ICCJ. Decizia nr. 257/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 257/2013
Dosar nr. 7770/2/2012
Ședința publică din 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 6345 din 7 noiembrie 2012, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.I. şi D.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin C.C.S.D. şi G.B. - Preşedintele C.C.S.D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1822 din 8 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2891/2/2010, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii D.I. şi D.L. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a fost obligată pârâta să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru suprafeţele de teren de 50 ha şi respectiv, 1,75 ha menţionate în Sentinţa civilă nr. 3223/2007 a Judecătoriei Piteşti, în urma parcurgerii etapei evaluării din procedura administrativă, precum şi la emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru cele două suprafeţe de teren, în Dosarele de despăgubire nr. 14026/FFCC/2008 şi nr. 14027/FFCC/2008, în favoarea reclamanţilor.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta C.C.S.D., iar prin Decizia nr. 541 din 3 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul şi s-a modificat în parte sentinţa atacată în sensul obligării pârâtei să emită deciziile reprezentând titluri de despăgubire, în termen de 6 luni de la prezenta decizie.
Raportat la prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că, în speţa de faţă, termenul de executare a obligaţiei stabilite în sarcina pârâtului începe să curgă de la data de 03 august 2012.
Pârâtul G.B. a fost numit în funcţia de Preşedinte al A.N.R.P. prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din 29 mai 2012, publicată în M. Of. al României nr. 363 din 29 mai 2012.
Prin Decizia Primului Ministru nr. 343 din 5 iunie 2012, pârâtul G.B. a fost numit Preşedinte al C.C.S.D.
Curtea de apel a mai reţinut că la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, conform căreia, „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea a I- a, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) în perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite".
Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 termenul de suspendare prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, a fost prelungit până la data de 15 mai 2013.
În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, emitereatitlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie şi procedurile deevaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, sunt suspendate.
Pe de altă parte, Curtea mai reţinut că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmăreşte implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza M.A. şi alţii împotriva României şi a fost determinată şi de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislaţiei în domeniu şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Astfel, în cauza M.A. şi alţii împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunţată în cauza menţionată s-a recomandat o reformare a legislaţiei în domeniu, atât în privinţa despăgubirilor acordate efectiv, cât şi a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situaţia în care legislaţia internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură şi posibil a fi plătită.
Faţă de faptul că obligaţia de executare este suspendată în prezent, Curtea de apel a constatat că cererea de obligare a pârâtului la plata amenzii judiciare nu este întemeiată, având în vedere că amenda judiciară are rolul de a asigura executarea în natură a obligaţiei de a face.
Cum executarea obligaţiei este suspendată prin dispoziţia legii, Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată cererea de obligare la plata de despăgubiri pentru întârzierea în executarea sentinţei.
2. Recursul declarat de reclamanţi
Împotriva sentinţei curţii de apel au formulat recurs în termen legal reclamanţii D.I. şi D.L., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au combătut hotărârea sub următoarele aspecte:
- este nemotivată; nu se stabileşte nicio legătură între suspendarea legală a obligaţiei debitorului de a executa hotărârea şi suprimarea dreptului creditorului la despăgubiri;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului care există între O.U.G. nr. 4/2012 şi Legea nr. 117/2012 pe de o parte şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul adiţional la aceasta pe de altă parte, cărora ar fi trebuit să le recunoască supremaţia;
- au fost interpretate greşit considerentele Hotărârii C.E.D.O. din cauza M.A. împotriva României; prelungirea sine die a termenului de executare le împiedică accesul la bunul protejat prin dispoziţiile Convenţiei.
3. Apărările intimaţilor
În recurs au formulat întâmpinări atât G.B. – Preşedintele C.C.S.D., cât şi C.C.S.D.
În esenţă, intimaţii solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că începând cu 15 martie 2012 s-a suspendat procedura emiterii titlurilor de despăgubire prin O.U.G. nr. 4/2012 iar prin legea de aprobare nr. 117/2012 termenul s-a prelungit până la data de 15 mai 2013.
Intimaţii au mai susţinut că măsura suspendării nu contravine C.E.D.O. şi Protocolului adiţional nr. 1, pentru că statul român a aplicat acelaşi principiu tuturor celor aflaţi în situaţii identice şi s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic asupra ansamblului statului, măsura legislativă fiind temeinic justificată, după cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor formulate de recurenţi, a apărărilor din întâmpinări, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenţii-reclamanţi D.I. şi D.L. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune al cărei obiect vizează obligarea intimaţilor-pârâţi C.C.S.D. şi G.B., în calitate de conducător al acesteia, la plata unor despăgubiri şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la executarea Sentinţei civile nr. 1822 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 541 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prima instanţă de judecată a stabilit corect că în raport de termenul de executare fixat prin decizia menţionată, intimatei C.C.S.D. îi revenea obligaţia emiterii deciziilor reprezentând titluri de despăgubire în termen de 6 luni de la data pronunţării, adică până la data de 3 august 2012.
Cum în interiorul termenului de executare stabilit de instanţa de judecată, respectiv la 15 martie 2012, a intervenit O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, act normativ ce a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, rezultă că nu se poate imputa debitorului obligat la executare – C.C.S.D. – neaducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu.
Soluţia primei instanţe este legală pentru că reflectă interpretarea corectă a dispoziţiilor normative incidente cauzei.
Răspunzând punctual la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte reţine, în primul rând, că motivarea sentinţei satisface exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., considerentele – expuse rezumativ la pct. 1 alin. (1) din această decizie – având aptitudinea de a convinge că susţinerile reclamanţilor au fost real examinate.
Faptul că instanţa nu a analizat distinct raportul dintre reglementarea naţională care a suspendat cursul termenului de executare şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, nu poate conduce la concluzia preconizată de recurenţi, pentru că, în economia silogismului judiciar, curtea de apel a făcut trimitere la cauza M.A. şi alţii împotriva României, detaliind împrejurările obiective ce au condus la adoptarea O.U.G. nr. 4/2012.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că pretenţia recurenţilor de a obţine executarea sentinţei irevocabile făcând abstracţie de (înlăturând) reglementarea naţională care a suspendat procedura de emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi acceptată.
Fiind învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 4/2012, Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 că măsura de suspendare dispusă prin actul normativ criticat are caracter temporar şi a fost determinată de „caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţii, cât şi de valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare”, conchizându-se în sensul că măsurile stabilite prin ordonanţă de urgenţă nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, „de vreme ce urmăreşte un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politiilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective”.
Pe de altă parte, contrar celor susţinute de recurenţi, art. 6 alin. (1) din Convenţie nu poate fi invocat ca temei al unei obligaţii necondiţionate de executare din partea statului, C.E.D.O. stabilind într-o jurisprudenţă consistentă că împrejurările în care se realizează această etapă a procesului civil pot conduce la temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că în contextul acestei cauze întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile nu poate susţine concluzia afectării dreptului la despăgubiri al recurenţilor, în substanţa sa. Aceasta nu înseamnă însă că instanţa de recurs ar achiesa la prelungirea sine die a procedurii de executare, ci numai că la momentul soluţionării acestei căi de atac, 18 ianuarie 2013, întârzierea acumulată nu justifică o atare concluzie.
Conchizând, Înalta Curte reţine că nerespectarea termenului de executare de către intimaţii-pârâţi nu le este imputabilă în raport de prevederile legale anterior indicate, aşa încât în mod corect curtea de apel a stabilit că nu pot fi aplicate sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.I. şi D.L. împotriva Sentinţei nr. 6343 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25/2013. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 258/2013. Contencios → |
|---|
