ICCJ. Decizia nr. 3438/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3438/2013
Dosar nr. 4342/2/2008
Şedinţa publică de la 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Revizuentul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, revizuirea Sentinţei civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1069/2002.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că ulterior pronunţării hotărârii a descoperit un înscris ascuns de partea adversă la momentul soluţionării pricinii, respectiv Ordinul nr. 886/2001 privind modificarea contractului de muncă al unei persoane şi consideră că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru admiterea cererii de revizuire.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire, pe considerentul că sentinţa pronunţată nu a evocat fondul cauzei.
La rândul său, revizuentul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General al Parlamentului nr. 886/2001, 1108/2006 şi nr. 257/2008.
Soluţionând cu prioritate excepţiile invocate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4153 din 26 octombrie 2010 a respins ca inadmisibile atât excepţia de nelegalitate invocată de revizuent, cât şi cererea de revizuire a Sentinţei civile nr. 789 din 11 septembrie 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate este întemeiată în condiţiile în care actele juridice nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, ci cu fondul cauzei, fiind acte ale Secretarului General al Camerei Deputaţilor a Parlamentului, emise în exercitarea atribuţiilor specifice de autoritate.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire s-a reţinut că este întemeiată, întrucât hotărârea instanţei de fond, a cărei revizuire se solicită, nu evocă fondul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în temeiul art. 299 C. proc. civ., revizuentul A.D.
Recurentul a susţinut că, neîndoielnic, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt întrunite în cauză, pentru că Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 886 din 28 septembrie 2001 este un înscris nou, fiind comunicat împreună cu Preavizul din 18 ianuarie 2001, contractul individual de muncă anexă la Ordinul nr. 886 din 28 septembrie 2001, semnate pentru conformitate de către intimata Camera Deputaţilor - Secretariatul General în şedinţa publică din 22 septembrie 2010, în Dosarul nr. 28619/3/2008 al Tribunalului Bucureşti. Ordinul sus-menţionat a fost emis anterior pronunţării Sentinţei civile nr. 789 din 11 septembrie 2002, fiind descoperit la data de 24 iunie 2008 în Dosarul nr. 1821/2/2008, când partea potrivnică l-a prezentat în susţinerea probei cu înscrisuri instanţei de judecată, comunicându-l şi părţii adverse.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 teza a II-a, respectiv "hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: pct. 5 dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Prin sentinţa atacată cu revizuire, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinelor nr. 493 din 22 iulie 1997, 753 din 14 octombrie 1998, 827 din 18 septembrie 2001 şi 907 din 1 octombrie 2001, emise de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, reţinând incidenţa art. 1 lit. a) din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, care le excepta de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2701 din 19 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, hotărârea a cărei revizuire se solicită nu rezolvă fondul, ci soluţionează cauza în temeiul unei excepţii procesuale, aşa încât cererea revizuentului a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă.
Analizând punctual criticile recurentului, Înalta Curte reţine că, din moment ce art. 326 alin. (3) C. proc. civ. limitează dezbaterile în cadrul revizuirii la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, prima instanţă a constatat în mod corect inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, pentru că actele vizate ar putea avea legătură cu fondul raportului juridic dedus judecăţii, iar nu cu admisibilitatea revizuirii. În plus, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 886/2001, nu poate fi identificat un interes procesual al revizuentului, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, acesta fiind însuşi înscrisul nou invocat ca temei al cererii de revizuire.
Cât priveşte critica referitoare la înscrisul nou, emis anterior pronunţării Sentinţei civile nr. 789/2002, dar reţinut de partea potrivnică şi prezentat de aceasta la data de 24 iunie 2008 în Dosarul nr. 821/2/2008, fiind comunicat totodată părţii adverse, urmează a se reţine că este nefondată.
Astfel, din modul în care este reglementată această cale extraordinară de atac, de retractare, rezultă în mod clar că revizuirea tinde la reevaluarea unor chestiuni de fapt, or, în speţă, sentinţa atacată cu revizuire a dezlegat problema de drept a naturii juridice a ordinelor atacate şi a încadrării lor în situaţia de excepţie prevăzută în art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, astfel că actul invocat ca înscris nou nu este apt să conducă la o altă soluţie decât cea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Sub acest ultim aspect se constată că analiza curţii de apel este corectă şi legală, în condiţiile în care înscrisul la care se referă revizuentul nu este un înscris doveditor în accepţiunea dată de legiuitor.
Văzând că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei pronunţate în revizuire şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 4153 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3447/2013. Contencios → |
|---|
