ICCJ. Decizia nr. 3300/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3300/2013
Dosar nr. 251/36/2012
Şedinţa de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, a solicitat suspendarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-94705 din 22 decembrie 2011, emisă de către pârât, până la soluţionarea pe fond a cererii privind anularea înscrisului menţionat anterior.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat asupra procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări de reabilitare şi modernizare a Căminului pentru persoane vârstnice Constanţa, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare stabilit în sarcina reclamantei, prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-94705 din 22 decembrie 2011, un debit în valoare de 444.329,20 RON, cu titlu de corecţii financiare.
Reclamanta a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile referitoare la suspendarea executării actului administrativ atacat, respectiv atât cazul bine justificat, cât şi prevenirea unei pagube iminente.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 236 din 10 mai 2012, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea reclamantei Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-94705 din 22 decembrie 2011, emisă de către pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, având în vedere că procedura de achiziţie adoptată în anul 2009 a fost verificata de către M.A.D.R. din prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 care a fost adoptată cu mult după finalizarea procedurii şi începerea lucrărilor astfel cum au fost stabilite în contractul încheiat.
De asemenea, s-a constatat că în cauză suma pe care reclamanta a fost obligată să o restituie cu titlu de corecţie de 25% ar genera, în contextul economic actual, un blocaj funcţional la nivelul autorităţii administrative, aşa încât condiţia pagubei iminente este pe deplin dovedita.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, a declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.
Conform celor expuse anterior, litigiul are ca obiect suspendarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-94705 din 22 decembrie 2011 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, prin care s-a dispus aplicarea unei corecţii de 444.329,20 RON.
Temeiul legal al controlului efectuat îl constituie O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al legii rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ-fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii, şi anume al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) împotriva Sentinţei civile nr. 236/CA din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3278/2013. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3307/2013. Contencios → |
|---|
