ICCJ. Decizia nr. 239/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 239/2013
Dosar nr. 2625/2/2012
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura derulată de prima instanţă.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2625/2/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G..V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtului:
- să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 297.630.000 lei, potrivit raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 22716/FFCC/2010, în 30 de zile de la data expirării termenului de 6 luni, instituit de O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012;
- să plătească penalităţi în cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere peste data stabilită de instanţă pentru emiterea deciziei de către pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a refuzat în mod nejustificat să emită actul administrativ aflat în discuţie, cu toate că documentaţia aferentă este completă, iar imobilul pentru care urmează să fie acordate despăgubiri a fost evaluat de către expertul desemnat în cauză de către autoritatea publică.
În opinia reclamantului, neemiterea deciziei într-un termen rezonabil de către pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor îi produce un grav prejudiciu, iar lipsa menţiunilor legale cu privire la termenul în care exista obligaţia emiterii acestui titlu nu o îndreptăţeşte pe aceasta la tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei.
În dovedirea acţiunii au fost ataşate la dosar, în fotocopie: Hotărârea nr. 309 din 19 noiembrie 2010 emisă de către Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, raportul de evaluare întocmit de evaluatorul SC B.E. SRL, Dosarul nr. 22716/FFCC/2010.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu a existat niciodată intenţia de a se tergiversa soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantului. Totodată, prevederile O.U.G nr. 81/2007 nu reglementează acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
1. Hotărârea Curţii de Apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3355 din 21 mai 2012, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.V., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire aferent sumei rezultate din raportul de evaluare înregistrat la pârâtă sub nr. 23285 din 22 iunie 2011, la data expirării termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Dosarul soluţionat prin emiterea Hotărârii Comisiei Judeţene Ilfov de Fond Funciar nr. 1480/2007 a fost transmis de către Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov şi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22716/FFCC/2010. Acest dosar a fost analizat de către autoritatea competentă în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
De asemenea dosarul a parcurs şi etapa evaluării, în acest sens fiind întocmit de către societatea de evaluatori SC F.C.C. SRL raportul de evaluare înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 23285/R din 22 iunie 2011.
Refuzul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire este nejustificat, în condiţiile în care autoritatea publică nu a probat existenţa unei imposibilităţi obiective de funcţionare, după cum a susţinut în întâmpinare.
În plus, prima instanţă a arătat faptul că cererea reclamantului de acordare a penalităţilor de întârziere este neîntemeiată, deoarece partea are posibilitatea de a solicita, în temeiul prevederilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, aplicarea amenzii şi acordarea despăgubirilor în cazul în care prezenta hotărâre judecătorească nu este pusă în executare în termenul legal. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În recursul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că hotărârea contestată este lipsită de temei legal.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situaţia factuală existentă în speţă şi au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
2.1. În cauză nu poate fi reţinut refuzul nejustificat de soluţionare a cererii intimatului-reclamant de acordare a despăgubirilor.
Pe acest aspect, recurenta precizează că prima instanţă nu a luat în apreciere faptul că procedura administrativă, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape: a) etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor; b) etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de restituire; c) etapa evaluării în care dosarul este transmis societăţii de evaluare în vederea întocmirii raportului de specialitate; d) etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire; e) etapa valorificării titlului de despăgubire, în condiţiile prevăzute de Capitolul V, Secţiunea I din titlul anterior arătat.
În speţa de faţă, au fost parcurse mai multe etape ale procedurii administrative. Astfel, dosarul intimatului-reclamant de acordare a despăgubirilor a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 22716/FFCC/2010, a fost verificată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat de către parte şi a fost desemnată SC F.C.C. SRL în vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 23285/R/2011, iar la şedinţa acestei autorităţi publice din data de 26 mai 2011 s-a decis respingerea acestuia şi refacerea evaluării imobilului. La data de 09 iunie 2011 a fost finalizat cel de-al doilea raport de expertiză, însă acesta nu a mai putut fi supus aprobării urmare a faptului că s-a procedat la schimbarea Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar şedinţa programată la data de 14 decembrie 2011 nu s-a putut desfăşura din lipsă de cvorum.
O altă susţinere făcută de recurenta-pârâtă se referă la faptul că prima instanţă nu a ţinut seama de caracterul colegial al adoptării deciziilor de către Comisie.
Mai precis, recurenta-pârâtă arată că între membrii Comisiei nu există raporturi de subordonare, motiv pentru care preşedintele nu are un instrument legal pentru a determina votul celorlalţi membrii ai Comisiei.
Un alt aspect invocat de recurenta-pârâtă se referă la adresa înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 8029/SCFF din 09 noiembrie 2011 prin care Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor informează cu privire la existenţa Dosarului nr. 9999/94/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Buftea prin care se solicită obligarea celor două comisii de fond funciar la transmiterea unui dosar pentru o suprafaţă de 49,5 ha după autoarea B.E.
Ultimul argument invocat de recurenta-pârâtă în cadrul acestei critici se referă la apariţia O.U.G. nr. 4/2012 prin care a fost suspendată, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2.2. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire pentru suma stabilită în raportul de evaluare înregistrat sub nr. 23285 din 22 iunie 2011.
La acest punct, recurenta-pârâtă arată că prima instanţă a reţinut în mod eronat faptul că dosarul de despăgubire aflat în discuţie a parcurs şi etapa evaluării, în condiţiile în care raportul de evaluare nu a fost aprobat prin decizia Comisiei de specialitate.
În opinia recurentei-pârâte, raportul de evaluare întocmit în această speţă la nivelul anului 2011 poate să nu mai reflecte valoarea de piaţă a imobilului la această dată, motiv pentru care este necesar, fie să se solicite punctul de vedere al unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piaţă stabilită iniţial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de piaţă cât mai apropiată de data la care urmează să fie acordate despăgubirile.
Or, prin obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina Comisiei nu mai poate exista posibilitatea reevaluării imobilului, întrucât este necesar un interval de timp mai mare de 30 zile.
Apărările formulate de intimatul G.V.
Partea nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise aflate la filele 43-50 dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a arătat, în esenţă, că îşi însuşeşte considerentele prezentate de prima instanţă în sentinţa atacată.
În concepţia intimatului, etapa evaluării imobilului a fost parcursă, iar culpa pentru nefinalizarea procedurii administrative aparţine doar Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 297.630.000 lei, potrivit raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 22716/FFCC/2010, în 30 de zile de la data expirării termenului de 6 luni, instituit de O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a finaliza procedura administrativă instituită prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este unul nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, îl conferă acestei noţiuni.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 1 alin. (3) din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.
Ca atare, acesta este cadrul normativ în baza căruia recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, conform art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 16 alin. (4) - (6) şi (7) din legea anterior arătată:
„(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire.
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În speţa de faţă, prin notificarea înregistrată sub nr. 48 din 30 august 2005 la Comisia Locală Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991, numita B.R., în calitate de moştenitoare a numitului B.A., a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 28,5 ha teren agricol, situat în Voluntari, judeţul Ilfov (filele 123-126 dosar fond).
Prin hotărârea nr. 38 din 15 ianuarie 2007, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitei B.R. pentru suprafaţa de 21,7500 ha şi înscrierea suprafeţei în anexa 30 (fila 132 dosar fond).
Prin hotărârea nr. 1480 din 11 octombrie 2007, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a stabilit amplasamentul pentru terenul anterior arătat, acesta fiind nominalizat în anexa 24 la hotărâre (fila 133 dosar fond).
Prin notificarea înregistrată sub nr. 12442 din 31 iulie 2009 la Primăria Voluntari, numita B.R. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul aflat în discuţie (fila 134 dosar fond).
Prin contractul autentificat sub nr. 4128 din 20 decembrie 2006 la BNP M.A. numitul N.M. (moştenitorul lui B.R.) a cesionat numitului B.G. drepturile sale asupra terenului în suprafaţă de 28,5 ha ce a aparţinut mamei sale (filele 129-131 dosar fond).
Prin contractul autentificat sub nr. 1912 din 02 septembrie 2009 la BNP M.A. şi N.M., numiţii B.G. şi B.L. au cesionat intimatului G.V. drepturile lor asupra terenului mai sus nominalizat (filele 112-114 dosar fond).
Prin notificarea înregistrată sub nr. 985 din 19 ianuarie 2010 la Primăria Voluntari, intimatul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul dobândit (filele 105-106 dosar fond).
Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 4669 din 25 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 9987/94/2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.V., a obligat pârâta Comisia locală Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991 să înainteze Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor propunerea de înscriere în anexa 23 a reclamantului cu suprafaţa totală de 21,75 ha – de pe urma autorilor B.A. şi B.E. - a constatat nulitatea absolută a acordului încheiat între pârâţii B.G. şi B.L. înregistrat sub nr. 6431 din 11 martie 2008 la Primăria oraşului Popeşti Leordeni şi a respins capătul de cerere referitor la rezoluţiunea acordului ca neîntemeiat (sentinţa a rămas irevocabilă – a se vedea filele 9-11 dosar fond).
Prin hotărârea nr. 309 din 19 noiembrie 2010 Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a luat act de sentinţa anterior indicată şi, pe cale de consecinţă:
- a anulat art. 2 din hotărârea nr. 38 din 15 ianuarie 2007 a acestei Comisii, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitei B.R. pentru suprafaţa de 21,7500 ha şi înscrierea suprafeţei în anexa 30;
- a anulat hotărârea nr. 1480 din 11 octombrie 2007 a acestei Comisii, în ceea ce priveşte terenul mai sus arătat;
- a validat propunerea Comisiei locale Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind înscrierea în anexa nr. 23 de despăgubiri, cu autori B.A. şi B.E. şi titular G.V. pentru terenul indicat în sentinţă;
- a dispus transmiterea hotărârii la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (a se vedea filele 13-14 dosar fond).
Dosarul de despăgubiri al intimatului a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 22716/FFCC/2010, a fost verificată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat de către parte şi a fost efectuat raportul de expertiză de către evaluatorul desemnat de autoritatea publică, respectiv desemnată SC F.C.C. SRL. Acest raport a fost respins de către recurentă care a dispus reevaluarea imobilului de către SC B.E. SRL. La data de 09 iunie 2011 a fost finalizat cel de-al doilea raport de expertiză, care a fost înregistrat la autoritatea recurentă sub nr. 23285 la data de 22 iunie 2011 (a se vedea filele 27-60 dosar fond).
Recurenta a precizat faptul că acest ultim raport de expertiză nu a putut fi aprobat, deoarece şedinţa din data de 14 decembrie 2011 nu s-a desfăşurat din lipsă de cvorum.
Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului în sensul că recurenta nu a probat existenţa unei imposibilităţi obiective de funcţionare, conform celor arătate în memoriul de recurs.
Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar reţine că, prin întâmpinarea depusă la fond, recurenta a susţinut faptul că etapa evaluării a fost parcursă, iar în urma verificării raportului de evaluare înregistrat sub nr. 23285/2011 la nivelul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constatat că acesta a fost întocmit în conformitate cu Standardele aplicabile în materie (a se vedea filele 41-44 dosar fond).
Ca atare, poziţia exprimată de recurentă în această fază procesuală probează intenţia acesteia de a tergiversa finalizarea procedurii administrative prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în favoarea intimatului.
Un alt aspect adus în discuţie de către recurentă se referă la faptul că între membrii Comisiei nu există raporturi de subordonare, aşa încât preşedintele nu are un instrument legal pentru a determina votul celorlalţi membrii.
În opinia Înaltei Curţi, împrejurarea că, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru refuzul de a îndeplini obligaţiile legale într-un termen rezonabil. Conducătorul autorităţii publice avea îndatorirea legală de a organiza activitatea Comisiei într-o asemenea manieră care să asigure respectarea termenului rezonabil.
În acest sens, instanţa de control judiciar reaminteşte faptul că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 C.E.D.O.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia în mod efectiv de protecţia asigurată de art. 6 C.E.D.O.
Contrar susţinerilor recurentei, adresa înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 8029/SCFF din 09 noiembrie 2011, adusă ca argument în sprijinul necesităţii de a întârzia emiterea titlului de despăgubire, nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă.
În concret, în această adresă se menţionează faptul că pe rolul Judecătoriei Buftea s-a înregistrat Dosarul nr. 9999/94/2011 prin care se solicită obligarea celor două comisii de fond funciar la transmiterea unui dosar pentru o suprafaţă de 49,5 ha după autoarea B.E.
În primul rând, după cum rezultă din extrasul de la Arhivele Naţionale nr. 37216 din 08 noiembrie 2005, numitul B.A. a deţinut în proprietate un teren în suprafaţă de 28,5 ha, iar numita B.E. a deţinut în proprietate un teren în suprafaţă de 49,5 ha (filele 206-207 fond).
Ca atare, autorii intimatului au deţinut mai multe imobile pentru care au fost întreprinse demersuri judiciare de către moştenitorul acestora, B.R.
În al doilea rând, Înalta Curte are în vedere şi faptul că documentaţia cuprinsă în dosarul de despăgubire a fost analizată de către Comisia Centrală, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanţa de control judiciar apreciază că nici invocarea de către recurentă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 prin care a fost suspendată, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire nu prezintă relevanţă juridică.
Pe acest aspect, Curtea are în vedere faptul că autoritatea recurentă a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire aferent sumei rezultate din raportul de evaluare înregistrat la pârâtă sub nr. 23285 din 22 iunie 2011, la data expirării termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, desigur astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.
Înalta Curte nu poate primi nici ultima critică prezentată în memoriul de recurs care se referă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire pentru suma stabilită în raportul de evaluare înregistrat sub nr. 23285 din 22 iunie 2011.
În primul rând, instanţa are în vedere împrejurarea anterior prezentată la pct. 1.1: Comisia Centrală şi-a exercitat atribuţia conferită de art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că, la şedinţa acestei autorităţi publice din data de 26 mai 2011 s-a decis respingerea primului raport de expertiză efectuat în cauză şi refacerea evaluării imobilului, ceea ce s-a şi realizat.
În al doilea rând, instanţa consideră că recurenta nu poate invoca propria culpă (neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în intervalul cuprins între data de 22 iunie 2011 şi data adoptării O.U.G. nr. 4/2012, respectiv 13 martie 2012) pentru a justifica pretenţia de reevaluare a imobilului, pe motiv că valoarea indicată în raportul înregistrat sub nr. 23285 din 22 iunie 2011 nu mai corespunde cu valoarea de piaţă a terenului litigios.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3355 din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5914/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2391/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
