ICCJ. Decizia nr. 459/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 459/2013
Dosar nr. 5215/1/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1723/59/2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de D.I. prin care a solicitat eliberarea cauţiunii în sumă de 7.396 RON pe care a consemnat-o la C.E.C. la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara în Dosar nr. 1723/59/2011, cu recipisa de consemnare nr. 770650/1 din data de 28 decembrie 2011.
Curtea a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 723 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data care, prin hotărâre irevocabilă, s-a pronunţat fondul cauzei. (...)" şi cu faptul că în cauză nu s-a făcut dovada soluţionării cauzei, pe fond, cererea este inadmisibilă.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul reclamant a susţinut în esenţă că în mod greşit prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în cazul de faţă cererea de suspendare a fost respinsă irevocabil şi deci executarea actelor administrative nefiind suspendată, cauţiunea depusă în scopul garantării sumelor stabilite cu titlu de obligaţii fiscale prin actele administrative a căror executare nu a fost suspendată, nu se justifică
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greşit instanţa de fond a respins cererea recurentului reclamant D.I. privind restituirea cauţiunii în cuantum de 7.396 RON plătită cu recipisa nr. 770650/1 din 28 decembrie 2011, în Dosarul nr. 1723/59/2011.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cauţiunea a fost constituită în temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind depusă dovada achitării acesteia în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 7298/1 din 30 iunie 2011 emisă de DGFP Timiş, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 7298 din 30 iunie 2011 întocmit de Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Timiş, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligaţii suplimentare în cuantum de 739.537 RON.
Cererea de suspendare a executării a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, solicitându-se suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate până la pronunţarea instanţei de fond şi a fost soluţionată irevocabil, prin Decizia nr. 1687 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul a casat hotărârea atacată şi a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
În motivarea încheierii din 19 iunie 2012 prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauţiunii, instanţa a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ. potrivit cărora, cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.
Curtea apreciază că invocarea acestor dispoziţii procedurale în motivarea respingerii cererii de restituire a cauţiunii achitate în conformitate cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. este eronată, având în vedere natura juridică a litigiului supus judecăţii respectiv un litigiu de contencios administrativ-fiscal care se supune regulilor de procedură stabilite prin Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, ale cărei dispoziţii se completează cu dreptul comun, în condiţiile stabilite de art. 28 din lege, respectiv cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice pe de o parte şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă urmând a fi stabilită de către instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.
Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc întinderea efectelor suspendării actelor administrative, numai în cazul admiterii acţiunii formulate de persoana vătămată stabilind că neintroducerea unei acţiunii în anularea actului în termen de 60 de zile, determinând încetarea de drept a suspendării fără nici o formalitate.
Astfel fiind, în cazul respingerii acţiunii, executarea actelor administrative nefiind suspendată, cauţiunea depusă în cauză în scopul garantării sumelor stabilite cu titlu de obligaţii fiscale prin actele administrative a căror executare nu a fost suspendată nu se justifică.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (7) din lege, pot fi formulate cereri succesive de suspendare a executării aceloraşi acte administrative în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) singura condiţie impusă, fiind aceea ca motivele să fie diferite.
În raport cu aceste dispoziţii legale, apare cu evidenţă că nu este incompatibilă aplicarea dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ. cu litigiile de contencios fiscal, având ca obiect suspendarea executării reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-ar crea o situaţie inechitabilă pentru reclamantul a cărui cerere de suspendare a fost respinsă şi care nu îşi va putea recupera cauţiunea achitată conform dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind în imposibilitate de a mai formula o nouă cerere de suspendare în condiţiile art. 14 alin. (7) din lege.
Ori, o astfel de situaţie nu poate fi acceptată întrucât ar fi încălcate cerinţele dreptului la un proces echitabil prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, drept care include şi dreptul de acces la instanţă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., îl va admite şi va modifica încheierea atacată, pronunţată la data de 19 iunie 2012 către Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. nr. 1723/59/2011, în sensul că va admite cererea de restituire a cauţiunii în sumă de 7.396 RON, consemnată cu recipisa nr. 770650/1 din 28 decembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.I. împotriva încheierii din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite cererea de restituire a cauţiunii în sumă de 7.396 RON, consemnată în Dosarul nr. 1723/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara cu recipisa nr. 770650/1 din 28 decembrie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 444/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 462/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
