ICCJ. Decizia nr. 2525/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2525/2013
Dosar nr. 3338/299/2012
Şedinţa de la 1 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 12046/2012 din 25 iunie 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că litigiul s-a născut ca o consecinţă a emiterii, în cadrul procedurii speciale prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a actelor administrative reprezentate de deciziile contestate, de către o autoritate publică centrală, astfel că soluţionarea acestuia revine instanţei de contencios administrativ, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 10 alin. (1), teza a II a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 5724 din 11 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta T.C.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin cererea formulată partea reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu A.N.R.P., plata sumei de 160.583,28 lei cu titlu de despăgubiri, întemeindu-se pe o serie de dispoziţii C. civ., respectiv art. 1226, 1270, 1350, 1516, 1521, 1522.
S-a reţinut că cererea de chemare în judecată întemeiată în drept pe o normă de drept privat are un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de vreo acţiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a unei cereri în termenul legal.
Instanţa a apreciat că admisibilitatea acţiunii în daune este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni anterioare de către instanţa de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) al legii organice mai sus enunţate, conform cărora, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
S-a reţinut în considerentele sentinţei Curţii de Apel că din înscrisurile ataşate nu rezultă că, anterior sesizării instanţei de drept comun, reclamanta s-ar fi adresat instanţei de contencios administrativ competentă cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim.
În aceste condiţii, s-a apreciat că acţiunea în pretenţii exercitată este una de drept comun, iar nu supusă legii contenciosului administrativ, trebuind a fi soluţionată de instanţa de drept comun competentă, adică Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în raport de cuantumul pretenţiilor formulate şi de dispoziţiile art. 1 pct. 1, rap. la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., reţinându-se şi disp. art. 8 alin. (1) C. proc. civ.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin acţiunea formulată, reclamanta T.C.A. a chemat în judecata pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 160.583,28 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 3108/FF/2008 pârâta a dispus plata sumei totale de 401.458,21 lei, însă ca urmare a sistării plăţilor a primit titlul de conversie nr. 2426/2010, reprezentând un număr de 401.458,21 acţiuni la o valoare nominală de 1 leu/acţiune şi, întrucât în momentul listării pe bursă a Fondului Proprietatea - 25 ianuarie 2011 - valoarea era de 0,6 lei/ acţiune, a pierdut 40% din valoarea totală.
A susţinut reclamanta că, nefiind despăgubită în totalitate conform Deciziei A.N.R.P., a solicitat diferenţa de 40% din valoarea totală de 401.458,21 lei.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti faptul că litigiul de faţă s-a născut ca o consecinţă a emiterii, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a actelor administrative reprezentate de deciziile menţionate de către o autoritate publică centrală, astfel că soluţionarea acestuia revine instanţei de contencios administrativ, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 10 alin. (1), teza a II a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3, pct. 1 C. proc. civ.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră însă sub incidenţa dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora:
„Art. XXIII.
(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta T.C.A. şi pe pârâtul Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 2374/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
