ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 327/2013

Dosar nr. 877/39/2011

Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 august 2011 şi precizată ulterior, reclamanta I.E.P. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să procedeze la evaluarea imobilelor constând în suprafaţa de 481 mp teren şi casă de locuit - situate în Suceava, jud. Suceava pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 2588 din 24 august 2006 a Primarului municipiului Suceava, obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire la valoarea actualizată şi la plata daunelor cominatorii.

În motivarea acţiunii a arătat că prin Dispoziţia primarului municipiului Suceava s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren şi construcţii ce au aparţinut iniţial cu titlul de proprietate autoarei reclamantei – M.V., că dispoziţia a fost înaintată pârâtelor în vederea evaluării şi emiterii titlului de despăgubire, care refuză nejustificat îndeplinirea acestor obligaţii legale, deşi au fost sesizate în repetate rânduri de reclamantă.

Hotărârea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 402 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta I.E.P., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul reclamantei care conţine Dispoziţia Primarului municipiului Suceava nr. 2588/2006 pentru evaluarea bunurilor şi să emită decizia legală în baza raportului de evaluare astfel întocmit.

Prin aceeaşi sentinţă s-au respins ca nefondate celelalte solicitări ale reclamantei.

S-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia nr. 2588 din 24 august 2006, Primarul municipiului Suceava a respins notificarea depusă de M.V. - autoarea reclamantei - privind restituirea în natură a imobilelor casă de locuit şi teren de 481 m.p., identic cu parcela 856 cu casa nr. X şi teren aferent aparţinând C.F. Com. Cad. Suceava şi a propus acordarea de titluri de despăgubiri la valoarea ce va fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, reclamanta se încadrează în ipoteza prev. de alin. (2) al. art. 16 Legea nr. 247/2005, respectiv, dispoziţia emisă de primar nu are consemnată suma care urmează a se acorda ca despăgubire, aşa încât, în această ipoteză, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarului în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi dacă se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul se transmite evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a confirmat - în întâmpinările depuse la dosar - că cererea reclamantei a trecut de etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.

A apreciat judecătorul fondului că întrucât până în prezent Comisia Centrală nu a îndeplinit nici un act în vederea transmiterii dosarului reclamantei către un evaluator/ societate de evaluatori desemnată este depăşit termenul rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru procesarea şi finalizarea dosarului cu care a fost investită.

S-a arătat in considerentele hotărârii că, deşi Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu cuprinde prevederi legate de termenul în care pârâta are obligaţia de a verifica legalitatea dosarului reclamantei şi de a înainta acest dosar evaluatorului desemnat, însă scurgerea unui termen de 5 ani de la data emiterii Dispoziţiei, înlăuntrul căruia Comisia Centrală nu a înfăptuit nici un act în vederea finalizării dosarului reclamantei vine în contradicţie flagrantă cu ideea de celeritate a procedurilor propusă şi urmărită de acest act normativ.

Văzând dispoziţiile art. 16 precum şi art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din care rezultă că în procesul de evaluare şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, numai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor îi sunt atribuite competenţe, a respins instanţa acţiunea formulată in contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În fine, Curtea de Apel a apreciat că termenul la care Comisia Centrală va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire depinde de activitatea evaluatorului sau a comisiei de evaluatori desemnată şi de timpul pe care aceştia îl vor aloca evaluării şi cuantificării despăgubirilor aşa încât, în lipsa elementului constând în atitudinea intenţionată a Comisiei Centrale, nu poate fi admisă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru neemiterea titlului de despăgubiri.

Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2588/2006 a fost analizat in privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire in natură a imobilului constatându-se că măsura este legală.

S-a susţinut de asemenea că soluţionarea dosarelor se face in virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu in baza cererii exprimate de persoana îndreptăţită, numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

A mai arătat că instanţa de fond nu a reţinut aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor, respectiv ordinea înregistrării, stabilită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale.

Totodată s-a susţinut in motivele de recurs că hotărârea nu poate fi pusă in executare in termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că urmează a fi parcursă procedura evaluării, termenul stabilit prin contractul de prestări servicii fiind de 20 de zile, urmat de comunicarea raportului şi de eventualele obiecţiuni la raport.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs.

Recurenta – pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat instanţei să reţină că instanţa de fond in mod netemeinic a obligat la emiterea deciziei in condiţiile adoptării O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 potrivit căreia se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, termen care prin Legea nr. 117/2012 a fost prelungit până la data de 15 mai 2013.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru motivele şi in limitele care vor fi prezentate în continuare.

Prin Dispoziţia nr. 2588 din 24 august 2006, Primarul municipiului Suceava a respins notificarea depusă de M.V. - autoarea reclamantei - privind restituirea în natură a imobilelor casă de locuit şi teren de 481 m.p., identic cu parcela 856 cu casa nr. 352 şi teren aferent aparţinând C.F. Com. Cad. Suceava şi a propus acordarea de titluri de despăgubiri la valoarea ce va fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a recunoscut prin întâmpinarea depusă la fond şi prin motivele de recurs că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2588 din data de 24 august 2006 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de către Primăria Municipiului Suceava şi înregistrat sub numărul 28094/CC/2006, iar până la momentul redactării motivelor de recurs nu a fost transmis către evaluator.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după primirea dispoziţiei emise de entitatea investită cu soluţionarea notificării, însoţită de întreaga documentaţie aferentă acesteia, Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi va proceda la transmiterea lor către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În raport cu data depunerii de către intimata - reclamantă a Dosarului de despăgubire înregistrat sub nr. 28094/CC/2006, instanţa de fond a constatat judicios că, la data formulării acţiunii în justiţie, s-a depăşit termenul rezonabil de parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă şi de finalizare a acesteia.

Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.

În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:

- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;

- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;

- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;

- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.

Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.

În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 402 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată.

Obligă autoritatea pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs