ICCJ. Decizia nr. 280/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 280/2013
Dosar nr. 7417/2/2011
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 august 2011, reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi N.E.E., Preşedintele A.N.C, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului de respingere a cetăţeniei române nr. 734/P din 25 iulie 2011 emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie şi obligarea pârâtului la emiterea ordinului privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 23 februarie 2010, în temeiul Legii nr. 21/1991 a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române, iar la data de 01 august 2011 a primit prin poştă o comunicare prin care a fost informat că cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost respinsă pentru că nu a îndeplinit cumulativ prevederile art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea 21/1991, însă nu a fost menţionat nici un motiv concret al respingerii acesteia, acest fapt constituind un exces de putere care lasă loc arbitrariului administraţiei publice, deoarece orice decizie trebuie luată în conformitate cu dispoziţiile legale, cu respectarea drepturilor cetăţeanului şi nu în ultimul rând cu respectarea principiului transparenţei.
A mai arătat că acest raport motivat al Comisiei pentru Cetăţenie nu există, nu i-a fost comunicat şi oricum, actul administrativ pe care legea îi conferă dreptul să-l atace este Ordinul de respingere a cetăţeniei, iar acesta nu este sub nici o formă motivat.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Consiliului Europei privind cetăţenia, art. 5 coroborat cu art. 20 din Constituţie, Legea nr. 21/1991 modificată şi completată, privind cetăţenia română, art. 1, art. 2, art. 7, art. 8, și. art. 18 alin. (1) din Legea 544/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 7032 pronunţată la data de 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul D.M., a anulat Ordinul de respingere a cetăţeniei române nr. 734/P din 25 iulie 2011 şi a obligat pârâtul Preşedintele A.N.C. să emită un ordin motivat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în cuprinsul ordinului prin care cererea reclamantului a fost respinsă se face trimitere la raportul întocmit de Comisia pentru Cetăţenie şi se constată că cererea formulată de petentul D.M. nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 21/1991, fără a se preciza care dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, precum şi situaţia de fapt pe baza căreia rezultă acest aspect. Or, una dintre cerinţele actului administrativ este aceea a motivării, aceasta reprezentând o garanţie împotriva arbitrariului administraţiei publice, în acelaşi timp creând posibilitatea pentru destinatarul actului să cunoască temeiurile deciziei autorităţii, dar şi să facă posibilă exercitarea controlului asupra modului în care aceasta şi-a exercitat dreptul de apreciere.
Mai mult, nici chiar în situaţia în care s-ar reţine că motivele pentru care a fost respinsă cererea de redobândire a cetăţeniei române formulate de reclamant, deşi nu sunt cuprinse în Ordin, ar rezulta din raportul întocmit de Comisia pentru Cetăţenie, la care Ordinul face trimitere, susţinerea pârâtei în sensul îndeplinirii cerinţei motivării nu poate fi primită, întrucât în cuprinsul raportului, nu sunt evidenţiate în concret faptele pentru care s-a ajuns la concluzia că petentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991 şi nici înscrisurile din care rezultă acestea şi autorităţile care le-au emis.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea Preşedintelui Autorităţii pentru Cetăţenie să emită un nou ordin prin care să-i acorde cetăţenia română, Curtea a apreciat că revine Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie competenţa de a aprecia asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune redobândirea cetăţeniei române, instanţa nefiind în măsură să se substituie autorităţii în sarcina căreia legea prevede verificarea şi soluţionarea acestor cereri, ci putând doar să verifice limitele în care autoritatea şi-a exercitat dreptul de apreciere.
3. Recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 7032 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de către recurentul-reclamant conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează ca motive în dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se arată că prin soluţia recurată prin care s-a anulat ordinul de respingere a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a fost obligată pârâta să emită un ordin motivat s-a dat mai mult decât s-a cerut respectiv ceea ce nu s-a solicitat fiind încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Recurentul arată că nu a solicitat obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui ordin motivat, ci obligarea acestuia la emiterea ordinului prin care să-i fie aprobată cererea de redobândire a cetăţeniei române.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul invocă greşita aplicare a legii şi faptul că soluţia dispusă i-a creat o situaţie mai grea decât situaţia iniţială.
A mai susţinut că, atâta timp cât la dosar au fost depuse înscrisurile care au stat la baza emiterii ordinului de respingere, înscrisuri din care nu a fost identificat niciun act relevant pentru respingerea cererii, instanţa de judecată putea şi trebuia să se pronunţe în sensul obligării pârâtei la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, curtea va aprecia că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
-In mod întemeiat judecătorul fondului, prin sentinţa recurată, aplicând corect legea la împrejurările de fapt ale pricinii, a admis acţiunea reclamantului D.M., cu consecinţa anulării Ordinului nr. 734/P din 25 iulie 2011 emis de Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie şi a obligării pârâtei la emiterea în favoarea reclamantului a unui ordin motivat.
Se reţine că, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data formulării de către reclamantul D.M. a cererii de redobândire a cetăţeniei române, aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetăţenie.
Cum dispune expres art. 13 alin. (1) şi alin. (5) din actul normativ sus menţionat, Comisia pentru cetăţenie, entitate fără personalitate juridică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, are atribuţia de a verifica şi a constata, printr-un raport motivat care se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunţarea la cetăţenia română. Raportul Comisiei pentru cetăţenie, însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române, se înaintează preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (art. 17 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 5/2010).
În condiţiile art. 19 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 576 din 13 august 2010, "(1) Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau redobândire a cetăţeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului. (2) În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române. (3) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ. Hotărârea curţii de apel este definitivă şi poate fi supusă recursului la secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
În cazul reclamantului D.M. erau aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, fiind astfel necesar a fi îndeplinite, pentru redobândirea cetăţeniei române, condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din lege, anume "dovedeşte, prin comportament, acţiuni sau atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni", "a împlinit vârsta de 18 ani", "este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean străin".
Prin raportul Comisiei pentru cetăţenie din data de 24 iulie 2011 emis în dosarul din 2010 a fost avizată negativ cererea petentului D.M. şi s-a propus respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române ca neîntemeiată, constatându-se că cererea nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată şi modificată. S-a reţinut, prin raport, făcându-se trimitere generală la înscrisurile din dosar şi la verificările efectuate de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, că petentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 lit. b), respectiv nu dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român.
Ulterior, prin actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 734/P din 25 iulie 2011, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, având în vedere raportul întocmit în temeiul art. 17 din Legea nr. 21/1991 şi constatând, prin urmare, că cererea nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 21/1991, a dispus respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, formulată de petentul D.M.
Instanţa de fond a statuat în mod judicios, în litigiu, că nu au fost relevate, în concret, de către autoritatea pârâtă, împrejurări de natură să conducă la concluzia reţinută în raportul Comisiei pentru cetăţenie din data de 24 iulie 2011, aceea că reclamantul nu îndeplineşte condiţia de la art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, în sensul că nu dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român. În mod evident, nu se poate stabili dacă autoritatea a avut în vedere, reţinând neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, condamnarea prin hotărâre judecătorească a reclamantului pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. şi de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
În ceea ce priveşte critica recurentului – reclamant în sensul că judecătorul fondului a dat ceea nu s-a cerut atunci când a procedat, urmare admiterii în parte a acţiunii, la anularea Ordinului nr. 734/P din 25 iulie 2011 şi la obligarea pârâtei Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la emiterea unui act administrativ motivat, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, instanţa de contencios administrativ fiscal competentă fiind îndreptăţită, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, "să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".
Cu privire la critica adusă hotărârii recurate în sensul că instanţa de judecată trebuia să se pronunţe în sensul obligării pârâtei la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române, se reţine că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât instanţa nu poate obliga preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la emiterea unui ordin prin care să fie aprobată cererea petentului de redobândire a cetăţeniei române, ci poate numai să oblige la emiterea actului administrativ fără a impune rezolvarea cererii într-un anumit sens, deoarece s-ar substitui administraţiei şi ar rezolva cererea în locul ei.
In raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.M. împotriva sentinţei civile nr. 7032 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.M. împotriva Sentinţei civile nr. 7032 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 283/2013. Contencios → |
|---|
