ICCJ. Decizia nr. 276/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 276/2013
Dosar nr. 2001/54/2011
Şedinţa de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 12 octombrie 2011, reclamanţii Z.P.F.M., S.M. şi S.O., în contradictoriu cu pârâtul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire ca răspuns la Decizia nr. 4515 din 15 iunie 2007 şi Decizia nr. 4516 din 15 iunie 2007; obligarea pârâtei să o transmită Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire, obligarea în solidar la plata daunelor a funcţionarului căruia i-a fost atribuit dosarul spre soluţionare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, urmare a notificării nr. 1049/N/2001 formulate de M.A. autoare a reclamantei S.O., după mai mulţi ani s-au emis Deciziile nr. 4515 şi 4516 din 15 iunie 2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Deciziile fiind comunicate pârâtei şi înregistrate de aceasta sub nr. 47942/CC spre validare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Au mai arătat că, prin contractul de cesiune de drepturi nr. 1826 din 30 august 011 autentificat de B.N.P. ”D.D. și F.”, reclamanţii Z.P.F.M. şi S.M. au cesionat de la S.O. drepturile rezultate din deciziile de mai sus, contractul de cesiune fiind notificat pârâtei prin notificarea nr. RG/53265 din 14 septembrie 2011.
La data de 14 septembrie 2011, s-au adresat pârâtei cu un memoriu înregistrat sub nr. RG/53266, prin care au solicitat emiterea titlului de despăgubire, dar fără nici un rezultat.
Reclamanţii au invocat capitolul VII din Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 601 din data de 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Z.P.F.M., S.M. şi S.O., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie privind despăgubirile conform Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi a respins celelalte petite ale acţiunii precizate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamanții au calitatea de beneficiari ai despăgubirilor stabilite irevocabil prin Deciziile nr. 4515 şi 4516 din 15 iunie 2007 emise de SC E. SA, Craiova solicitate în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul din Craiova, imobil expropriat, ca urmare a cesionarii drepturilor de către autoarea S.O.
Dosarul reclamanţilor a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către societatea deținătoare, fiind înregistrat sub nr. 47942/ CC, astfel cum precizează însăşi pârâta Comisia Centrala prin întâmpinare.
Reclamanta a introdus acţiunea la data de 12 octombrie 2011 şi anterior a fost înaintată cerere pentru emiterea Titlurilor de despăgubire, conform Legii nr. 247/2005 prin memoriu înregistrat la Comisie sub nr. 53266 din 14 septembrie 20011.
Curtea a observat, aşadar, că între data depunerii cererii şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 4 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, apreciind că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
A considerat că în speţă s-au încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. cuprinde şi durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei.
Împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanţilor.
Judecătorul fondului a reţinut că prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor de aproximativ 9 ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, Curtea a constatat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
În ceea ce priveşte restul petitelor acţiunii, instanţa de fond a apreciat că acestea nu sunt fondate, întrucât obligarea transmiterii deciziei este prematura faţă de situaţia actuală în care nu este emisă această decizie şi nu se poate aprecia asupra refuzului nejustificat de a transmite decizia Direcţiei de acordare a despăgubirilor în numerar, iar sub aspectul daunelor morale, în speţă nu există dovada caracterului cert al prejudiciului, ca şi condiţie prevăzută de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
3. Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 601 din data de 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că a fost încălcat principiul termenului rezonabil, susţinând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Totodată, a arătat recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, faţă de care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de această decizie.
Conform art. 1 din această decizie, dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se vor împărţi în două categorii, după cum urmează: dosarele transmise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 şi dosarele transmise după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007. În speţă, dosarul reclamanţilor face parte din categoria celor transmise ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
De asemenea, a mai arătat recurenta că instanţa de fond în mod netemeinic a dispus obligarea sa direct la emiterea deciziei, deşi pentru emiterea acesteia este obligatorie parcurgerea etapei evaluării şi că trecerea peste etapele administrative este nu numai judicioasă, putând conduce şi la conjuncturi juridice anormale.
II. Decizia instanţei de recurs,
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimaţi să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
Or, în speţă, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluţionare a cererii sale nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
De asemenea, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ susmenţionat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 601/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 273/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 277/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
