ICCJ. Decizia nr. 1720/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1720/2013
Dosar nr. 9656/2/2010
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 octombrie 2010, reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâtul C.U.N.P. din România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010 emisă de C.D.U.N.N.P. din România şi a celorlalte acte administrative care au stat la baza emiterii acesteia, criticând, implicit, şi Hotărârea nr. 236/2010 a Consiliului Uniunii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 236/2010, Consiliul Uniunii a menţinut Hotărârea Consiliului de Disciplină, prin care a fost sancţionată cu observaţie scrisă pentru refuzul de a preda sigiliul, registrele şi lucrările notariale pe perioada de suspendare temporară a activităţii, fiind reţinut şi refuzul de a pune în aplicare, de îndată, Ordinul de suspendare din activitate, cu toate că la data aplicării acestuia, se afla în curs de judecată pentru suspendarea executării acestui act administrativ.
Reclamanta a susţinut că măsura luată împotriva sa este nelegală si netemeinică, întrucât, potrivit Legii speciale a notarilor publici şi activităţii notariale, prin suspendarea temporară, notarul public nu îşi pierde calitatea dobândită, putându-se vorbi despre pierderea acestei calităţi numai în cazul în care notarul a fost condamnat definitiv sau a fost suspendat din funcţie ca urmare a unei condamnări, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 36/1995. Numai în această din urmă ipoteză notarul este obligat să predea sigiliul, registrele notariale şi arhiva, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul său.
A precizat că prin adresa nr. 4136 din 20 ianuarie 2010, Ministerul Justiţiei i-a comunicat ca la reînceperea activităţii să se adreseze Camerei Notarilor Bacău pentru restituirea acestor înscrisuri, a sigiliului şi a altor acte predate.
Ulterior, prin adresa nr. 86112 din 24 august 2010, a susţinut că Ministerul Justiţiei şi-a îndreptat eroarea, precizând că: „legea nu reglementează obligaţia notarului public de a depune sigiliul, registrele şi lucrările în ipoteza suspendării din funcţie dispuse ca sancţiune disciplinară", neputându-se reţine în sarcina reclamantei nepredarea acestora.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 29 octombrie 2009, doi membri ai Colegiului director al Camerei Notarilor Bacău s-au deplasat la biroul acesteia, însoţiţi de patru jandarmi înarmaţi pentru a pune în aplicare Ordinul de suspendare din funcţie, procedându-se la emiterea unui proces-verbal constatator în care s-a consemnat că, potrivit legii contenciosului administrativ, orice acţiune de executare se suspendă până la judecarea cauzei, pe rolul instanţei de judecată aflându-se cererea de suspendare provizorie a executării ordinului de suspendare formulată de reclamantă.
La data de 1 noiembrie 2009 a fost închisă efectiv, activitatea biroului notarial.
Mai arată reclamanta că, doar în luna martie 2010, a aflat că este citată de Consiliul de disciplină în sensul celor prezentate mai sus.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 4388 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulata de reclamanta I.A., a anulat Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010 şi, în consecinţă, a admis contestaţia şi a anulat Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010 emisă de C.D.U.N.N.P. din România.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010, C.D.U.N.N.P., din România a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bacău împotriva reclamantei I.A., notar public, şi a aplicat acesteia sancţiunea disciplinară constând în „observaţie scrisă". În sarcina reclamantei au fost reţinute ca abateri disciplinare, refuzul de punere în aplicare a O.M.J. nr. 2545/C din 24 septembrie 2009, prin care fusese suspendată din exerciţiul funcţiei pe o perioadă de 4 luni, şi comportament care aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale.
În acest sens, în motivarea hotărârii emise, Consiliul a reţinut că reclamanta nu a trecut la executarea „de îndată" a ordinului care i-a fost comunicat la 13 octombrie 2009, continuând să instrumenteze acte până la data de 2 noiembrie 2009, precum şi faptul că „nu a respectat dispoziţiile din ordinul de suspendare de a preda sigiliul, registrele şi lucrările notariale".
Prin Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010 emisă de C.U.N.N.P. din România s-au respins contestaţiile formulate de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bacău şi de reclamanta I.A., menţinându-se Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010.
Instanţa de fond a observat că, prin Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010, Consiliul a reţinut că motivele invocate în contestaţie de reclamanta I.A. sunt nefondate, iar sancţiunea aplicată „este în concordanţă cu faptele săvârşite". De asemenea, a fost reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 42 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a legii, precum şi ale art. 39 lit. d) din lege. Judecătorul fondului a constatat că, potrivit art. 42 din Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii Colegiului de Disciplină, doar „în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive, ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, va lua măsura suspendării din funcţie până la soluţionarea cauzei penale, potrivit legii.” Conform art. 42 alin. (3) „ Sigiliul, registrele şi lucrările notarului public suspendat sau exclus vor fi depuse la Camera Notarilor Publici, sub luare de dovadă", nefiind prevăzută o dispoziţie similară pentru orice altă situaţie în care se aplică sancţiunea disciplinară a suspendării.
Or, în condiţiile în care nu există o obligaţie legală de predare în sarcina reclamantei, Curtea a apreciat că nu se poate reţine săvârşirea abaterii prevăzute de art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta U.N.N.P.R.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta U.N.N.P. din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a prezentat următoarele critici faţă de soluţia primei instanţe:
- practicaua hotărârii nu cuprinde susţinerile U.N.N.P.R., nefiind astfel respectată prevederea cuprinsă în art. 261 alin. (5) C. proc. civ.;
- o analiză corectă a actelor şi a susţinerilor U.N.N.P.R. ar fi impus constatarea în sensul că dispoziţiile legale în materie au fost respectate, prin actele emise, raportat la faptele şi evenimentele petrecute, prezentate în succesiunea lor;
- sancţiunea disciplinară s-a impus ca urmare a refuzului reclamantei de a pune în executare Ordinul M.J. de suspendare, măsura predării sigiliului şi a registrelor impunându-se din raţiuni de protejare a intereselor persoanelor care apelează cu bună credinţă la serviciul notarial;
- interpretarea logică dar şi aplicarea alin. ultim al art. 42 din Legea nr. 36/1995, s-a impus datorită refuzului constant al reclamantei de a pune în executare ordinul de suspendare iar textul de lege nu face distincţie între suspendarea din funcţie ca urmare a cercetării penale/arestării, sau ca urmare a sancţiunii disciplinare, ci se referă la „notarul public suspendat”.
4.Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului şi în considerarea prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 236 din 3 septembrie 2010, emisă de U.N.N.P.R. – Consiliul Uniunii, prin care a fost respinsă contestaţia sa, cu consecinţa menţinerii Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010 a Consiliului de Disciplină, şi implicit a sancţiunii disciplinare aplicate, respectiv observaţia scrisă.
Temeiul legal al aplicării acestei sancţiuni, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010, îl reprezintă prevederile art. 41 lit. a) raportat la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995.
Potrivit acestor texte de lege:
- art. 39 –Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri:
lit. d): „comportament care aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale”;
- art. 41 :„Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor şi constau în:
a) observaţie scrisă”.
Raportat la aceste texte de lege, ca şi în considerarea prevederilor art. 42 din acelaşi act normativ, potrivit cu care numai „în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive, ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului U.N.B.R. va lua măsura suspendării din funcţie”, prima instanţă a apreciat că este nelegală sancţiunea aplicată. S-a reţinut astfel că nu s-a demonstrat în ce anume a constat comportamentul reclamantei ce aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale, pentru a se reţine săvârşirea abaterii prevăzute de art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, câtă vreme obligaţia de predare a sigiliului, registrelor şi lucrărilor notariale menţionată în adresa nr. 2430 din 12 octombrie 2009 a C.N.P. Bacău, ulterior emiterii Ordinului M.J. nr. 2545/C din 24 septembrie 2009, de suspendare din exerciţiul funcţiei de notar nu este prevăzută expres şi ca atare nu este o obligaţie legală, a cărei nerespectare să atragă aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
Examinând punctual criticile recurentei-pârâte, în contextul factual şi legal mai sus arătat, Înalta Curte reţine că nu este fondată şi ca atare nu poate fi primită susţinerea în sensul ignorării de către prima instanţă a prevederilor art. 261 C. proc. civ., pe motiv că în considerentele hotărârii nu au fost redate în detaliu conţinutul întâmpinării depuse de U.N.N.P.R. şi nici raţiunile pentru care au fost înlăturate apărările acesteia.
Este adevărat că potrivit art. 261 C. proc. civ. hotărârea ce se pronunţă se impune să cuprindă o serie de elemente, referiri, motive, expres arătate, incluzând „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor” (art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).
Totodată însă, doctrina şi jurisprudenţa în materie au statuat în sensul că nu se poate cere instanţelor să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, fiind apreciată ca motivată şi hotărârea care cuprinde o motivare implicită a cererilor, respectiv a apărărilor formulate de părţi.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că prin hotărârea atacată, prima instanţă, identificând problema de drept ce se impunea a fi rezolvată, în contextul factual în mod coerent înfăţişat, a prezentat cu claritate raţionamentul său în susţinerea soluţiei adoptate, răspunzând aşadar practic atât pretenţiilor reclamantei cât şi apărărilor pârâtei recurente, cerinţa cuprinsă în art. 261 C. proc. civ. fiind astfel pe deplin satisfăcută.
Nici celelalte motive de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei date pe fondul cauzei, nu sunt întemeiate.
În acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, Înalta Curte constată că actele administrative atacate sunt nelegale întrucât neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de predare a sigiliului şi registrelor notariale, reţinută ca manifestare ce se poate circumscrie abaterii disciplinare prevăzută la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, nu este expres prevăzută în ipoteza simplei suspendări din exerciţiul funcţiei de notar, pe durată determinată, astfel cum s-a întâmplat în cauză (Ordinul M.J. nr. 2545/C din 24 septembrie 2009).
Astfel şi Înalta Curte împărtăşeşte interpretarea dată de prima instanţă prevederilor art. 42 din Legea nr. 36/1995 în sensul că obligaţia prevăzută în alin. (3) al acestui articol, de predare a sigiliului şi a registrelor fiind reglementată la acea dată, strict în ipoteza notarului suspendat ca urmare a arestării preventive, nu poate fi extinsă, de plano şi alte cazuri de suspendare, în lipsa unei norme de trimitere sau a unei reglementări fără echivoc.
Interpretarea extensivă dată de autoritatea recurentă nu poate fi justificată nici prin pretinsa nevoie de protecţie a interesului public, cu atât mai mult cu cât suspendarea din activitatea de notar a fost dispusă numai pentru 4 luni iar în intervalul cuprins între data de 11 noiembrie 2009 (data procesului verbal al comisiei de punere în executare a ordinului de suspendare) şi data reluării activităţii, nu s-au exercitat nici un fel de operaţiuni în sediul reclamantei, după cum a confirmat şi recurenta.
Înalta Curte reţine aşadar că în condiţiile în care nu este reglementată expres obligaţia notarului public de a depune sigiliul, registrele şi lucrările şi în ipoteza suspendării sale din funcţie, dispusă ca sancţiune disciplinară, nu se poate reţine că refuzul de predare a acestora către Camera Notarilor Public se circumscrie conţinutului abaterii prevăzute la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, respectiv „comportament care aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale”. O atare statuare este de altfel în deplină concordanţă cu principiul general de drept conform căruia atunci când există un dubiu, chiar de reglementare, acesta trebuie să profite celui în favoarea căruia este edictată norma.
În consecinţă, sancţiunea aplicată şi menţinută prin actele atacate apare ca fiind lipsită de temei legal şi în mod justificat a fost anulată de prima instanţă.
În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge declarat de U.N.N.P. din România împotriva Sentinţei nr. 4388 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1717/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1732/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
