ICCJ. Decizia nr. 443/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 443/2013
Dosar nr. 380/33/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 380/33/2012, reclamantul N.G.G. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii, solicitând suspendarea actului administrativ adoptat de Ministrul Sănătăţii şi anume al Ordinului nr. 52 din 25 ianuarie 2012, prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului său de serviciu, ca director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, pe care îl consideră nelegal şi netemeinic, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 368 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 52 din 25 ianuarie 2012 emis de Ministerul Sănătăţii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cerinţele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate întrucât se poate susţine cu temei că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanţă de judecată să se fi pronunţat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia cu consecinţa producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remuneraţia aferentă funcţiei sale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.
A apreciat Curtea că art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 condiţionează suspendarea executării unui act administrativ de existenţa unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente, condiţii cerute a fi îndeplinite şi a căror verificare trebuie făcută prin raportare la definiţiile pe care însuşi legiuitorul le-a dat acestor expresii/termen, respectiv la art. 2 (1) lit. ş) şi t).
Mai mult, afirmaţiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probaţiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Prima instanţă a considerat că, în sprijinul acestei îndoieli este şi Sentinţa civilă nr. 298 din 11 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 379/33/2012 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.G.-G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a fost anulat Ordinul nr. 52 din 25 ianuarie 2012 al Ministerului Sănătăţii, s-a dispus reintegrarea în funcţie a reclamantului şi obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcţie şi până la repunerea în funcţie, actualizată cu rata inflaţiei şi a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 RON, daune morale.
Curtea a invocat şi Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei prin care se arată că măsurile de protecţie provizorie - ce pot îmbrăca şi forma suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave ireparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv, ipoteză întrunită în speţă.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul pârât a susţinut că în mod greşit prima instanţă a justificat "îndoiala" cu privire la legalitatea actului administrativ cu caracter individual făcând trimitere la pronunţarea pe fondul cauzei, lipsind astfel de eficienţă juridică instituţia recursului în cererea de suspendare, pe de o parte, şi instituţia recursului în fondul cauzei, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte paguba iminentă recurentul a precizat că instanţa de fond nu a analizat îndeplinirea acestei condiţii, în ceea ce priveşte actul administrativ contestat. Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, dispune că măsura suspendării poate fi acordată în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
Pe de altă parte, recurentul pârât a arătat că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reiese că, pentru suspendarea actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ cele două condiţii, care prin tonul lor restrictiv-imperativ denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa "cazului justificat" şi a "iminenţei producerii pagubei".
Or, în speţă nu s-a dovedit cazul bine justificat, ordinul a cărui suspendare se solicită fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o eventuală îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, nu pot fi cercetate decât prin acţiunea pe fond privind cererea în anularea acestui act administrativ iar suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate: doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, cu aplicarea corectă a legii şi în mod corect şi just a suspendat executarea actului atacat, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, fiind dovedită prezenţa unui caz bine justificat, precum şi condiţia cu privire la prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit art. 15 (1) din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat". În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii pe fond.
De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin urmare, suspendarea actelor administrative unilaterale poate fi dispusă de instanţă până la soluţionarea cererii în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate afirmaţiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probaţiune fiind în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
În sprijinul acestei îndoieli este şi Sentinţa civilă nr. 298 din 11 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 379/33/2012 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.G.-G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a fost anulat Ordinul nr. 52 din 25 ianuarie 2012 al Ministerului Sănătăţii, s-a dispus reintegrarea în funcţie a reclamantului şi obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcţie şi până la repunerea în funcţie, actualizată cu rata inflaţiei şi a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 RON, daune morale.
Înalta Curte constată că şi condiţia privitoare la prevenirea unei pagube iminente a fost îndeplinită, aceasta decurgând din privarea de remuneraţia aferentă funcţiei sale cu consecinţele care decurg din lipsa oricăror venituri.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei nr. 368 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 456/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
