ICCJ. Decizia nr. 235/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 235/2013
Dosar nr. 514/54/2011
Ședința publică din 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată la curtea de apel
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 07 martie 2011, reclamanta R.M. a chemat în judecată C.C.S.D. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, pentru imobilul notificat sub nr. 1216/N/2001 compus din teren şi construcţie demolată, situat în Craiova, Jud. Dolj.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dosarul constituit în baza dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 24630/2005 şi, cu toate că, ulterior înregistrării dosarului, a formulat numeroase intervenţii solicitând rezolvarea acestuia, nu i s-a comunicat nici un răspuns.
În opinia reclamantei, procedurile administrative coroborate cu cele judiciare nu s-au desfăşurat într-un termen rezonabil, iar depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, arătând că, deşi prin notificarea formulată reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 275 mp., suma acordată acesteia prin dispoziţie cuprinde şi despăgubiri pentru valoarea construcţiei demolate, fără ca acestea să fi fost solicitate.
Mai mult, potrivit certificatului de moştenitor din anul 1984, reclamanta nu are calitatea de unic moştenitor al autorului R.G., aceasta nefăcând dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul, ci numai pentru o cotă din acesta.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii arătând că dosarul aferent dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 a fost transmis Secretariatului comisiei, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea însă, în urma analizei acestuia s-a constatat că reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru întreg imobilul situat în Craiova.
În aceste condiţii, arată pârâta, dosarul de despăgubire va fi transmis la evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate, după ce acesta va fi retransmis de către Primăria Craiova, cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
La aceeaşi dată pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Craiova prin primar, în motivarea căreia a arătat că Primăria Craiova, în calitate de entitate ce a soluţionat notificarea reclamantei în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligaţia să transmită dosarul aferent notificării însoţit de actele prevăzute de pct. 16 alin. (5) din H.G. nr. 1095/2005, astfel că, dosarul aferent dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 a fost remis Primăriei Craiova cu adresa din 22 martie 2011, solicitându-i-se să justifice soluţia adoptată prin dispoziţia emisă, ţinând cont de faptul că prin această dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 1.201.232.000 lei pentru imobilul notificat, sumă ce cuprinde şi valoarea construcţiei demolate, deşi nu a fost solicitată. În concluzie a solicitat obligarea Primăriei municipiului Craiova prin primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin stabilirea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în cauză.
De asemenea, la data de 31 martie 2011, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei de a face dovada calităţii de persoană îndreptăţită asupra proprietăţii întregului imobil notificat.
Reluând argumentele invocate în întâmpinare şi cererea de chemare în garanţie, pârâta a arătat că în situaţia în care reclamanta nu face dovada de persoană îndreptăţită pentru întreg imobilul notificat, Comisia Centrală nu poate fi obligată Ia emiterea unei decizii, în care să fie consemnată şi valoarea aferentă construcţiilor, obligaţie ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
La solicitarea instanţei, pârâta a înaintat copia dosarului de despăgubire al reclamantei, comunicând că acesta a fost înregistrat la data de 07 aprilie 2006, în prezent fiind remis în original Primăriei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 464 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
A respins cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ, competentă cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova;
A admis acţiunea formulată de reclamanta Rădulescu Maria împotriva pârâtului Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
A obligat pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Judeţul Dolj, conform dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova;
A respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei Craiova, prin primar, formulate de pârâtă;
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prima instanţă, verificând condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a respins excepţia de nelegalitate, reţinând că dispoziţia primarului municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe cale incidentală, nu constituie un act administrativ, ci un act de natură civilă, nefiind supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că cererea reclamantei este fondată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat situat în Craiova, iar prin Dispoziţia din 27 iunie 2005, Primarul municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior, Dosarul fiind transmis către C.C.S.D. şi înregistrat sub nr. 12208/ CC din 07 aprilie 2006.
Ulterior transmiterii dosarului către C.C.S.D. şi după constatarea legalităţii dispoziţiei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului reclamantei, la un interval de aproape 6 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 10459/2005 şi numai după sesizarea instanţei cu prezenta cerere de chemare în judecată, pârâta a apreciat că dispoziţia nu este legală restituind dosarul Primăriei Craiova cu solicitarea de a justifica soluţia adoptată.
Din analiza înscrisurilor aflate în dosarul de despăgubire, instanţa a reţinut că motivele invocate de pârâtă nu sunt de natură să justifice neemiterea titlului de despăgubire.
Astfel, în cuprinsul notificării formulate la data de 21 august 2011 prin care s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova Județul Dolj, reclamanta a făcut referire expresă atât la terenul în discuţie cât şi la construcţia situată pe acesta, menţionând „ evaluez imobilul (teren şi casă) la suma de 30.000 euro”.
În opinia instanţei, o astfel de menţiune, chiar dacă executată olograf de reclamantă în cuprinsul unei cereri dactilografiate, însuşită prin semnătură, înlătură orice dubiu asupra obiectului notificării, fiind evident că prin aceasta, reclamanta a înţeles să solicite despăgubiri atât pentru teren cât şi pentru construcţie, cererea fiind analizată de autoritatea publică competentă în limitele învestirii sale de către reclamantă.
De asemenea, din cuprinsul certificatului de moştenitor şi actelor de stare civilă depuse la acelaşi dosar de despăgubire, prima instanţă a reţinut că în privinţa reclamantei, moştenitoare legală a autorului C.G., nu există îndoială în ce priveşte calitatea acesteia de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005.
De altfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale, art. 16.alin. (10) din norme, invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, controlul exercitat de Comisie în cadrul etapei de analiză a dosarelor este limitat la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, aceasta neputând repune în discuţie calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reţinut a fi îndreptăţită potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nici întinderea îndreptăţirii acesteia referitor la bunurile pentru care s-a stabilit că beneficiază de măsuri reparatorii.
În aprecierea primei instanţe, împrejurările invocate de pârâtă nu justifică pasivitatea acesteia pe un interval de 6 ani de la emiterea dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., iar prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Apărările pârâtei în sensul că nu a existat posibilitatea emiterii dispoziţiei reprezentând titlu de despăgubire din cauza restituirii dosarului de despăgubire autorităţilor publice locale, au fost înlăturate, neemiterea titlului de despăgubire într-un termen rezonabil fiind consecinţa directă şi imediată a pasivităţii pârâtei care nu poate invoca în justificarea obligaţiilor legale tocmai această pasivitate.
Pe de altă parte, remiterea către pârâta Primăriei Craiova a documentaţiei ce a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamanţi echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire în condiţiile în care Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005 şi normele de aplicare a acesteia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Referitor la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care a solicitat ca reclamanta să facă dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru întregul imobil,prima instanţă a apreciat că nu este admisibilă, în raport de prevederile art. 119 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu îndeplineşte condiţia de fond, esenţială unei astfel de cereri, respectiv, ca prin cererea formulată pârâtul să ridice „pretenţii în legătură cu cererea reclamantului". Prin cererea formulată, pârâta a solicitat, în esenţă, administrarea unei probe, fără a fi formulat o pretenţie concretă împotriva reclamantei.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005 nu stabilesc un raport juridic obligaţional între pârâtă şi instituţia chemată în garanţie, în baza căruia C.C.S.D. să poată iniţia un demers în garanţie ori despăgubiri.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D. solicitând modificarea soluţiei în sensul respingerii acţiunii, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurenta a reluat integral apărările formulate la fondul cauzei, referitoare la etapele procedurii administrative reglementate în Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005 şi la situaţia juridică a imobilului ce formează obiectul notificării reclamantei.
În esenţă, recurenta a arătat că excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul mun. Craiova era admisibilă şi instanţa a greşit atunci când a respins cererea de sesizare a Tribunalul Argeş, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Apărarea principală a recurentei, reiterată ca motiv de recurs, are în vedere calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, în sensul că acesteia nu i s-ar cuveni despăgubiri decât pentru teren şi că drepturile sale vizează doar o cotă din imobil, întrucât în certificatul de moştenitor din anul 1984 mai sunt indicate două persoane ca fiind moştenitorii defunctului R.G.
Recurenta a mai arătat că în contextul în care nu s-au clarificat aspectele indicate nu i se poate imputa neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, mai ales că dosarul aferent notificării înregistrat la Comisie după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 a fost remis Primăriei mun. Craiova cu adresa din 22 martie 2011.
Distinct de aceste critici, recurenta a mai combătut modul de soluţionare a cererii reconvenţionale şi, mai ales, a cererii de chemare în garanţie, susţinând că entităţii notificate îi aparţine culpa pentru nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, aceasta încălcându-şi obligaţia legală de a transmite dosarul însoţit de documentele prevăzute la pct. 16.alin. (5) din H.G. nr. 1095/2005. De asemenea a mai susţinut că se impunea admiterea cererii de chemare în garanţie pentru a se evita suportarea cheltuielilor de judecată de către C.C.S.D. care nu are culpă procesuală.
4. Apărările intimatei R.M.
Prin concluziile scrise depuse la dosar conform art. 146 teza a II-a C. proc. civ., intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimata a arătat că nu i se poate nega calitatea de persoană îndreptăţită, în raport de prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi de jurisprudenţa secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la regula unanimităţii în materia Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte termenul de soluţionare a cererii sale de despăgubire, intimata a punctat faptul că în ciuda numeroaselor sale intervenţii la comisie nu a reuşit să impulsioneze procedura, aceasta nefiind finalizată din culpa recurentei care a încălcat principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi art. 10 din Legea nr. 304/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., precum şi din perspectiva apărărilor intimatei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă R.M. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul din municipiul Craiova, judeţul Dolj, expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 38/1986.
Calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri în cuantum de 1.201.232.000 lei i-a fost recunoscută prin Dispoziţia nr. 10459 din 27 iunie 2005 a Primarului municipiului Craiova, care constatase anterior, prin Dispoziţia nr. 33 din 15 ianuarie 2003 că imobilul notificat nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat de o centrală termică şi alte utilităţi aferente unor blocuri de locuinţe.
Prima instanţă a reţinut corect că Dosarul aferent notificării reclamantei a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 12208/ CC la data de 7 aprilie 2006, având în vedere adresa din 17 mai 2011 prin care pârâta făcuse această precizare (fila 40, dosar fond), aşa încât susţinerea din recurs potrivit căreia dosarul s-ar fi înregistrat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 este lipsită de suport.
În contextul existenţei unui interval de timp de peste 5 ani din momentul înregistrării dosarului la entitatea competentă să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire şi de peste 10 ani de la formularea notificării, precum şi al stabilirii cu titlu definitiv a calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri, refuzul C.C.S.D. apare ca nejustificat şi a fost sancţionat în mod legal prin admiterea acţiunii de către prima instanţă.
Răspunzând criticilor formulate prin recursul declarat, Înalta Curte reţine mai întâi că decizia prin care entitatea deţinătoare a soluţionat notificarea privind restituirea unui imobil preluat abuziv este un act juridic supus contestării la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, aşa încât nu poate fi supus controlului pe calea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, după cum bine a reţinut judecătorul de la curtea de apel.
Nici susţinerile potrivit cărora procedura administrativă reglementată de art. 16 din Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005 a fost blocată de constatarea că intimata-reclamantă nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită nu pot fi primite.
Judecătorul fondului a stabilit corect că în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi (5) din actul normativ indicat, C.C.S.D. are doar atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită. De altfel, recurenta a rămas în pasivitate până la data formulării acţiunii judiciare, în pofida demersurilor persoanei îndreptăţite căreia nu i s-a comunicat în intervalul de peste 5 ani, cât dosarul s-a aflat în nelucrare, că ar fi necesare precizări suplimentare, înscrisuri noi, etc.
Abia la data de 22 martie 2011, după primirea citaţiei pentru primul termen de curtea de apel, C.C.S.D. a restituit dosarul la Primăria municipiului Craiova „în vederea reanalizării şi completării acestuia cu înscrisuri care să justifice soluţia (…) de acordare de despăgubiri pentru întregul imobil” (filele 97 Și 98, dosar fond).
Distinct de împrejurarea că acest demers administrativ nu are suport legal, Înalta Curte observă că cele două nereguli semnalate nu există.
Astfel, din notificarea înregistrată la 21 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc (fila 83, dosar fond) rezultă cu claritate că vizează atât terenul, cât şi construcţia, considerentele sentinţei prezentând detaliat conţinutul acestui înscris.
Cât priveşte împrejurarea că asupra imobilului expropriat se exercita o formă de proprietate pe cote părţi, având calitatea de coproprietari, alături de intimata-reclamantă, şi cei doi copii ai cuplului R. – toţi moştenitori ai defunctului R.G. conform certificatului de moştenitor anterior indicat - aceasta nu reprezintă un impediment legal la emiterea titlului de despăgubire, câtă vreme potrivit prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.al III- lea, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte remarcă faptul că recurenta-pârâtă C.C.S.D. nu a prezentat o justificare rezonabilă pentru intervalul mare de timp în care nu a întreprins nici un demers pentru soluţionarea dosarului de despăgubire, în condiţiile în care complexitatea etapelor procedurii administrative reglementate de lege nu poate fi invocată ca temei pentru prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Cum nici până la data soluţionării acestui recurs, 18 ianuarie 2013, procedura care se derulează sub autoritatea recurentei nu a fost finalizată, şi, mai mult, intimata este în situaţia în care nu mai poate face nici un pronostic în această privinţă, Înalta Curte va reţine că recurenta a încălcat în mod evident termenul rezonabil de soluţionare a dosarului de despăgubire cu care a fost învestită, precum şi dreptul intimatei de a se bucura de bunul său în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 din Convenţie.
Cât priveşte modul de soluţionare a cererii reconvenţionale ori a cererii de chemare în garanţie de către curtea de apel, se observă că recursul nu cuprinde critici propriu-zise.
Aşa fiind, instanţa de recurs reţine că în raport de prevederile art. 119 alin. (1), respectiv art. 60 C. proc. civ., cadrul procesual concret nu permite formularea acestor cereri, C.C.S.D. neputând avea „pretenţii în legătură cu cererea reclamantului” şi nici nu se găseşte într-un raport de garanţie sau despăgubiri cu entitatea notificată.
În plus, problema suportării cheltuielilor de judecată nu se pune, dispozitivul sentinţei fiind clar în această privinţă.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul formulat de C.C.S.D., potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 464 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 229/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2352/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
