ICCJ. Decizia nr. 462/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 462/2013
Dosar nr. 259/44/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 259/44/2012 din data de 5 martie 2012, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa judeţeană de Pensii Brăila pentru obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să i se stabilească drepturilor băneşti prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, respectiv indemnizaţia de 100 RON pentru fiecare an de refugiu, ce l-a avut în perioada 6 septembrie 1942 - 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat instanţei, în esenţă, că părinţii săi, P.D. şi P.Da. au fost strămutaţi din Cadrilater (Bulgaria) în România, din motive etnice, în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, perioadă în care aceştia au avut statut de refugiat. Aşa fiind, părinţii au beneficiat după apariţia Legii nr. 189/2000 până la deces de prevederile respectivei legi, conform Deciziilor nr. 175/2002 şi 302/2003.
A mai susţinut reclamantul, că fiind născut în data de 6 septembrie 1942, deci în timpul refugiului, a avut acelaşi statut ca şi părinţii săi până la data de 6 septembrie 1945, când împreună cu familia s-a stabilit în Banat, unde au primit casă şi teren.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu se încadrează în categoria beneficiarilor Legii nr. 189/2000 câtă vreme acesta nu este soţ supravieţuitor al unei persoane strămutate şi nici copil născut la data strămutării.
Prin Sentinţa nr. 295/F din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea reclamantului. Ca nefondată, reţinând în esenţă că enumerarea făcută de legiuitor prin art. 1 al Legii nr. 189/2000 este una limitativă, iar nu enunţiativă, aşa încât această normă nu este susceptibilă decât de o interpretare literară, încadrarea unei persoane în cazurile subsumate ipotezei normei juridice atrăgând acordarea beneficiului legii.
Cum în speţă, reclamantul născut în România, după strămutarea părinţilor săi, nu se încadrează în situaţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că este neîntemeiată.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul reclamant a susţinut, în esenţă că în mod greşit prima instanţă i-a respins cererea, întrucât a făcut dovada că părinţii săi au fost strămutaţi pe motive etnice din Bulgaria în România şi odată dovedită situaţia de strămutaţi a acestora a dobândit acelaşi statut.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
În speţă reclamantul P.M. a solicitat recunoaşterea calităţii de refugiat din motive de persecuţie etnică, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1941 - 6 martie 1945, susţinând în esenţă că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România, urmare Tratatului de la Craiova.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000 şi Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus-menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Instanţa de control judiciar, constată că, în speţă, este necontestat că părinţii reclamantului au fost strămutaţi din Bulgaria în România, urmare Tratatului de la Craiova, reclamantul fiind născut în anul 1942, în perioada refugiului părinţilor săi, pe teritoriul României.
Din actele de stare de civilă depuse la dosar rezultă faptul că reclamanta a fost născută în data de 29 noiembrie 1944, deci în perioada refugiului părinţilor săi.
Prin urmare, se constată că fiind născută după strămutarea părinţilor săi, recurentul-reclamant a împărtăşit situaţia părinţilor strămutaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale acestei strămutări care, începând cu data naşterii, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosinţă, atât persecuţia la care recurentul-reclamant a fost supus, cât şi perioada exercitării acesteia, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea acesteia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare, respectiv 6 septembrie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la recunoaşterea drepturilor cuvenite reclamantei, conform legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.M. împotriva Sentinţei nr. 295 din 9 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea.
Anulează Hotărârea nr. 13 din 7 februarie 2012 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Brăila şi obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1942 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2012.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 459/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 466/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
