ICCJ. Decizia nr. 383/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 383/2013
Dosar nr. 4376/1/2012
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Comunitatea Armână din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 589/2001, privind înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale, obligarea pârâtului la emiterea unui act normativ care să înlăture discriminarea instituită prin art. 2 din H.G. nr. 589/2001 şi care să restabilească situaţia anterioară în sensul includerii în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând grupurilor etnice din România legal constituite la data de 27 septembrie 1992, necondiţionat de participarea acestora la alegerile parlamentare, precum şi la înscrierea sa în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 3312 din 02 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 3602 din 25 iunie 2009, casând sentinţa pronunţată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că procedura prealabilă a fost efectuată.
În fond, după casare, a fost formulată o cerere de intervenţie în interesul pârâtului de către intervenienta Societatea de Cultură Macedo-Română, prin care au fost invocate excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Prin sentinţa civilă nr. 5222 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, pe fondul cauzei respingându-se acţiunea formulată ca neîntemeiată.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, s-a reţinut că reclamanta nu invocă vătămarea unui interes public, ci a unor drepturi şi interese aparţinând unor persoane care au o anumită cultură şi tradiţii specifice. În plus, reclamanta a dobândit personalitate juridică prin sentinţa civilă nr. 167 din 28 februarie 1991, pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în considerentele acestei sentinţe reţinându-se că reclamanta are ca scop păstrarea şi dezvoltarea graiului, tradiţiilor şi a întregului specific spiritual şi cultural aromân în România. S-a apreciat că, prin promovarea acţiunii, reclamanta acţionează conform scopului pentru care a luat fiinţă, întrucât urmăreşte anularea unui act administrativ care, în opinia sa, îngrădeşte drepturile aromânilor la păstrarea tradiţiilor şi specificului spiritual şi cultural.
În considerarea argumentelor expuse, prima instanţă a respins şi excepţiile lipsei calităţii procesuale respectiv a lipsei de interes, reţinând că reclamanta a dobândit în mod legal dreptul de a proteja drepturile şi interesele specifice anumitor persoane, în temeiul sentinţei menţionate.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că potrivit art. 3 din H.G. nr. 589/2001, atribuţiile Consiliului au caracter general şi nu se limitează la minorităţile reprezentate în Parlament. Prin urmare, între modul de constituire a Consiliului şi atribuţiile acestuia nu există nici o legătură susceptibilă a leza interesele minorităţilor care nu au reprezentant în Parlament şi prin urmare nu au un membru în Consiliu.
Aşa fiind, a apreciat prima instanţă, nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că prevederile art. 2 din H.G. nr. 589/2001 instituie o discriminare a grupului etnic armân în raport cu celelalte comunităţi etnice, sub aspectul dreptului la identitate culturală, întrucât actul normativ în cauză nu instituie nici o legătură între componenţa Consiliului şi atribuţiile sale.
Susţinerile reclamantei privind lipsirea grupului etnic armân de dreptul de a fi reprezentat politic au fost analizate de instanţa fondului pornind de la situaţia existentă la momentul adoptării H.G. nr. 589/2001, la acea dată fiind în vigoare Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, act normativ ce nu interzicea minorităţilor naţionale legal constituite să participe la alegeri şi să obţină locuri în Parlament în raport cu rezultatele obţinute.
În plus, art. 5 alin. (8) din lege prevedea că organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot opta să depună, prin derogare de la prevederile alin. (3), (6) şi (7), aceeaşi listă de candidaţi pentru Camera Deputaţilor în mai multe circumscripţii electorale.
Examinând art. 2 din H.G. nr. 589/2001 în raport cu textele de lege reţinute, instanţa fondului a constatat că acest text instituie un criteriu obiectiv şi rezonabil în ce priveşte componenţa Consiliului, câtă vreme posibilitatea de a participa la alegerile parlamentare era, la acea vreme, deschisă oricărei minorităţi naţionale legal constituite, fără nicio condiţionare.
Legea nr. 68/1992 a fost abrogată de Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, această lege, la art. 4 alin. (1), definind noţiunea de minoritate naţională, din punct de vedere electoral, ca fiind acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale. Această prevedere a fost ulterior preluată de Legea nr. 35/2008, care a abrogat Legea nr. 373/2004.
S-a constatat că în mod similar se prezintă situaţia şi în cazul alegerilor locale, întrucât art. 7 din Legea nr. 67/2004 defineşte minoritatea naţională în acelaşi mod ca Legea nr. 35/2008.
În atare condiţii, a apreciat prima instanţă, condiţionarea impusă pentru participarea la alegerile locale şi parlamentare nu este efectul H.G. nr. 589/2001, ci al actelor normative ulterioare şi cu forţă juridică superioară, astfel că nu condiţia impusă de art. 2 din actul administrativ are aptitudinea de a leza dreptul unei minorităţi de a face parte din Consiliu, ci legile adoptate ulterior şi care fac referire la H.G. nr. 589/2001.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Asociaţia „Comunitatea Armână din România”, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
2. Hotărârea ce face obiectul revizuirii
Prin decizia nr. 2451 din 17 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Asociaţia Comunitatea Armână din România împotriva Sentinţei Civile nr. 5222 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că instanţa de fond a interpretat corect actul dedus judecăţii ca fiind o hotărâre de guvern ce are ca obiect înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale, solicitându-se anularea parţială a acesteia, respectiv a art. 2 care stabileşte componenţa Consiliului exclusiv din reprezentanţii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlamentul României.
Prima instanţă, s-a mai apreciat, a argumentat în mod temeinic că, în raport de legislaţia existentă la data adoptării hotărârii nu se poate reţine vreo discriminare în legătură cu componenţa Consiliului, deoarece Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului (în vigoare la acea dată) permitea tuturor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite să participe la alegeri şi să obţină locuri în parlament. Prin urmare, nu se poate reţine o discriminare în sens art. 14 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului deoarece actul normativ atacat nu instituie un tratament diferenţiat al unor persoane aflate în situaţii similare sau comparabile. Totodată, art. 3 din H.G. 589/2001 stabileşte atribuţii cu caracter general ale Consiliului, acestea nefiind limitate la minorităţile reprezentate în parlament.
În mod corect, s-a observat, de către prima instanţă, că o eventuală îngrădire a drepturilor reclamantei s-a produs ca efect al legislaţiei ulterioare H.G. nr. 859/2001, respectiv ca efect al Legilor nr. 67/2001 şi nr. 373/2004, care au stabilit un status quo în privinţa Consiliului Minorităţilor Naţionale, noţiunea de minoritate naţională ajungând să se identifice, din punct de vedere electoral, cu acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
La data de 9 octombrie 2007 problemele specifice comunităţii aromânilor au făcut obiectul unui Memorandum în cadrul Guvernului României (filele 16-21 dosar fond), fiind în atenţia instituţiilor statului român.
A concluzionat Înalta Curte că, faţă de conţinutul actului atacat şi în raport de probele dosarului de fond, instanţa de control judiciar nu poate reţine existenţa unei vătămări în sensul art. 1 din Legea nr. 54/2004, iar hotărârea atacată este legală şi temeinică.
3. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. nr. 2451 din 17 mai 2012 a formulat cerere de revizuire recurenta Asociaţia Comunitatea Armână din România, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 5222 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea cererii, revizuenta a reluat şi detaliat, mai întâi, criticile expuse în cererea de recurs, privind modul în care a fost soluţionată cererea sa de către Curtea de Apel Bucureşti.
A mai susţinut revizuenta că, soluţionând cererea de recurs cu care a fost învestită, instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra tuturor lucrurilor cerute, neanalizând recursul sub toate motivele invocate şi raportat la toate criticile formulate în susţinerea acestuia, ceea ce atrage, fără putinţă de tăgadă, incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
4. Întâmpinările depuse în cauză
Prin întâmpinările depuse, intimaţii Guvernul României şi Societatea de Cultură Macedo-Română au invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, motivat de faptul că în speţă nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., în sensul că decizia criticată pe calea de atac a revizuirii nu ar evoca fondul.
Intimatul Guvernul României a mai arătat că revizuenta nu aduce critici care să poată fi considerate motive de revizuire în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ci reia susţinerile expuse atât în cererea introductivă de instanţă, cât şi în cererea de recurs.
5. Soluţia Înaltei Curţi privind calea extraordinară de atac
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Conform acestor dispoziţii legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de o instanţă de recurs când evocă fondul, numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de text.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326.
Din economia reglementărilor în materie rezultă aşadar că admisibilitatea revizuirii, se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după evocarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., respectiv, în speţă, în cele de sub pct. 5 şi 6 invocate ca temei legal.
Sub aspectul obiectului revizuirii, în ceea ce priveşte hotărârile date de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus expres condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., o instanţă de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanţa de fond, precum şi temeiurile de drept existente, schimbând situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cea dată anterior în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constatată că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a respins recursul reclamantei ca nefondat, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, cu reluarea argumentelor expuse în considerente de către instanţa de fond, apreciindu-se că aceasta a realizat o justă evaluare şi interpretare a situaţiei de fapt şi de drept.
Din această perspectivă, se reţine că în speţă nu este realizată condiţia avută în vedere de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., referitor la evocarea fondului de către decizia criticată pe calea extraordinară a revizuirii, astfel că, văzând dispoziţiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociaţia Comunitatea Armână din România împotriva deciziei nr. 2451 din 17 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 527/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
