ICCJ. Decizia nr. 228/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 228/2013
Dosar nr. 577/35/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.D. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Satu Mare solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
- obligarea pârâţilor la reautorizarea locului situat în Maramureş, sat Buşag, oraş Tăuţii Măgherăuş, astfel cum s-a cerut prin cererea înregistrată la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Maramureş sub nr. 4401 din 20 ianuarie 2010.
La data de 24 februarie 2012, reclamanta SC S.D. SRL a depus la dosar „cerere precizatoare” la acţiunea introductivă de instanţă prin care a solicitat şi anularea deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
La data de 04 aprilie 2012, reclamanta SC S.D. SRL a depus la dosar cererea de suspendare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011, precum şi a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
În motivarea cererii de suspendare, încadrată în drept în dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, reclamanta a arătat faptul că vădita nelegalitate a deciziilor atacate în cauză rezultă din concluziile exprimate în cuprinsul Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din data 27 ianuarie 2012, emisă în Dosarul nr. 2945/P/2011, conform cărora Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Maramureş a aprobat tacit cererile prin care SC S.D. SRL a cerut denaturarea alcoolului etilic şi, pe cale de consecinţă, operaţiunea de denaturare a fost efectuată legal în lipsa reprezentanţilor care nu au fost delegaţi de către autoritatea vamală pentru a participa la această activitate.
Reclamanta a susţinut că trebuie să îşi protejeze interesele, în condiţiile în care este beneficiara autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO0016524PP02 emisă la data de 15 decembrie 2003 şi a avut activitate economică continuă.
În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, reclamanta a precizat că acesta rezultă din următoarele aspecte: intrarea în procedura insolvenţei; concedierea salariaţilor societăţii, ca urmare a restrângerii activităţii; imposibilitatea achitării salariilor şi suportării cheltuielilor necesare executării contractelor în derulare; iniţierea unor acte de executare silită asupra scrisorii de garanţie bancară a societăţii, în baza actelor administrative atacate.
Pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj au formulat întâmpinări în cauză.
1) Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat, în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că reclamanta a mai formulat anterior o cerere de suspendare cu privire la aceleaşi acte administrative, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 578/35/2011 al Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În concepţia pârâtului, împrejurările de fapt şi de drept invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Astfel, în materia antrepozitului fiscal nu sunt aplicabile normele care reglementează procedura aprobării tacite.
Efectele ordonanţei procurorului din data de 27 ianuarie 2012 nu pot avea autoritate de lucru judecat în privinţa circumstanţelor în care s-a dispus revocarea unui act administrativ.
În acelaşi timp, reclamanta nu a probat existenţa unei pagube iminente prin punerea în executare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011.
2) Pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la suspendarea efectelor deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011.
3) Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 15 mai 2012, a respins ca neîntemeiate excepţiile autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii cererii de suspendare, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011, precum şi a punctului 1 din decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată, întrucât reclamanta a invocat în cea de-a doua cerere de suspendare un alt temei juridic decât cel reţinut în prima cerere cu acest obiect, respectiv art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
2) Excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare este neîntemeiată, deoarece în cererea depusă de reclamantă la data de 04 aprilie 2012 au fost menţionate alte motive de fapt şi de drept, intervenite ulterior formulării şi soluţionării primei cereri de suspendare.
3) În cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În concret, prima condiţie rezultă din faptul că în ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din data 27 ianuarie 2012 s-a reţinut, pe de o parte, aprobarea tacită de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Maramureş a cererilor reclamantei de denaturare a alcoolului etilic, iar pe de altă parte, săvârşirea de către directorul executiv al autorităţii vamale anterior arătate a infracţiunii prevăzute şi sancţionate de art. 151 din O.U.G. nr. 27/2003.
De asemenea, prejudiciul este efectiv produs, urmare a faptului că s-a trecut la concedierea salariaţilor; în plus, societatea reclamantă are dificultăţi în executarea contractelor aflate în derulare.
1. Recursul declarat de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Autorităţii Naţionale a Vămilor
În recursul său, pârâta a solicitat modificarea încheierii de şedinţă din data de 15 mai 2012, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că încheierea contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
1.1. Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat este greşită, întrucât intimata-reclamantă nu putea formula două cereri de suspendare pentru aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept.
1.2. În speţa de faţă, nu poate fi reţinut cazul bine justificat, ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.
În concret, recurenta arată că autorizaţia intimatei de antrepozit fiscal a fost revocată pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. (7) al pct. 111 de la Titlul VII din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, adică pentru faptul că societatea în cauză a denaturat alcool etilic fără supravegherea autorităţii vamale teritoriale.
În opinia recurentei, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al intimatei, în sensul aplicării O.U.G. nr. 27/2003, partea nu a probat că a respectat cerinţa impusă de art. 8 alin. (1) din acest act normativ. Mai precis, societatea trebuia să se adreseze autorităţii publice cu cerere pentru eliberarea autorizaţiei, iar în situaţia în care nu a primit niciun răspuns la solicitarea sa în termenul legal, trebuia să ceară un document autorităţii publice prin care să se confirme neeliberarea vreunui răspuns şi care să ţină locul autorizaţiei. Dacă autoritatea publică solicitată nu răspunde nici la această cerere, petentul se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru a complini absenţa documentului oficial, în baza dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2003.
Recurenta susţine că nu există identitate între regimul fiscal al denaturării alcoolului etilic cu scutire de plata accizelor şi operaţiunea chimică/tehnologică în sine de transformare a acelui alcool într-un produs chimic derivat, utilizat în scopuri comerciale.
Ca atare, autoritatea vamală, prin reprezentanţii săi, supraveghează desfăşurarea operaţiunii de denaturare, urmare a regimului fiscal acordat, iar prezumtiva aprobare tacită a regimului nu îşi poate întinde efectele asupra îndatoririi titularului regimului de a nu proceda la denaturare fără supraveghere fiscală teritorială.
În privinţa pagubei iminente, recurenta arată că în speţă nu s-a probat faptul că starea de insolvenţă în care se află societatea intimată se datorează măsurilor luate de autoritatea vamală.
Mai mult decât atât, recurenta precizează că starea de insolvenţă este rezultatul propriei culpe a intimatei care a denaturat 78.000 de litri de alcool etilic fără autorizaţie de antrepozit fiscal, fără supraveghere fiscală şi fără a plăti acciza aferentă acestei operaţiuni, în sumă de 585.000 euro.
1. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare
În recursul său, pârâta a solicitat modificarea încheierii de şedinţă din data de 15 mai 2012, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta susţine, în primul rând, faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţa de fond nu i-a comunicat cererea de suspendare.
În al doilea rând, recurenta menţionează faptul că cererea intimatei este lipsită de obiect şi de interes, deoarece, prin art. 2 din decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, a fost aprobată cererea sa de reautorizare a antrepozitului fiscal de producţie băuturi alcoolice.
În al treilea rând, recurenta precizează că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale este o situaţie de excepţie care intervine doar atunci când legea o prevede, în condiţiile şi limitele reglementate de aceasta.
Societatea intimată nu a probat existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului contestat şi producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare.
1. Apărările formulate de intimata SC S.D. SRL
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză (a se vedea filele 35-39 dosar I.C.C.J.).
În concret, intimata susţine că recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare nu are calitate procesuală activă pentru a ataca încheierea prin care curtea de apel a soluţionat cererea de suspendare, deoarece nu a fost parte în cauză.
În altă ordine de idei, intimata precizează că a probat îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Soluţia pronunţată de prima instanţă pe excepţia autorităţii de lucru judecat este corectă, în condiţiile în care cele două cereri de suspendare pe care le-a formulat au avut temeiuri juridice diferite, respectiv, prima art. 14, iar a doua art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
1. Apărările formulate de recurenta-intimată Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Autorităţii Naţionale a Vămilor
Partea a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare, în care a solicitat admiterea acestuia, cu motivarea că această autoritate publică nu a fost legal citată de către prima instanţă.
Totodată, recurenta-intimată a arătat faptul că, prin sentinţa nr. 236 din 02 iulie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de anulare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 şi a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Autorităţii Naţionale a Vămilor, este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Intimata-reclamantă SC S.D. SRL a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect suspendarea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 şi a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Prima instanţă a admis cererea de suspendare pentru considerentele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat este corectă, întrucât cele două cereri de suspendare a actelor administrative aflate în discuţie au avut temeiuri de fapt şi de drept diferite.
1.2. Încheierea contestată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Potrivit textului legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, decizia nr. 136 din 30 iunie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice este un act administrativ.
De asemenea, în speţă, a fost îndeplinită condiţia procedurală a recursului administrativ prealabil, în urma căruia a fost emisă decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011 de către aceeaşi autoritate publică.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de către intimata-reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei administrative contestate.
În concret, autorizaţia intimatei de antrepozit fiscal a fost revocată pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. (7) şi (9) ale pct. 111 de la Titlul VII din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, adică pentru faptul că societatea în cauză a denaturat 5.900 litri alcool etilic rafinat 96% fără supravegherea autorităţii vamale teritoriale, anterior datei la care i-a fost aprobată solicitarea de denaturare (a se vedea filele 8.10 dosar fond).
Prima instanţă a fundamentat soluţia în privinţa cazului bine justificat pe aplicabilitatea în speţa de faţă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.
La o analiză în aparenţă a prevederilor normative anterior individualizate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine faptul că cererea intimatei de denaturare a alcoolui etilic rafinat a fost aprobată tacit. Această operaţiune este guvernată de dispoziţiile Titlului VII din H.G. nr. 44/2004 şi nu de cele ale O.U.G. nr. 27/2003.
Aceeaşi interpretare juridică a fost realizată şi cu ocazia respingerii cererii intimatei-reclamante de anulare a actului administrativ aflat în litigiu (a se vedea sentinţa nr. 236 din 2 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 577/35/2011).
În speţă, în raport de soluţia reţinută în privinţa condiţiei cazului bine justificat, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea condiţiei prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, întrucât cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.
2. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare este promovat de o persoană fără calitate procesuală activă
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar reţine faptul că Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare nu a avut calitatea de parte la instanţa de fond, fiind incidente dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Autorităţii Naţionale a Vămilor, va modifica încheierea atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S.D. SRL, prin administrator judiciar, ca nefondată.
Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare împotriva aceleiaşi încheieri de şedinţă pentru lipsa calităţii procesuale active.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva Încheierii din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S.D. SRL, prin administrator judiciar, ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare împotriva Încheierii din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa calităţii procesuale active.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2362/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2020/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
