ICCJ. Decizia nr. 2353/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2353/2013
Dosar nr. 866/45/2011
Şedinţa publică de la 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 866/45/2011 reclamantul C.R.N. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea H.G. nr. 85 din 02 februarie 2011 privind desfiinţarea Institutului de G.H. Iaşi şi reorganizarea acestuia în Centrul de G.H. Iaşi, cu consecinţa reluării activităţii Institutului de G.H., Iaşi.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că prin Ordinul 2045 din 4 noiembrie 2009 a fost numit în funcţia publică de manager interimar al Institutului G.H. Iaşi, ridicând standardul calităţii serviciilor medicale într-o perioadă scurtă de timp, ulterior, prin Ordinul 674/2010 a fost revocat din funcţia de manager interimar.
S-a arătat că prin Sentinţa nr. 256 din 1 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, a constatat ilegalitatea acestui ordin, soluţia fiind menţinută prin decizia din 8 iunie 2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A considerat reclamantul că interesul său de a contesta H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 este justificat de dispozitivul Sentinţei nr. 256/2011, însă după rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, când a dobândit caracter executoriu.
Reclamantul a arătat că H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 conţine dispoziţii contradictorii, că proiectul legii se abate de la cerinţele Legii 24/2000 iar spitalul S. S. nu poate obţine în mod legal categoria de nivel de competenţă foarte înalt, astfel că scopul „reorganizării” este fals.
În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului întrucât acesta nu a indicat dreptul său recunoscut de lege încălcat şi excepţia tardivităţii îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Raportat la data publicării în M. Of. a H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011, 8 februarie 2011, şi data introducerii plângerii prealabile 11 iulie 2011, a apreciat că aceasta a fost introdusă peste termenul imperativ prevăzut de lege, a cărei nerespectare atrage sancţiunea decăderii potrivit art 103 c.pr.civ.
Pârâtul a mai invocat şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii raportat la faptul că reclamantul a avut cunoştinţă de hotărârea pe care o contestă de la data publicării în M. Of. a acesteia, 08 februarie 2011, iar acţiunea în justiţie a fost formulată la 10 octombrie 2011 cu depăşirea termenului prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004 de 6 luni.
Ministerul Sănătăţii a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, calificată de către instanţă potrivit art. 86 c.proc. civ ca fiind o cerere de intervenţie accesorie pârâtului, prin care a invocat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004.
Pe fondul cererii a solicitat respigerea acţiunii ca nefondată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 387 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia tardivităţii formulării procedurii prealabile; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.R.N. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului de către Ministerul Sănătăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, pentru soluţionarea unei cereri având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală - pârâtul Guvernul României, art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligaţie imperativă în sarcina persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanţei, autorităţii emitente a actului administrativ atacat, pentru a solicita revocarea, în tot sau în parte în termen de 30 de zile.
S-a reţinut că in speţă reclamantul a luat la cunoştinţă de actul pe care îl contestă la data publicării în M. Of. a H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011, respectiv la data de 8 februarie 2011.
În raport de această dată, Curtea de Apel a constatat că data introducerii plângerii prealabile la sediul pârâtului, 11 iulie 2011, depăşeşte termenul imperativ prevăzut de lege, a cărei nerespectare atrage sancţiunea decăderii potrivit art. 103 C. proc. civ, afară de cazul când legea dispune astfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În ceea ce priveşte apărarea reclamantului, că termenul de 30 de zile trebuie calculat de la data rămânerii irevocabile a Sentinţei nr. 256/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, respectiv 8 iunie 2011 când prin Decizia nr. 3313 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins recursul împotriva sentinţei menţionate, judecătorul fondului a respins-o, apreciind că faptul că nu a fost soluţionat recursul într-o altă cauză, nu îl împiedica pe reclamant să formuleze plângerea prealabilă, motivele pentru care susţine nelegalitatea şi netemeinicia H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 neavând nici o legătură cu Sentinţa nr. 256/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, care vizează un alt act administrativ care nu a influenţat în nici un fel adoptarea H.G.nr. 85 din 2 februarie 2011.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, Curtea de Apel a încuviințat-o in raport de soluţia pronunţată.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul C.R.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2011 curge de la momentul la care a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului, astfel cum prevăd dispoziţiile alin. (7) al aceluiaşi articol.
S-a susţinut că in cazul actelor cu caracter individual nu există prezumţia luării la cunoştinţă de la data publicării in M. Of., in fapt reclamantul luând la cunoştinţă de desfiinţarea postului de manager prin desfiinţarea Institutului, după momentul la care a aflat hotărârea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a menţinut Sentinţa nr. 256CA/2011 a Curţii de Apel Iaşi.
A mai invocat in motivele de recurs că sintagma „motive temeinice” are in vedere atât situaţii de ordin obiectiv, cât şi de ordin subiectiv, iar actul prin care a fost reclamantul eliberat in mod nelegal din funcţie de manager l-a pus in imposibilitatea de a apăra in justiţie interesele institutului.
Procedura în fața instanței de recurs
Din partea intimatului – pârât Guvernul României s-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei instanţei de fond sub aspectul constatării tardivităţii efectuării procedurii prealabile.
S-a mai arătat prin intampinare că şi cererea de chemare in judecată este tardivă, cu incălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea contenciosulu administrativ.
De asemenea, a susţinut intimatul – pârât că recurentul – reclamant nu a dovedit nici interesul său in promovarea acţiunii.
Considerentele Și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum Și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamantul C.R.N., fost manager interimar al Institutului G. H. Iaşi, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 privind desfiinţarea Institutului G. H. Iaşi şi reorganizarea acestuia în Centrul de G. H. Iaşi, cu consecinţa reluării activităţii Institutului G. H. Iaşi.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată intr-un drept al său sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorităţii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau în parte a acestuia.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil in temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede in mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecată.
Este adevărat că recurentul – reclamant are calitatea de terţ în raport cu actul administrativ individual în discuţie însă în raport de dispoziţiile legale mai sus expuse cât şi cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta este îndreptăţit să introducă această plângere, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale de existenţa actului.
Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (4) din Constituţia României, in cazul hotărârilor de guvern, comunicarea se consideră realizată sub forma publicării in M. Of.
În speţă, H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 a fost publicată in M. Of. la data de 8 februarie 2011, iar plângerea prealabilă a fost introdusă la sediul pârâtului la data de 11 iulie 2011, peste termenul imperativ prevăzut de lege, ceea ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 103 C. proc. civ.
Atât in faţa instanţei de fond, cât şi prin motivele de recurs, reclamantul a susţinut că termenul de 30 de zile curge, nu de la publicarea in M. Of., ci de la momentul la care a rămas irevocabilă Sentinţa nr. 256/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, care a constatat ilegalitatea Ordinului nr. 674/2010 prin care reclamantul a fost revocat din funcţia de manager interimar, respectiv data de 8 iunie 2011.
Această apărare nu poate fi primită de către instanţa de recurs, întrucât „motivele temeinice” prevăzute de alin. (7) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care plângerea prealabilă poate fi introdusă peste termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut in alin. (1) al aceluiaşi articol, au in vedere situaţii de ordin subiectiv şi obiectiv, pe care recurentul – reclamant nu le-a probat. In speţă, pronunţarea instanţei de recurs asupra cererii de constatare a ilegalităţii Ordinului nr. 674/2010 prin care reclamantul a fost revocat din funcţia de manager interimar, nu poate fi apreciat nici ca „motiv temeinic” prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există o legătură de cauzalitate sau interdependenţă între cauze.
De asemenea, aceeaşi împrejurare invocată de către recurentul – reclamant, nu poate constitui nici motiv de „împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii”, prevăzut de art. 103 C. proc. civ.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte va aprecia că soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei tardivităţii formulării procedurii prealabile, este legală şi temeinică.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală Și temeinică Și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.R.N. împotriva Sentinţei nr. 387 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2352/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2355/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
