ICCJ. Decizia nr. 3240/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3240/2013
Dosar nr. 473/42/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii, Unitatea Administrativ-Teritorială Comunală Poienarii Burchii şi Primarul comunei Poienarii Burchii, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, în temeiul dispoziţiilor art. 223 lit. e) din H.G. nr. 130 din 4 noiembrie 2010, au formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Prahova, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 63/2010 şi a Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010.
Reclamanţii au susţinut că, în urma controlului efectuat de inspectorii Curţii de Conturi, prin intermediul Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010 şi a Deciziei nr. 63/2010, au fost constatate abateri de la legalitate constând în: plata sporurilor de dificultate în procent de 50% acordate în baza legilor fondului funciar; plata către salariaţi a unor sume de bani cu titlu de "tichete cadou"; plăţi efectuate pentru contractele de prestări servicii de audit public intern, juridice şi consultanţă şi imputarea sumei de 9.456,52 RON pentru care s-au calculat foloase nerealizate în sumă de 3.190,22 RON, reprezentând contravaloare utilităţi consumate de chiriaşi în spaţiile acordate spre folosinţa prin închiriere, energia electrică fiind plătită din fondurile bugetului local.
Împotriva Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010 şi a Deciziei nr. 63/2010, reclamanţii au formulat contestaţie, înregistrată sub nr. 497 din 17 februarie 2011 la Curtea de Conturi - Camera de Conturi Prahova, contestaţie care a fost respinsă prin intermediul încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 63/2010 a Camerei de Conturi Prahova, precum şi a Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 355 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de contestatorii Consiliul Local al Comunei Poienarii Burchii, Unitatea Administrativ-Teritorială Comunală Poienarii Burchii şi Primarul Comunei Poienarii Burchii, în contradictoriu cu intimatele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, a modificat în parte Încheierea nr. VI din 11 mai 2011 în sensul că a admis în parte contestaţia şi ca atare, a anulat măsura de la punctul B din Decizia nr. 63/2010 în ceea ce priveşte plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, respectiv suma de 45.787 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii, s-a desfăşurat un control pe anul 2010, în urma căruia au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, care au fost cuprinse în Decizia nr. 63/2010, emisă de Camera de Conturi Prahova.
Împotriva deciziei menţionate, entitatea verificată a formulat contestaţie la Camera de Conturi Prahova, înregistrată sub nr. 497 din 17 februarie 2011, iar Comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită conform pct. 213 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva măsurilor prevăzute prin Decizia 63/2010, fapt consemnat conform încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011.
Referitor la plata sporului de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea legilor fondului funciar, Curtea a constatat că s-au respectat dispoziţiile Legii nr. 263/2006, aplicarea acestor reglementări continuând şi după anul 2007, iar punctul de vedere al reprezentanţilor pârâtei nu este legal.
Cu privire la acordarea tichetelor cadou pentru cheltuieli sociale, înregistrate de instituţie în anul 2009, judecătorul fondului a reţinut că acestea reprezintă drepturi salariale acordate în numerar în luna decembrie 2009 angajaţilor din administraţie, poliţie comunitară şi cultură, fără respectarea prevederilor legale.
Ca atare, în mod corect organul de control fiscal a apreciat că aceste plăţi salariale efectuate în beneficiul salariaţilor Primăriei, funcţionari publici şi personal contractual nu au temei legal, întrucât prin Acordurile colective şi Contratele colective de muncă sau prin dispoziţii ale primarului nu se pot stabili clauze referitoare la drepturi salariale a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale pentru funcţionari publici fiind vorba de art. 31 alin. (1) - (3) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, privind statutul funcţionarilor publici şi unde se stipulează în mod clar şi limitativ drepturile salariale ale funcţionarilor publici.
Cu privire la plata în mod nejustificat a sumei de 8.000 RON drept contravaloare a serviciilor pentru efectuarea unui audit public intern de regularitate pentru anul 2008, deşi acest serviciu nu a fost executat în realitate, organul fiscal de control a sesizat acest aspect în mod corect, chiar dacă expertiza financiar-contabilă a arătat că plata s-a făcut în baza unui contract legal încheiat, contraprestaţia de audit financiar nu a fost realizată, mai ales că în aceeaşi zi cu data încheierii contractului din 1 martie 2009, cu O.P. nr. 114, instituţia reclamantă a virat în contul auditorului Tudor Dumitru suma de 10.000 RON fără ca lucrarea să fie realizată.
În acest sens, celelalte aspecte sesizate de organul de audit fiscal al Curţii de Conturi sunt juste şi reale, inclusiv plata efectuată de entitatea controlată, respectiv reclamanta în cauză firmei D.G.I.C. SRL Bucureşti, în calitate de consultant, în sumă de 8.925 RON, fără a primi o contraprestaţie până la data efectuării controlului respectiv.
În mod corect organul fiscal a apreciat, lucru de altfel rezultat şi din concluziile raportului de expertiză financiar-contabilă efectuat în cauză, că entitatea controlată nu a calculat şi nu a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă contravaloarea energiei electrice pentru spaţii închiriate pe bază de contract către SC M.C.P. SRL Ploieşti, precum şi contravaloarea chirie spaţiu şi teren pentru perioada 10 martie 2008 - 10 iunie 2009 cu SC A.C. SRL Buftea.
Faţă de aceste considerente, Curtea, constatând că acţiunea formulată de contestatori este întemeiată doar în privinţa unui singur capăt de cerere, a dispus admiterea în parte şi modificarea în parte a Încheierii nr. VI din 11 mai 2011, în sensul că a admis în parte contestaţia şi, ca atare, a anulat măsura de la punctul B din Decizia nr. 63/2010 în ceea ce priveşte plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, respectiv suma de 45.787 RON.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au declarat recurs atât reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii şi Primarul Comunei Poienarii Burchii, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Judeţului Prahova.
3.1. Recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii şi Primarul Comunei Poienarii Burchii
În cuprinsul căii de atac, reclamanţii solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond, iar pe cale de consecinţă, anularea în parte a încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011, a Deciziei nr. 63/2010 şi a Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010, emise de intimata Curtea de Conturi a României.
3.2. Recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Judeţului Prahova
În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., autoritatea pârâtă admiterea recursului formulat, modificarea în parte a sentinţei civile recurate, cu privire la anularea acelor prevederi din Dispoziţia nr 63/2010 şi încheierea nr. VI din 11 mai 2011 care se referă la plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, în sensul respingerii acestei solicitări a reclamantului cuprinsă în acţiunea introductivă ca fiind neîntemeiată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursurile, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport de actele depuse la dosar, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea procesului-verbal de constatare din 6 decembrie 2010 întocmit de Camera de Conturi a Judeţului Prahova, anularea Deciziei nr. 63/2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Prahova şi anularea Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011 a Curţii de Conturi a României, emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionată irevocabil în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării faptului că sunt nelegale dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursurile formulate, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, Înalta Curte reţine că pronunţarea acestei soluţii face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurenţilor, formulate în faţa instanţei de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii şi Primarul Comunei Poienarii Burchii şi de Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Judeţului Prahova, împotriva Sentinţei nr. 355 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3239/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3241/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
