ICCJ. Decizia nr. 3533/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3533/2013
Dosar nr. 5826/2/2012
Şedinţa publică de la 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC O.T. SA Constanţa a solicitat anularea Deciziei nr. 1/200476 din 28 mai 2012, emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară a Ministerului Finanţelor Publice; anularea procesului-verbal de control financiar din 29 martie 2012 şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin dispoziţia obligatorie din 30 martie 2012.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4651 din 29 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC O.T. SA Constanţa, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico Financiară a Ministerului Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat existenţa unui caz bine justificat, aşa cum această accepţiune este definită generic prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că reclamanta şi-a motivat cererea de suspendare pe impactul executării măsurilor dispuse în sarcina sa, apreciind că odată implementate aceste măsuri ar fi dificil sau imposibil de înlăturat consecinţele cauzate.
În egală măsură, a reţinut instanţa că reclamanta a susţinut că pentru unele măsuri nu are posibilitatea implementării, altele sunt deja implementate, doar că organele de control nu le-au luat în seamă ori nu le-au apreciat corect.
A concluzionat instanţa de fond că aceste împrejurări nu sunt suficiente pentru a se reliefa vădita nelegalitate a actului, fiind de subliniat că îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat nu poate fi analizată prin raportare la motivele de nelegalitate a actului administrativ, pentru că altfel instanţa ar transforma procedura prevăzută de art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004 într-o veritabilă judecată pe fond, lucru ce nu este permis.
Având în vedere că în cauză nu este dovedită existenţa unui caz bine justificat a apreciat instanţa că este inutilă cercetarea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, dat fiind faptul că admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ presupune întrunirea cumulativă a condiţiilor privind cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
3. Recursul declarat de SC O.T. SA Constanţa.
Prin motivele de recurs formulate în cauză reclamanta SC O.T. SA Constanţa a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că instanţa a atins nejustificat fondul situaţiei litigioase, în circumstanţa în care nu a fost învestită cu soluţionarea acestuia şi, în plus, argumentele vizate în dispozitiv nu fac obiectul cererii de suspendare a implementării măsurilor.
S-a susţinut că instanţa de fond a intrat pe fondul cauzei, respingând susţinerile reclamantei cu privire la procedura prealabilă introducerii contestaţiei, deşi obiectul cererii viza îndeplinirea condiţiilor care fac posibilă implementarea măsurilor, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a producerii unei pagube iminente.
S-a arătat că instanţa de primă jurisdicţie învestită cu judecarea cererii de suspendare provizorie, prin comentariile pe fondul cauzei a depăşit cadrul procesual, pronunţându-se pe un capăt de cerere ce vizează fondul cauzei, respectiv anularea Deciziei nr. 1/200476 din 28 mai 2012 emisă de pârâtă, ca urmare a nesoluţionării în termen legal a plângerii prealabile. S-a susţinut că prin aprecierile făcute de instanţa de primă jurisdicţie, pe fondul cauzei, în condiţiile în care instanţa a fost învestită cu cererea de suspendare, a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil, precum şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
S-a susţinut că sunt îndeplinite în cauză condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Astfel, s-a susţinut că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, multe dintre măsurile dispuse de organul de control nu au fundament legal, nefiind întemeiate în drept şi inducând astfel credinţa că au fost întocmite cu rea-credinţă, nelegal şi având ca unic scop diminuarea rolului concurenţial al reclamantei, în contextul în care aceasta este o companie listată la bursă.
Recurenta a susţinut că prin emiterea actului atacat se încearcă diminuarea rolului concurenţial al SC O.T. SA pe piaţă, prin găsirea punctelor slabe chiar şi acolo unde nu există, cu riscul ca măsurile dispuse să fie în totală discordanţă între ele.
S-a susţinut că, pe de o parte, organul de control dispune întocmirea de strategii pe termen mediu şi lung, iar, pe de altă parte, obligă recurenta la reglementarea tarifelor la produse, apreciind că în condiţiile în care preţul produselor comercializate va fi reglementat, strategia SC O.T. SA va fi ca şi inexistentă, organele de conducere fiind lipsite de orice procedură de management.
S-a susţinut că autoritatea pârâtă a realizat o interpretare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, prin considerarea ca orice mijloace fixe ale societăţii ca "unităţi ale societăţii", obligând la obţinerea unei aprobări AGA pentru orice tip de închiriere şi ajungându-se la situaţia ilogică în care AGA să avizeze închirierea unui garaj, ceea ce duce la imposibilitatea ca societatea să beneficieze de veniturile produse ca urmare a închirierii, întrucât AGA se întruneşte numai de câteva ori pe an.
Recurenta arată că se impune suspendarea deciziei atacate pentru protejarea intereselor patrimoniale ale reclamantei, dar şi a unei securităţi juridice privind drepturile angajaţilor, evitându-se astfel crearea unor situaţii juridice noi, care să facă anevoioasă repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului.
S-a susţinut că în cazul dedus judecăţii instanţa se află în situaţia de a pipăi fondul cauzei şi nu de a-l soluţiona în întregime.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta a arătat că toate cele 85 de măsuri dispuse de organul de control, cu scopul de a fi implementate, au puternică influenţă asupra activităţii reclamantei şi, odată implementate, va fi dificil, dacă nu imposibil de a fi înlăturate, în contextul în care multe dintre ele nu au temei legal, fiind formulate de persoane ale căror competenţe erau infinit depăşite de varietatea de domenii abordate şi cercetate în timpul controlului. Astfel, s-a arătat că măsurile dispuse pot fi apreciate ca un început de perturbare a funcţionării societăţii, deci o distorsionare în curs, ce ameninţă însăşi funcţionarea autorităţii publice, iar nu simpla sa activitate.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Înalta Curte a constatat că suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs formulate a constatat că acestea nu sunt întemeiate, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea actului atacat pe fond, ci a supus analizei aparenţa de legalitate a actului atacat, prin analizarea succintă a condiţiilor în care a fost emis actul contestat, situaţie care se impune la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.
Înalta Curte a constatat că a fost efectuat un control financiar la sediul societăţii reclamante, având ca scop verificarea modului de administrare şi gestionare a resurselor materiale financiare în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010.
În urma realizării controlului, consilierii ANAF au tras concluzii din care reies disfuncţionalităţi la nivelul tuturor obiectivelor avute în vedere la efectuarea controlului, motiv pentru care s-au stabilit, în sarcina reclamantei, un număr de nu mai puţin de 85 de măsuri, necesar a fi întreprinse în termen de 30 de zile.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte reţine că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, având în vedere că prin măsurile dispuse s-a urmărit îmbunătăţirea managementului acestei companii naţionale, interes evident urmărit de stat în calitate de acţionar al reclamantei, având în vedere că participarea statului la capitalul social al reclamantei este de 59,62%.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa nu poate aprecia arbitrar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele administrate în cauză, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza pe fond, conţinutul actului administrativ.
Or, prin actul atacat autoritatea emitentă a emis o serie de măsuri ce se impuneau a fi luate pentru înlăturarea şi prevenirea abaterilor de la disciplina economico-financiară, măsuri luate cu respectarea prevederilor legale şi în scopul unei bune funcţionări a societăţii reclamante.
Cercetând în aparenţă indiciile de nelegalitate ale actului contestat, invocate de recurent, Înalta Curte a reţinut că acestea nu se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, Înalta Curte reţine că nu au fost aduse argumente care să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, întrucât prin măsurile dispuse s-a urmărit intrarea în legalitate a societăţii în ceea ce priveşte buna funcţionare a activităţii acesteia, deci nu există un risc al perturbării activităţii acesteia, decât în măsura în care condiţiile dispuse de organul de control nu sunt îndeplinite.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de SC O.T. SA Constanţa împotriva Sentinţei nr. 4651 din 29 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3547/2013. Contencios → |
|---|
