ICCJ. Decizia nr. 283/2013. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 283/2013

Dosar nr. 3044/2/2012

Şedinţa de la 22 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea formulată, reclamantul C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii O.R.D.A. şi A.R.A.I.E.X., ca prin hotărârea pe care instanţa de judecată o va pronunţa în temeiul art. 14 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, să se constate intervenită ori să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 39 din 21 martie 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A., până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea deciziei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată O.R.D.A. a „confiscat” dreptul C.R.E.D.I.D.A.M. de colectare pentru sursa comunicare publică, atribuind-o A.R.A.I.E.X. şi că la data de 28 martie 2012, reclamantul a depus la O.R.D.A. plângere prealabilă, înregistrată sub nr. 2994 din 28 martie 2012, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând revocarea Deciziei nr. 39 din 21 martie 2012.

A mai arătat că Decizia nr. 39 din 21 martie 2012 a fost emisă după ce alte două acte administrative cu un conţinut identic, respectiv Deciziile nr. 305 din 29 decembrie 2011 şi nr. 11 din 03 februarie 2011, prin care O.R.D.A. a mai transferat colectarea pe sursa ambiental către organismul de gestiune A.R.A.I.E.X., au fost suspendate la datele de 26 ianuarie 2012, respectiv 20 martie 2012 prin sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, situaţie în care intervine sancţiunea suspendării de drept prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul O.R.D.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.R.E.D.I.D.A.M., iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 şi următoarele din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării deciziei contestate, în acelaşi sens fiind şi concluziile scrise depuse la dosar de pârâtul A.R.A.I.E.X.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2835 din 30 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul O.R.D.A. ca neîntemeiată;

- a admis cererea reclamantului C.R.A.D.A.I. - C.R.E.D.I.D.A.M., formulată în contradictoriu cu pârâţii - O.R.D.A. şi A.R.A.I.E.X. şi, în consecinţă, a constatat suspendată de drept Decizia nr. 39 din 21 martie 2012 .

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta O.R.D.A., că în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 52 din Constituţia României, acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin refuzul unei autorităţi administrative de a-i soluţiona o cerere legitimă, nefiind necesar ca acesta să fie chiar destinatarul actului respectiv. Or, reclamanta fiind un organism de gestiune colectivă care are vocaţia de a fi desemnat colector al remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, iar prin Decizia nr. 39 din 21 martie 2012 emisă de pârâta O.R.D.A. fiind desemnat drept colector un alt organism de gestiune colectivă, act administrativ ce se consideră nelegal, instanţa a apreciat că aceasta justifică pe deplin existenţa calităţii procesuale active.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut în fapt că prin Decizia nr. 305 din 29 decembrie 2011 emisă de pârâta O.R.D.A. a fost desemnat organismul de gestiune colectivă A.R.A.I.E.X. drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, executarea acestei decizii fiind suspendată prin sentinţa civilă nr. 536 din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 250/2/2012.

La data de 07 februarie 2012, pârâta O.R.D.A. a emis Decizia nr. 11/2012 prin care a desemnat pe pârâta – A.R.A.I.E.X. drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, cu privire la aceasta fiind dispusă, de asemenea, suspendarea executării prin Sentinţa civilă nr. 1995 di 20 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1724/2/2012.

Prin decizia nr. 39 din 21 martie 2012 emisă de pârâta O.R.D.A. a fost desemnată pârâta A.R.A.I.E.X. drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora.

În aceste condiţii, instanţa de fond a observat faptul că toate cele trei Decizii menţionate anterior, respectiv nr. 305 din 29 decembrie 2011, nr. 11 din 07 februarie 2012 şi nr. 39 din 21 martie 2012 au acelaşi conţinut, diferenţele fiind doar de formulare, mai precis referitoare la ordinea cuvintelor în frază, aşadar pur formale, iar nu de substanţă.

De asemenea, prima instanţă a observat că Decizia nr. 39 din 21 martie 2012 a fost emisă de pârâta O.R.D.A. chiar a doua zi după ce o instanţă de judecată a dispus suspendarea executării deciziei emise anterior (Sentinţa civilă nr. 1995 din 20 martie 2012), având acelaşi obiect de reglementare.

În raport de aceste aspecte Curtea a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, sancţiunea suspendării intervenind în această ipoteză ope legis, fără a fi necesar vreun demers suplimentar din partea persoanei vătămate.

3. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs O.R.D.A. şi A.R.A.I.E.X., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3.1. Recursul formulat de pârâtul O.R.D.A.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

3.1. Recurenta a susţinut că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce priveşte existenţa unor cazuri bine justificate cât şi în ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) şi lit.t) din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că Decizia O.R.D.A. nr. 39/2012 a fost emisă în baza şi cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile, iar nerespectarea acesteia are ca efect prejudicierea gravă a titularilor de drepturi.

3.2. Recursul formulat de pârâta A.R.A.I.E.X.

În susţinerea recursului, recurenta a invocat că sentinţa a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 8/1996 (art. 304 pct. 9 teza finală C. proc. civ.).

A arătat că Decizia O.R.D.A. nr. 39/2012 a fost emisă în baza şi cu respectarea prevederilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, pentru reglementarea unei probleme care afecta grav desfăşurarea activităţii de colectare a remuneraţiei de la utilizatorii repertoriilor protejate ale artiştilor interpreţi prin comunicare publică, în condiţiile în care colectarea acestor remuneraţii era blocată.

A precizat că după suspendarea Deciziei nr. 305/2011, nici recurenta – pârâtă A.R.A.I.E.X. şi nici intimata-reclamantă C.R.E.D.I.D.A.M. nu puteau colecta remuneraţia datorată de utilizatori. Faţă de această situaţie, pentru a nu fi prejudiciaţi artiştii interpreţi prin necolectarea remuneraţiei, în condiţiile constatării gravelor nereguli în desfăşurarea activităţii de către fostul colector, O.R.D.A. era obligată de prevederile art.

138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 să dispună cu privire la reglementarea situaţiei, prin emiterea Deciziei O.R.D.A. nr. 39/2012.

În susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., a arătat că cererea de suspendare nu îndeplineşte cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate de intimatul-reclamant C.R.E.D.I.D.A.M.

Prin întâmpinările formulate, intimatul solicită respingerea recursurilor ca nefondate, iar pentru situaţia în care nu se face dovada achitării taxei judiciare de timbru, anularea acestora ca netimbrate.

II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată.

Examinând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursurile declarate de către O.R.D.A. şi A.R.A.I.E.X., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta O.R.D.A. nu a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei, deşi aceasta a fost citată cu menţiune în acest sens.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1996, respectiv art. 9 din O.G. nr. 32/1995, recursul declarat de recurenta-pârâtă O.R.D.A. va fi anulat ca netimbrat.

Verificând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta A.R.A.I.E.X., cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat.

Conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 „În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

În cauză, Curtea apreciază că soluţia de admitere a cererii de suspendare în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, p rima instanţă constatând îndeplinite prevederile textului legal anterior citat.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că pârâta O.R.D.A. a emis trei decizii cu conţinut identic.

Decizia nr. 305 din 29 decembrie 2011 emisă de pârâta O.R.D.A. a fost suspendată la data de 26 ianuarie 2012, prin Sentinţa civilă nr. 536 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .

Decizia nr. 11/2012 a fost suspendată de drept prin sentinţa civilă nr. 1995 din 20 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal . În prezent, deciziile sunt anulate de Curtea de Apel Bucureşti.

A treia, Decizia nr. 39/2012, ce face obiectul prezentului litigiu, este identică cu primele două decizii, diferenţele fiind doar de formulare şi nu de substanţă.

Prin urmare, la data pronunţării sentinţei recurate, 30 aprilie 2012, exista sentinţa civilă nr. 1995 din 20 martie 2012 şi, în consecinţă, în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi a constatat suspendarea de drept a Deciziei nr. 39/2012, aceasta fiind emisă cu scopul de a eluda efectele hotărârii de suspendare dispusă prin sentinţa anterior menţionată.

Curtea constată că prin motivele de recurs nu s-au adus critici ce privesc aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Motivele de nelegalitate care privesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu au legătură cu soluţia recurată deoarece prima instanţă a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi nu a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte existenţa unor cazuri bine justificate şi a unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, în prezent, Decizia O.R.D.A. nr. 39/2012 a fost anulată în prima instanţă la data de 21 decembrie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4025/2/2012, această împrejurare conducând la existenţa unei aparenţe de nelegalitate evidente a actului administrativ.

Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de O.R.D.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2835 din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de A.R.A.I.E.X. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurenţii – pârâţi la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 283/2013. Contencios