ICCJ. Decizia nr. 271/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 271/2013
Dosar nr. 977/46/2011
Şedinţa de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 12 august 2011, reclamanta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea Încheierii nr. 62 din 27 iulie 2011 emisă de pârâtă, considerând că aceasta este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi suspendarea efectelor Deciziei nr. 21 din 29 iunie 2011 emisă de aceeaşi pârâtă, până la soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, aceasta a arătat că prin încheierea de mai sus a fost respinsă contestaţia nr. 10312 din 04 iulie 2011 împotriva Deciziei nr. 21 din 29 iunie 2011, prin care D.S.V.S.A. Vâlcea a fost obligată să restituie bugetului de stat suma de 215.566,44 lei, reprezentând disponibil neregularizat cu bugetul statului, la care au fost calculate dobânzi, în valoare de 10.347,60 lei şi penalităţi de întârziere, în sumă de 32.334,96 lei.
Reclamanta a susţinut că soluţia Curţii de Conturi este netemeinică, arătând că problema la care se referă speţa este aceea de a stabili, care este suma ce trebuia regularizată cu bugetul de stat la finele anului 2010, ţinând cont de faptul că instituția este finanţată, conform O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, din venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat – art. 6 alin. (2).
Veniturile proprii sunt folosite conform O.G. nr. 42/2004, Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 64/2007 şi Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 113/2008, pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital, inclusiv la plata salariilor pentru personalul contractual încadrat pe durată determinată. Potrivit art. 2.22 alin. (2) din Ordinul nr. 2839/2010 al M.F.P., disponibilităţile rămase în contul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, după caz, după efectuarea operaţiunilor de regularizare, în limita subvenţiilor primite, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
A susţinut că instituţia nu a făcut altceva decât să respecte prevederile normelor menţionate, efectuând regularizarea sumei rămase neutilizate, reportând în anul următor disponibilităţile băneşti rezultate din venituri proprii.
Reclamanta a arătat că, dacă s-ar interpreta dispoziţiile art. 2.22 alin. (2) din Ordinul nr. 2839/2010 al M.F.P., în sensul celor susţinute de organul de soluţionare a contestaţiei, respectiv că numai instituţiile publice finanţate din venituri proprii pot păstra disponibilităţile la finele execuţiei bugetare, s-ar crea o gravă discriminare, legiuitorul prevăzând expres că regularizarea se face în limita subvenţiei primite, disponibilităţile din venituri proprii fiind reportate cu aceeaşi destinaţie, în anul următor.
În concluzie, a susţinut că ceea ce trebuie să se restituie la finele execuţiei este doar subvenţia primită şi neutilizată, lucru ce reiese clar din prevederile O.M.F.P. nr. 2839/2010 şi pct. 2.22 alin. (2) din norme.
2. Hotărârea Curţii de Apel Pitești.
Prin sentinţa nr. 455 din data de 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 21 din 29 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi Vâlcea, s-a decis aplicarea următoarelor măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora: determinarea întregii obligaţii, reprezentând regularizarea cu bugetul de stat, a excedentului rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010, în sumă estimată de 215.566,74 lei, a accesoriilor aferente, calculate la zi, virarea acestora la bugetul de destinaţie, precum şi luarea măsurilor de stabilire a întinderii şi de recuperare de la persoanele răspunzătoare a prejudiciului încercat de instituţie prin plata acestor accesorii.
Curtea a mai reţinut că prin Încheierea nr. 62 din 27 iulie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, împotriva Deciziei nr. 21 din 29 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi Vâlcea.
Instanţa de fond a constatat că Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea este instituţie publică, finanţată din venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice și că, potrivit acestor dispoziții legale, excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, se reportează în anul următor, iar excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b), respectiv din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acesta.
În speţă, excedentul este reprezentat de suma rămasă la data de 31 decembrie 2010, respectiv 215.566,74 lei, iar regularizarea viza restituirea acestei sume la buget, subvenţia de care a beneficiat reclamanta în anul 2010 fiind de 9.266.878 lei.
Instanța de fond a apreciat că nu poate fi avută în vedere susținerea reclamantei, în sensul că ceea ce trebuie să se restituire la finele execuţiei este doar subvenţia primită şi neutilizată, deoarece, potrivit disp.art. 2.22 (2) din norme, disponibilităţile rămase în contul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, sau bugetele locale, după caz, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, după efectuarea operaţiunilor de regularizare în limita subvenţiilor primite.
3. Recursul declarat de reclamanta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea.
Împotriva sentinței nr. 455 din data de 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 și prevederile art. 2.22 alin. (2) din Normele metodologice din 14 decembrie 2010 privind exercițiul bugetar al anului 2010 publicate prin Ordinul M.F.P. nr. 2839/2010.
A susținut că prevederile legale sus menționate au fost corect aplicate de către instituția recurentă, aceasta efectuând regularizarea sumei rămase neutilizate din subvenția primită, respectiv reportând în anul următor disponibilitățile bănești rezultate din venituri propii.
II. Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, trimiţând cauza la instanţa competentă a soluţiona fondul acţiunii deduse judecăţii, Tribunalul Vâlcea, pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 21 din 29 iunie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Vâlcea, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile din regulamentul Curţii de Conturi nu pot fi aplicate cu prioritate faţă de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4522/2011 a I.C.C.J. prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Pentru toate aceste motive, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, trimiţând cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea împotriva sentinţei nr. 455/F-CONT din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2525/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
