ICCJ. Decizia nr. 431/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 431/2013
Dosar nr. 792/2/2012
Ședința publică din 29 ianuarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3325 din 18 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că, având în vedere renunţarea petentei la penalităţi, precum şi înscrisul existent la fila 86 din dosar, prin care A.N.A.F. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către D.G.F.P. Teleorman, precum şi dispoziţiile art. 209 C. proc. fisc., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ – fiscal, motiv pentru care a trimis cauza acestei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 725 din 4 septembrie 2012, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. şi A.N.A.F. – D.G.F.P. a judeţului Teleorman, având ca obiect anulare act de control taxe şi impozite, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a, contencios administrativ şi fiscal, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prezenta cauză are ca obiect anularea parţială a Deciziei nr. 215 din 21 septembrie 2011, respectiv anularea sumei de 2.937.521 lei, sumă ce reprezintă penalităţi calculate pentru eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate la bugetul general consolidat.
S-a reţinut că decizia atacată priveşte obligaţiile de plată accesorii stabilite în sarcina reclamantei SC D.C. SRL Turnu Măgurele în temeiul art. 88 lit. c) şi art. 119 din O.G. nr. 93/2003 privind C. proc. fisc., ca urmare a neplăţii unor impozite şi taxe, că prin Decizia nr. 39 din 8 februarie 2012 a D.G.F.P. Teleorman s-a admis contestaţia SC D.C. SRL împotriva Deciziei nr. 215/2011 cu privire la suma de 1.083.804 lei, respingându-se ca neîntemeiată cu privire la suma de 1.853.717 lei, reprezentând penalităţii de întârziere.
Tribunalul a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că suma care face obiectul deciziei contestate depăşeşte pragul de 500.000 lei, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 şi urm. C. proc. civ., tribunalul a sesizat î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere consid erentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţi le publice locale şi judeţene şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Astfel fiind, având în vedere faptul că actul contestat în prezenta cauză este un act administrativ fiscal, precum şi faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. ( 1 ) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat este mai mare de 500.000 lei, competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti , secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. ( 3 ) şi alin. ( 5 ) C. proc. civ. , Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
P.ENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC D.C. SRL Turnu Măgurele, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. şi A.N.A.F. – D.G.F.P. a judeţului Teleorman, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 443/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
