ICCJ. Decizia nr. 3308/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3308/2013
Dosar nr. 6231/2/2011
Şedinţa de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Ş.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a solicitat anularea Hotărârii nr. 5184 din data de 1 iunie 2011, emisă de pârâtă, şi stabilirea drepturilor patrimoniale ce i se cuvin, începând cu data de 1 mai 2011, data depunerii cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a avut statutul de refugiată, în condiţiile în care localitatea în care locuia - com. Mărgău, judeţul Cluj - era localitate de frontieră, vecină cu alte localităţii arondate Statului Ungar, între acele localităţi existând lupte armate, fiind astfel nevoită, alături de alte persoane, să se refugieze în localitatea Scrind-Frăsinet, judeţul Cluj.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât s-a născut în anul 1924 în localitatea Mărgău, jud. Cluj şi nu a făcut dovada persecuţiei etnice.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5079 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta Ş., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a dispus anularea Hotărârii nr. 5184 din 1 iunie 2011, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 1 mai 2011.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că hotărârea adoptată de pârâtă este nelegală, având în vedere disp. art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, potrivit cărora beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamanta s-a născut la data de 2 septembrie 1924 în comuna Mărgău, judeţul Cluj, iar potrivit adeverinţei din 15 februarie 2011, emisă de Primăria Comunei Mărgău, în perioada anilor 1940 - 1944, localitatea Mărgău era localitate de frontieră, vecină cu localitatea Sâncraiu, cedată Ungariei şi, în aceste condiţii, locuitorii din Mărgău s-au refugiat în diferite locaţii din România.
De asemenea, prima instanţă a constatat că din declaraţiile autentificate ale numitelor C.S. şi B.F. rezultă că, urmare a Dictatului de la Viena, reclamanta a fost refugiată împreună cu familia sa în perioada octombrie 1940 - februarie 1945 din localitatea Mărgău, jud. Cluj, unde avea domiciliul său, în localitatea Scrind-Frăsinet, jud. Cluj, după care s-a întors în localitatea de domiciliu, în aceeaşi perioadă şi pe acelaşi traseu fiind refugiaţi şi numitele C.S. şi B.F.
Având în vedere că pentru aceste două persoane, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti a emis hotărâri prin care s-a stabilit calitatea acestora de beneficiari ai Legii nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1940 - februarie 1945, judecătorul fondului a apreciat că din probatoriul administrat în cauză reiese fără putinţă de tăgadă că situaţia prezentată de către reclamantă este reală.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a admis cererea reclamantei, deşi din documentaţia depusă la dosar nu rezultă că aceasta ar fi suferit persecuţii etnice, fiind născută în anul 1924 în satul Mărgău, judeţul Cluj.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, "beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus-menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nicio diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Înalta Curte constată că, în speţă, intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri şi declaraţii autentificate ale numitelor C.S. şi B.F.
Or, înscrisurile şi declaraţiile autentificate ale martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerinţele prevăzute de lege, sunt concludente şi pertinente.
Astfel, în cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv adeverinţa din 15 februarie 2011 emisă de Primăria Comunei Mărgău, prin care se atestă că această localitate a fost o localitate de frontieră, iar locuitorii acesteia au fost nevoiţi să retragă în munţii şi satele învecinate, precum şi declaraţii autentificate date pe propria răspundere de C.S. şi B.F., din care rezultă că în aceeaşi perioadă şi pe acelaşi traseu cu ele, s-a refugiat şi reclamanta.
Prin urmare, fiind evident refugiul intimatei-reclamantă, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanţă a admis acţiunea acesteia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta-intimată este îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi împotriva Sentinţei civile nr. 5079 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3307/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3316/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
