 192 ore pentru personalul didactic de conducere, care a fost considerată nejustificată, fiind dispusă recuperarea cu titlu de plată necuvenită, instanţa de fond nu a făcut decât să îşi însuşească punctul de vedere al autorităţii pârâte, reţinând, fără temei legal, susţinerea referitoare la necesitatea întocmirii cererilor de către salariaţi, raportat la prevederile art. 18 alin. (2) din O.G. nr. 10/2008; s-a mai învederat şi nesocotirea prevederilor art. 14 din contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, referitoare la orele suplimentare şi modalitatea de prestare a acestora;
- cu referire la pct. 2.alin. (2) din Decizia nr. 47 din 11 septembrie 2010 privind plata salariilor de merit aferentă activităţii din anul 2007, nu s-au avut în vedere argumentele reclamantei-recurente în sensul aplicării art. 10 din O.G. nr. 10/2008.
În fine, dată fiind admiterea în parte a acţiunii, s-a solicitat de către recurentă examinarea legalităţii hotărârii atacate numai cu privire la capetele de acţiune respinse, respectiv în sensul menţinerii soluţiei din sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte suma de 2.800 lei reprezentând „service echipamente”.
5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs,
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, ce pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de actele şi lucrările dosarului şi prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfăţişate de entitatea recurentă, în considerarea celor în continuare arătate.
5.1. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate prin recursul de faţă, de mai sus, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea contestaţiei sale împotriva Încheierii nr. 9 din 9 din 16 martie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României. Comisia de soluţionare a contestaţiilor prin care a fost admisă în parte contestarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 47/2009, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi.
Prin Încheierea nr. 9 din 19 din 16 martie 2010 au fost menţinute măsurile stabilite prin Decizia nr. 47/2009 la pct. 2 alin. (2), privind plata salariilor de merit, la pct. 2 alin. (3) cu referire la plata nejustificată a orelor suplimentare şi la pct. II-4 vizând suma de 2.800 lei, reprezentând „service echipamente”, pentru care, la acea dată, s-a reţinut că au fost prezentate documente justificative.
Acest din urmă punct ce nu formează obiectul analizei de către instanţa de recurs a fost anulat prin hotărârea primei instanţe, urmare a depunerii la dosar de către entitatea reclamantă a documentelor justificative ce au stat la baza achitării sumei de 2.800 lei, corespunzător facturii nr. 102 din 05 decembrie 2008 emisă de SC A.I.O.C. SRL, pentru „service echipamente”.
5.2. Analizând şi răspunzând punctual criticilor recurentei-reclamante, în contextul situaţiei de fapt şi de drept astfel conturate, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile vizând lipsa de rol activ a judecătorului fondului şi nici cea referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii.
Astfel după cum rezultă, fără echivoc, din cuprinsul încheierii de şedinţă de la 13 decembrie 2011, termen la care recurenta-reclamantă nu a fost prezentă, luându-se act de solicitarea sa de soluţionare a cauzei în lipsă, după cum permit dispoziţiile art. 242 alin. (2) c. proc. civ., instanţa de fond a luat act că la data de 8 decembrie 2011 Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi a depus înscrisuri, apreciind însă motivat, că nu se impune comunicarea lor reclamantei, raportat la natura şi conţinutul respectivelor înscrisuri, dar şi în considerarea cererii de judecare în lipsă.
Înalta Curte constată că prima instanţă nu numai că nu a nesocotit prevederile art. 129 alin. (5) c. proc. civ., dar totodată, cu respectarea principiului disponibilităţii şi luând act de solicitarea expresă a recurentei-reclamante de judecare a cauzei în lipsă, a analizat şi s-a pronunţat cu privire la necesitatea comunicării înscrisurilor noi depuse, apreciind cu deplin temei, faţă de împrejurarea că acestea erau numai documente ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 47 din 11 noiembrie 2011 (filele 14-343 dosar fond) că nu se impune o atare comunicare.
Mai mult, prima instanţă a amânat pronunţarea asupra fondului cauzei, pentru data de 20 decembrie 2011, în temeiul art. 260 alin. (1) C. proc. civ., astfel că recurenta-reclamantă, în măsura în care aprecia necesar, ar fi putut depune note scrise, înfăţişând apărări faţă de întregul material probator existent la dosar şi care, de altfel, nu putea să nu-i fie cunoscut, date fiind ciclurile procesuale parcurse în cauză.
Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte reţine aşadar că soluţionarea cauzei în fond s-a realizat cu respectarea drepturilor procesuale ale tuturor părţilor, fără a se putea susţine încălcarea art. 6, C.E.D.O., mai cu seamă că prin încheierea sus arătată, în sensul art. 261 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., au fost expuse motivele de fapt şi de drept care susţin şi demonstrează justeţea soluţiei adoptate de judecătorul fondului.
5.3. Nefondate sunt şi criticile recurentei –reclamante vizând modalitatea de soluţionare a contestaţiei sale cu privire la plata orelor suplimentare (72 ore pentru personalul contractual şi 162 ore pentru personalul didactic de conducere), apreciată ca nejustificată prin actele contestate.
Susţinerile recurentei în sensul că prima instanţă ar fi preluat automat apărările autorităţii pârâte nu au consistenţă întrucât prima instanţă a realizat în cauză o corectă analiză şi interpretare a prevederilor art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 10/2008, la care recurenta a făcut numai o trunchiată referire.
Nu se poate reţine afirmaţia recurentei în sensul că cerinţa unor acte de aprobare a solicitărilor de plată a orelor suplimentare nu este prevăzută legal, câtă vreme prevederile cuprinse în art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 10/2008 nu pot fi interpretate decât în sensul că efectuarea şi plata muncii prestate peste durata normală a timpului de lucru, poate fi realizată numai atunci când există, deopotrivă, o dispoziţie a şefului ierarhic prin care se dispune efectuarea orelor suplimentare şi nu este posibilă compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile după efectuarea lor.
Aceste două condiţii au fost corect reţinute şi de către prima instanţă după cum, în opinia Înaltei Curţi, cu justeţe s-a apreciat şi asupra relevanţei din punct de vedere legal, a actelor şi argumentelor recurentei-reclamante cu referire la îndeplinirea acestora, contrar celor arătate de recurentă.
Totodată, cum bine s-a reţinut şi în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, prin actele de control a căror legalitate a fost confirmată şi pe cale judecătorească, auditorii publici externi nu au afirmat că orele suplimentare s-au suprapus peste zilele de concediu, după cum nu s-a susţinut nici că inspectorul şcolar general nu avea dreptul la plata unor ore suplimentare, constatându-se numai plata acestora fără ca efectuarea lor să fie aprobată de şeful ierarhic.
5.4. Înalta Curte apreciază că nefondate sunt şi criticile generale ale recurentei vizând menţinerea prin hotărârea atacată a actelor emise de autorităţile intimate, sub aspectul măsurilor dispuse în ceea ce priveşte acordarea salariilor de merit, cu atât mai mult cu cât prin motivele de recurs dezvoltate nici nu sunt înfăţişate aspecte punctuale, de natură a contura o eventuală nelegalitate a sentinţei instanţei de fond, pe acest aspect.
În plus, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o detaliată şi coerentă analiză a tuturor aspectelor de fapt vizând acordarea pentru anul şcolar 2007-2008 a salariilor de merit, prezentând un raţionament logico-juridic argumentat şi susţinut de prevederile legale redate şi în considerentele hotărârii.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei, decelată de instanţa de recurs, vizând greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar.
Instanţa de fond, în mod corect a apreciat că, în sensul normei citate, coroborată cu art. 14 din Ordinul M.E.C.T. nr. 2575/2007 (art. 14), procentul de 15 % se aplică la numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, cu luarea în considerare a numărului de salarii de merit repartizate pentru funcţiile didactice şi didactice auxiliare.
Astfel, în acord cu cele reţinute şi în actele de control, Înalta Curte apreciază că este demonstrată legalitatea concluziei potrivit cu care numărul maxim al salariilor de merit ce putea fi acordat în anul 2008, la nivelul instituţiei recurente, este de 6, procentul de 15% impunându-se a fi aplicat la numărul total de posturi prevăzute în statul de funcţii al aparatului propriu al acesteia, care este de 43.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) c. proc. civ. se va respinge aşadar, ca nefondat, recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe prin care a fost admisă în parte acţiunea recurentei-reclamante, după cum s-a arătat deja.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.Ş.J. Călăraşi împotriva Sentinţei civile nr. 7771 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1736/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 189/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
