ICCJ. Decizia nr. 2352/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2352/2013
Dosar nr. 12143/2/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti,- secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, data de 13 decembrie 2010, reclamanţii A.F., A.Ş., A.T., B.V. ş.a., toţi, prin mandatar legal A.N.A.P., reprezentată de Preşedinte, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, M.M.F.P.S. şi C.N.P.A.S. admiterea cererii privind anularea H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010, respectiv a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţie, stabilite prin Legea nr. 223/2007 şi pe cale de consecinţă: în baza art. 18 raportat la art. 8 şi respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea ca fiind neconstituţională, nelegală, contrară principiilor şi drepturilor fundamentale consacrate de Constituţie, de normele dreptului comunitar şi de cele ale dreptului internaţional, ratificate de România, aplicabile în materie, a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010, respectiv a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţie, stabilite prin art. 43 Și art. 51 din Legea nr. 223/2007; în baza art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cereri; în temeiul art. 18 raportat la art. 8 şi art. 1 din aceeaşi lege, să se dispună recunoaşterea dreptului reclamanţilor la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 223/2007 şi repararea pagubei în sensul: a) anulării tuturor deciziilor de „recalculare” a pensiilor în baza art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010 raportat la prevederile art. 1, 2, 4 alin. (1), art. 5, 7 şi 12 din H.G. nr. 737 din 2010 şi repunerea în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; b) obligării pârâtului la plata diferenţelor dintre cuantumurile pensiilor de serviciu ce li se cuvin şi respectiv cuantumurile pensiilor „recalculate” în baza deciziilor sus arătate, aferente perioadei septembrie 2010 şi până la data de repunerii în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; c) obligarea pârâtului să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti în termen de cel mult 10 zile de la pronunţarea acesteia în sensul îndeplinirii tuturor obligaţiilor sus arătate, în caz contrar, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 544/2004 inclusiv obligarea acestuia la plata unor despăgubiri de întârziere către reclamanţi în cuantum de 5.000 euro/lună pentru fiecare în parte; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că instanţa de contencios administrativ are competenţa verificării respectării de către actele administrative individuale, în speţă H.G. nr. 737/2010, în primul rând, a supremaţiei Constituţiei şi a legilor, respectiv a principiilor şi drepturilor fundamentale consacrate de Constituţiei.
Au apreciat reclamanţii că sunt pe deplin valabile cazurile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 constând în încălcarea principiilor statului de drept lato sensu, a Constituţiei şi legilor ţării.
Reclamanţii au mai menţionat şi art. 15 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale noi favorabile”
S-a arătat că pensiile speciale au fost stabilite în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor pe anume categorii socioprofesionale şi sunt derogatorii de la dreptul comun, iar statul are obligaţia de a executa in timp plata pensiilor in baza legilor care au produs efectele juridice definitive. In raport de aceste împrejurări, s-a apreciat că recalcularea tuturor pensiilor speciale este neconstituţională, acestea reprezentând drepturi câȘtigate, care nu pot fi modificate retroactiv, ceea ce ar încălca chiar substanţa dreptului la pensie.
S-a mai menţionat de reclamanţi şi faptul că orice recunoaştere a unui efect juridic al unei reglementări naţionale care ar încălca domeniul în care Comunitatea îşi exercită competenţele legislative sau care ar fi incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar ar însemna o negare corespunzătoare a eficienţei obligaţiilor asumate necondiţionat şi irevocabil de statele membre prin Tratat şi ar pune astfel în pericol bazele Comunităţii.
Reclamanţii au mai precizat că, analizând H.G. nr. 737/2010 prin raportare exclusiv la dispoziţiile Legii nr. 119/2010 şi respectiv ale Legii nr. 19/2000, comparativ cu prevederile H.G. nr. 735/2010, se constată discriminări evidente, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 şi ale art. 4 alin. 91) lit. a) şi b) din aceeaşi lege. În acest sens, exemplifică faptul că termenul pentru recalcularea pensiilor speciale este de o lună de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010, in loc de 5 luni, astfel, că reclamanţii sunt în imposibilitate obiectivă de a procura actele necesare pentru a face dovada veniturilor care ar trebui luate în calcul la stabilirea pensiilor.
S-a mai arătat in cererea de chemare in judecată că prevederile H.G. nr. 737/2010 impun o restrângere cu caracter permanent al exerciţiului dreptului la pensie, aşa zisa recalculare a pensiilor de serviciu operând fără vreo limitare temporară. De asemenea, au mai arătat că art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010 sunt în contradicţie cu textul Legii nr. 119/2010 în sensul că acesta din urmă nu precizează că la unele categorii de persoane pensia se recalculează prin stabilirea punctajului iar la alte categorii de persoane se atribuie punctajul calculat la data stabilirii pensiei de serviciu. Reclamanţii învederează că, pe de altă parte, prin H.G. nr. 737/2010 sunt discriminaţi în funcţie de profesie.
Cu privire la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, reclamanţii au invocat soluţia pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 3811 din 8 octombrie 2010 pa Curții de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7142/2/210, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.
În ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 223/2007 şi repararea pagubei cauzate, reclamanţii au arătat că pensiile (concretizate într-o sumă) sunt asimilate dreptului de proprietate şi sunt intangibile conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. precum şi a art. 45 din Tratatul de la Lisabona, impunându-se anularea deciziilor de „recalculare” a pensiilor în baza art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010 raportat la prevederile art. 1, 2, 4 alin.(1),art. 5, 7 şi 12 din H.G. nr. 737/2010 şi repunerea în plată a ultimelor decizii, pensiile de serviciu aflate în plată constituind drepturi legal câştigate.
Pârâtul M.M.F.P.S. a depus întâmpinare la data de 23 martie 2011 prin care a solicitat constatarea şi admiterea următoarelor excepţii: excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia de netimbrare, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.N.A.P. iar pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 ca nefondată, dispoziţiile hotărârii de guvern fiind temeinice şi legale.
Pârâta C.N.P.P. a depus întâmpinare la data de 17 mai 2011 prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziilor de pensie ale reclamanţilor, excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A.N.A.P., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a A.N.A.P., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.P.P., excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia netimbrării acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) Și h) din Legea nr. 119/2010 şi respingerea acţiunii pe cale de excepţie, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare la data de 7 iunie 2011, prin care a invocat şi solicitat admiterea excepţiei nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului, excepţiei lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes a părţilor reclamante iar pe fondul cererii de suspendare şi anulare a H.G. nr. 737/2010, respingerea ca neîntemeiate.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5213 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziilor de recalculare a pensiilor reclamanţilor şi de obligare la plata pensiilor de serviciu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
Au fost respinse în rest excepţiile invocate.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi prin mandatar legal A.N.A.P., reprezentată de Preşedinte, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, M.M.F.P.S. şi C.N.P.A.S.
S-a dispus anularea H.G. 737/2010.
S-a dispus suspendarea executării H.G. 737/2010 până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanța de fond a reţinut cu privire la excepţiile pronunţate că excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia netimbrării sunt neîntemeiate întrucât există la dosar atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile cât şi dovada achitării taxei de timbru.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii de reprezentant, Curtea a constatat că reclamanţii sunt reprezentaţi de mandatar A.N.A.P., iar conform statutului aceasta are dreptul de a-i reprezenta în faţa instanţelor judecătoreşti în vederea garantării şi apărării drepturilor legal câştigate.
Motivele invocate de pârâtul Guvernul României în susţinerea acestei excepţii privesc considerente de fond (lipsa vătămării), fiind analizate în consecinţă.
În ceea ce priveşte necompetenţa materială, Curtea, faţă de prevederile art. 152 alin. (1) Legea nr. 263/2010 („Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel”) şi art. 153 lit. g) din acelaşi act normativ („Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: „modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”), a constatat că cererea de anulare a deciziilor de recalculare a pensiilor reclamanţilor şi de obligare la plata pensiilor de serviciu este de competenţa Tribunalului Bucureşti.
A constatat instanţa de fond că H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 priveşte metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) Și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar conform art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 119/2010 pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă devin pensii in înțelesul Legii nr. 19/2000, recalculându-se prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
A reţinut Curtea de Apel că prin metodologia de calcul stabilită astfel se reglementează o situaţie juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor conform Legii 119/2010, aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în cazul în care la emiterea acestora a fost determinat şi punctajul mediu anual în sistemul public, în condiţiile în care potrivit art. 3 din lege, pensiile se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii. In condiţiile in care punctajul mediu anual nu a avut relevanţă sub aspectul stabilirii pensiei de serviciu, s-a reţinut că acele persoane nu au avut niciun interes să atace decizia de pensionare prin care s-a determinat acest punctaj.
A mai constatat instanţa că potrivit metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza unor acte depuse în dovedirea unor situaţii de fapt anterioare şi a îndeplinirii altor condiţii legale, cele în vigoare la momentul constituirii dosarului, iar aplicarea acestor dispoziții (art. 5 alin. (1), (2) şi(4), în aprecierea instanţei, poate crea prejudicii pensionarilor prin neluarea in calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul stabilirii drepturilor de la momentul recalculării, intervenite ulterior.
Mai mult, alin. (4) introduce chiar interdicţia de a se valorifica şi perioade realizate după data stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in baza legii speciale, astfel că diminuarea pensiilor se poate realiza nu numai la nivelul pensiilor din sistemul public, ci chiar sub nivelul pensiei care li s-ar cuveni respectivelor persoane la momentul recalculării în acest sistem.
Curtea de apel a apreciat că aceste dispoziţii pot fi interpretate ca o aplicare a principiului aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătoreşti anterioare intrării în vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul pronunţării), însă aceste norme nu asigură respectarea standardelor de calitate ale unui act normativ - precizie şi previzibilitate, iar recalcularea pensiilor se realizează fără a se ţine cont de hotărârile judecătoreşti definitive si irevocabile care au decis aspra unor probleme precum stagiul de cotizare, grupe de muncă etc., contravenind principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Reţinând dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, se apreciază că neconformitatea dispoziţiilor sus menţionate din actul administrativ cu caracter normativ contestat cu dispoziţiile legii şi cele constituţionale atrage constatarea nelegalităţii hotărârii de guvern, în ce priveşte metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu.
A arătat judecătorul fondului, faţă de conţinutul dispoziţiilor constatate ca fiind nelegale, că metodologia adoptată prin hotărârea sus menţionată constituie un tot unitar, urmând a se dispune anularea totală a actului administrativ (în ce priveşte categoria profesională a reclamanţilor).
De asemenea, nu s-a reţinut nici încălcarea dreptului comunitar prin adoptarea H.G. 737/2010, faţă de caracterul general al afirmaţiilor reclamanţilor şi nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate prin acţiune, întrucât constituţionalitatea unei legi nu poate face obiectul analizei instanţei judecătoreşti.
S-a mai reţinut in considerentele hotărârii atacate că dispoziţiile Legii 119/2010 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori. Fiind analizate şi obiecţiile de neconstituţionalitate raportat la art. 20 din Constituţie cu referire la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a U.E., şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, decizie care nu are caracter obligatoriu în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în speţă a C.E.D.O., instanţa judecătorească având competenţa de a aplica direct dispoziţiile C.E.D.O., astfel cum sunt interpretate prin jurisprudenţa Curţii Europene.
A reţinut instanţa că pensia de serviciu - privită în cele două componente ale sale - cea contributivă şi cea compensatorie - constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O.. Statul a recunoscut dreptul la pensia de serviciu, fiind reclamat de o necesitate obiectivă, apreciată ca atare de legiuitor: aceea de a asigura după pensionare un nivel de trai decent unei persoane care a desfăşurat o activitate marcată de interdicţii, incompatibilităţi, restrângerea drepturilor recunoscute de lege tuturor cetăţenilor.
De asemenea, s-a reţinut că de la momentul stabilirii acestui drept în raportul juridic concret, prin decizia de pensionare, acest „bun” implică în mod necesar şi aşteptarea legitimă a executării în viitor periodic, lunar, a obligaţiei corelative dreptului recunoscut.
Deşi cuantumul efectiv al pensiei este supus fluctuaţiilor în funcţie de politica economică a statului, elementele de bază ale dreptului la pensie specială, substanţa dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condiţiile unanim acceptate în aplicarea principiului protecţiei proprietăţii.
Dreptul la pensie de serviciu, derogator de la regimul public de pensii, este recunoscut în statele U.E.
Curtea a apreciat că între scopurile urmărite prin adoptarea legii şi măsura luată prin aceasta - suprimarea dreptului la pensie specială (de serviciu), compus din partea contributivă şi cea necontributivă şi înlocuirea acestuia cu dreptul la pensie bazate pe principiul contributivităţii, cu efectul scăderii dramatice a nivelului de trai al pensionarilor ce se aflau în plata pensiilor de serviciu cu procente cuprinse între 50 şi 80%, fără vreo măsură alternativă, fără ca persoanele respective să poată pregăti trecerea la un nivel de trai mai redus cu cel puţin jumătate, fără a avea posibilitatea de a-şi întregi pe altă cale veniturile - nu există un „just echilibru”.
În fine, a mai reţinut instanţa de fond că legitimitatea scopului urmărit de stat cu privire la situaţia de criză economică şi financiară este de necontestat, însă această realitate poate justifica adoptarea de măsuri ce reclamă urgenţă şi pot consta in limitarea, intr-un cuantum şi pentru un interval de timp rezonabil, a drepturilor recunoscute de lege, dar nu suprimarea acestora.
Cu privire la cererea de suspendare formulată, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, un caz bine justificat decurgând din chiar motivele de nulitate arătate mai sus şi, pe de altă parte, fiind dovedită o pagubă iminentă constând în recalcularea pensiilor de serviciu ale reclamanţilor.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii C.N.P.P., Guvernul României şi M.M.F.P.S, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
1. Recursul declarat de C.N.P.P.:
În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu mai există temei legal pentru acordarea pensiilor de serviciu pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist, in condiţiile in care prin Legea nr. 119/2010 s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de legislaţie in domeniul asigurărilor sociale.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituţională a decis că recalcularea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi este o măsură neconstituţională, in timp ce recalcularea tuturor celorlalte pensii de serviciu a fost declarată constituţională.
S-a susţinut că in mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.P.P., întrucât instituţia nu are potrivit statutului nicio competenţă in emiterea H.G. nr. 737/2010.
De asemenea, a arătat recurenta că in condiţiile in care potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 toate pensiile sunt revizuite, rezultă că reclamanţii nu fac dovada unui interes personal şi actual, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010.
De asemenea, s-a arătat in motivele de recurs că cererea de suspendare şi anulare a prevederilor H.G. nr. 737/2010 este lipsită de obiect întrucât acest act normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 59/2011.
În ceea ce priveşte soluţia de suspendare a H.G. nr. 737/2011, arată că in mod greşit instanţa de fond a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar efectele actului au fost epuizate.
În ceea ce priveşte cererea de anulare, s-a arătat că reclamanţii nu au adus niciun argument cu privire la modalitatea in care metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ar fi neconformă cu dispoziţiile Legii nr. 119/2010, Legii nr. 19/2000 sau Constituţiei, motivele invocate vizând nelegalitatea Legii nr. 119/2010, asupra constituţionalităţii căreia s-a pronunţat Curtea Constituțională.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de Guvernul României:
A fost invocat ca şi motiv de nelegalitate, nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., faţă de necomunicarea Încheierii de amânare a pronunţării din data de 13 septembrie 2011, care face parte integrantă din hotărâre.
De asemenea, s-a invocat ca şi motiv de nelegalitate, împrejurarea că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor invocate, respectiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi excepţiei lipsei de interes.
Totodată, s-a considerat că s-a produs o încălcare a obligaţiilor derivând din principiul rolului activ al instanţei, consacrat prin dispoziţiile art. 129 şi 130 C. proc. civ., întrucât aceasta avea obligaţia de a verifica competenţa materială şi respectarea condiţiilor privind capacitatea şi calitatea procesuală a părţilor, justificarea folosului practic, a interesului.
Un alt motiv invocat, îl constituie contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, hotărârea cuprinzând motive străine de pricina dedusă judecăţii, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv menţiunea cu privire la pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
S-a arătat că, in raport de cauza înregistrată în 2010 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 5060 din 1 noiembrie 2011, in speţă a intervenit autoritatea de lucru judecat.
S-a susţinut prin motivele de recurs că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011, întrucât actul administrativ contestat îȘi încetase existenţa, fiind abrogat expres, astfel că instanţa ar fi trebuit să respingă acţiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Pe fond, s-a arătat că nu se poate reţine niciun element de nelegalitate al H.G. nr. 737/2010, întrucât doar dreptul la pensie câştigat potrivit principiului contributivităţii intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul 1, iar, pe de altă parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar ingerinţa statului poate interveni in scopul apărării unui interes public, cu respectarea criteriului proporţionalităţii intre scopul urmărit şi mijloacele de realizare, in condiţiile unei măsuri luate prin lege şi în mod nediscriminatoriu.
În subsidiar, s-a arătat că sentinţa atacată afectează grav principul siguranţei juridice, in raport de soluţiile opuse, pronunţate anterior in aceeaşi speţă de către instanţele judecătoreşti.
3. Recursul declarat de M.M.F.P.S.
În temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea in totalitate a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
În motivarea recursului s-a arătat că cererea de suspendare a H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 a rămas fără obiect prin abrogarea expresă potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011.
In ceea ce priveşte cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, s-a arătat că Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a Curţii Constituţionale.
Considerentele Și soluția instanței de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum Și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate in limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentul – pârât Guvernul României, motivat de nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a faptului că nu i-a fost comunicată încheierea de amânare a pronunţării, Înalta Curte constată că nu se face dovada niciunei vătămări în sensul textului de lege menţionat, cu atât mai mult cu cât s-a exercitat calea de atac a recursului în care a expus criticile aduse sentinţei recurate în întregul său, fără a mai formula critici suplimentare ulterioare asupra încheierii de dezbateri în care să se pună în discuţie termenul prevăzut de art. 306 C. proc. civ.
De altfel, recurentul - pârât nu a precizat care sunt drepturile procesuale sau interesele procesuale afectate, în sensul respingerii sau imposibilităţii exercitării, respectiv afirmării acestora şi mai mult, instanţa de recurs în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ. analizează cauza sub toate aspectele, fiind în prezenţa unei hotărâri nesupuse căii de atac a apelului.
Nu poate fi reţinută nici critica privind neconcordanţele dintre considerente şi dispozitiv, Înalta Curte constatând că menţiunea din considerente „a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti”, nu reprezintă decât o eroare materială, care nu afectează raţionamentul expus şi care nu se subscrie ipotezei prevăzute la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cu privire la motivele vizând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsei de obiect, şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.P.P., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a soluţionat legal excepţiile invocate, potrivit dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., unele dintre acestea fiind apreciate ca fiind apărări pe fond şi analizate in consecinţă, urmând ca această motivare pe excepţii să fie menţinută de instanţa de control judiciar.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, in raport de cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 688/45/2010 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, se constată că hotărârea menţionată nu are acelaşi obiect solicitându-se doar anularea Hotărârii nr. 737/2010, intre alţi reclamanţi decât cei din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a acţiunii in anulare, Înalta Curte o apreciază nefondată, întrucât abrogarea nu produce efecte in privinţa legalităţii actului, ci doar cu privire la momentul până la care acesta produce efecte juridice, efecte care s-au produs in ceea ce-i priveşte pe reclamanţi.
Pentru aceleaşi considerente, urmează a fi respinse şi susţinerile recurenţilor privind lipsa unui interes actual in promovarea acţiunii.
Însă, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin H.G."
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) Și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) Și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000.
H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanţi, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în cauza de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a U.E., şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (l) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Însuşi art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate nedepăşind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcţie de sistemul contributivităţii, iar, în aceste condiţii, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa C.E.D.O., recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
Examinând aspectele invocate de către reclamanţi, in limitele investirii, in raport de soluţia instanţei de fond de declinare a competenţei cu privire la capătul de cerere vizând anularea deciziilor de recalculare a pensiilor şi de obligare la plata pensiilor de serviciu, nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.
Practic, reclamanţii critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanţi, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de către reclamanţi.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pentru motivele expuse mai sus, Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 in ceea ce priveşte existenţa „cazului bine justificat. De altfel, se reţine şi că H.G.nr. 737/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011.
În consecinţă, pentru motivele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor in ceea ce priveşte anularea şi suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de C.N.P.P., Guvernul României şi de M.M.F.P.S. împotriva Sentinţei nr. 5213 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, modifică în parte sentinţa atacată in sensul că respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2353/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
