ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3532/2013
Dosar nr. 5758/2/2012
Şedinţa publică de la 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a solicitat suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi anularea Încheierii nr. 57 din 2 iulie 2012 şi a Deciziei nr. 1 din 10 aprilie 2012.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4650 din 29 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o măsură de protecţie provizorie a subiectului de sezină, ce poate fi dispusă în condiţiile în care prezumţia de legalitate inerentă oricărui act administrativ este îndoielnică şi o atare concluzie se desprinde printr-o analiză sumară, ce nu presupune dezlegarea cu putere de lucru judecat a criticilor privitoare la legalitatea actului şi desigur, pentru a preîntâmpina expunerea subiectului de sezină la o pagubă iminentă.
În raport de aceste considerente, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că reclamantul şi-a motivat cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012 prin aceea că toate constatările făcute de reprezentanţii Curţii de Conturi au o mare doză de subiectivism, temeiurile de drept invocate sunt interpretate într-o manieră proprie, iar argumentele prezentate de reclamant au fost înlăturate, cu motivări, lipsite de substanţă, or aceste aprecieri nu constituie împrejurări de natură a reliefa vădita nelegalitate a actului administrativ supus discuţiei.
Nici argumentul potrivit căruia procedurile cu privire la care a fost emisă Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012 ar fi fost analizate în cursul lunii aprilie 2012 de către o echipă de specialişti ai Băncii Mondiale, a reţinut instanţa de fond că nu constituie un motiv pentru a se dispune suspendarea executării deciziei în discuţie, întrucât verificările dispuse de reprezentanţii Băncii Mondiale şi rezultatul acestor verificări nu înlătură dreptul autorităţii pârâte de a efectua propriile verificări cu privire la procedurile de achiziţie în cauză şi nu constituie, de plano, concluzii opozabile fără rezerve Curţii de Conturi.
Instanţa a concluzionat că în cauză reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, astfel încât a apreciat că este inutilă cercetarea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, dat fiind faptul că admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ presupune întrunirea cumulativă a condiţiilor privind cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
3. Recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
Prin motivele de recurs formulate, recurentul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând pe larg situaţia de fapt a cauzei şi reluând toate argumentele prezentate la instanţa de fond în susţinerea cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
A redat recurentul între ghilimele motivarea instanţei de fond şi a arătat că sentinţa instanţa de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.
Recurentul a susţinut că motivele prezentate de instanţa de fond sunt contradictorii în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei de existenţă atât a cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente, arătând că instanţa a motivat contradictoriu decizia sa, întrucât în final a reţinut parţial motivarea ministerului.
Recurentul a arătat că prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond a subliniat îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actelor Curţii de Conturi, respectiv corespondenţa continuă dintre UMP - MECMA şi reprezentanţii jurişti şi personal autorizat al Băncii Mondiale, corespondenţă potrivit căreia toate actele şi acţiunile întreprinse de UMP au avut întotdeauna acordul Băncii Mondiale; intervenţia directă a reprezentanţilor Băncii Mondiale în conţinutul unora din documentele din etapele derulate; necesitatea încrederii în No Objection-ul acordat de Banca Mondială ca temei al atribuirii contractelor.
S-a susţinut că un caz bine justificat şi care nu a fost analizat de instanţa de fond este acela că specializările personalului existent în cadrul MECMA nu permit o abordare urgentă şi corectă, având în vedere că natura documentelor ce vor fi supuse verificărilor de către minister necesită, pe lângă experienţă de strictă specialitate şi cunoştinţe solide de limba engleză - domeniu juridic.
S-a arătat că Banca Mondială a adresat explicit Curţii de Conturi rugămintea ca, dacă constatările Curţii de Conturi aduc atingere procedurilor Băncii Mondiale, băncii să îi fie comunicate constatările şi să fie consultată Banca înainte de finalizarea controlului Curţii de Conturi.
De asemenea, s-a arătat că echipa de auditori ai Curţii de Conturi nu a avut nici un specialist calificat în achiziţii pe procedurile Băncii sau pe FIDIC, precum şi că a mai existat un control al Curţii de Conturi asupra aceloraşi documente din prezenta cauză, în perioada 2008 - 2009, fără a fi sesizate probleme în legătură cu aceste contracte şi fără a se reţine vreo încălcare a procedurilor derulate.
Recurentul a susţinut că prin executarea actului administrativ atacat are loc prejudicierea salariaţilor prin aceea că realizarea controalelor Curţii de Conturi creează un mediu de lucru întemeiat pe teama pierderii locurilor de muncă sau suportării de sancţiuni pecuniare, fiind adus un prejudiciu de imagine atât al salariaţilor, cât şi al Băncii Mondiale.
Un al doilea motiv de recurs formulat de recurent priveşte faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Astfel, s-a susţinut că sentinţa instanţei nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, ci se rezumă la a reda o parte din motivarea ministerului.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Înalta Curte a constatat că suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Înalta Curte, examinând cererea de suspendare formulată, a constatat că reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a solicitat prin cererea introductivă suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte reţine că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, având în vedere că prin Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, Curtea de Conturi a României a decis aplicarea următoarelor măsuri: 1) reanalizarea condiţiilor şi împrejurărilor în care a fost atribuit contractul de consultanţă încheiat la data de 16 ianuarie 2006 cu SC P.C. SRL Bucureşti, pentru a identifica dacă acest contract a fost atribuit în mod corect, stabilirea întinderii prejudiciului şi a eventualelor persoane răspunzătoare şi sesizarea, după caz, a organelor de cercetare penală, cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012; 2) Stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a majorării nejustificate de la 62.500 dolari SUA la 297.785 dolari SUA, a preţului contractului de consultanţă încheiat la data de 16 ianuarie 2006 de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Unitatea de Management a Proiectului cu SC P.C. SRL Bucureşti şi luarea măsurilor legale de recuperare a acesteia, cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012; 3) Stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a atribuirii contractului privind "Lucrări de închidere şi ecologizare a minei A., judeţul Hunedoara" în favoarea SC A. SA Cluj-Napoca, în condiţiile majorării în mod nejustificat a preţului contractului cu suma estimată de 489.750,48 RON ca urmare a înţelegerii dintre societatea menţionată şi SC E.I. SRL Deva, precum şi efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării acesteia, cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa nu poate aprecia arbitrar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele administrate în cauză, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza pe fond, conţinutul actului administrativ.
Or, prin actul atacat autoritatea emitentă a decis luarea unor măsuri organizatorice, necesare pentru cunoaşterea existenţei vreunei pagube şi a întinderii acesteia în executarea unui contract de consultanţă, măsuri necesare cu caracter preparator pentru ca autoritatea să poată decide în consecinţă.
Cercetând în aparenţă indiciile de nelegalitate ale actului contestat, invocate de recurent, Înalta Curte a reţinut că acestea nu se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cu privire la condiţia pagubei, Înalta Curte reţine că nu au fost aduse argumente care să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, întrucât prejudiciul de imagine, al salariaţilor şi al Băncii Mondiale, invocat în susţinerea acestei condiţii, nu constituie o pagubă iminentă în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Înalta Curte a reţinut că nu au fost aduse dovezi în sensul perturbării grave a funcţionării unei autorităţi, întrucât simplul control al unor echipe de audit nu înseamnă perturbare a activităţii, ci este o activitate normală în cadrul unei instituţii bugetare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva Sentinţei nr. 4650 din 29 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2013. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3533/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
