ICCJ. Decizia nr. 4686/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4686/2013
Dosar nr. 726/46/2010*
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată la 21 mai 2010, reclamanta U.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru a fi obligat la emiterea unui ordin de schimbare a destinaţiei terenului de 1.288 mp, situat în intravilanul Oraşului Călimăneşti.
În motivare, s-a arătat că reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul de la o persoană în favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991, persoană al cărei autor achiziţionase bunul în anul 1946, însă îi fusese preluat în proprietatea statului, în condiţiile Legii nr. 204/1947.
Terenul a fost înscris în categoria vegetaţie forestieră - pădure, iar pârâtul a refuzat solicitarea de schimbare a destinaţiei, motivat de faptul că se află în fondul forestier naţional, având destinaţie forestieră, deşi Ocolul Silvic Călimăneşti comunicase că suprafaţa poate fi atribuită după un an, când cultura de molid devine aptă să fie recoltată.
Acelaşi ocol silvic a confirmat şi faptul că parţial terenul a fost pepinieră, iar în prezent nu se mai află în evidenţa ocolului.
2. Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual
Prin Sentinţa nr. 222 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, reţinând caracterul nefondat al acesteia, determinat de faptul că terenul face parte din fondul forestier naţional şi el nu poate fi trecut în afara acestuia, decât printr-o procedură specială ce nu s-a urmat în cauză.
3. Hotărârea pronunţată în recurs
Recursul reclamantei a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3935 din 14 iulie 2011, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, apreciindu-se că este necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri şi expertiză prin care "să se stabilească dacă terenul poate fi încadrat în categoria pădure, dacă este inclus în amenajamente silvice şi dacă se află în evidenţele autorităţii pârâte ca făcând parte din fondul forestier naţional".
4. Hotărârea pronunţată în al doilea ciclu procesual
După repunerea cauzei pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a formulat cerere de abţinere din partea doamnei judecător G.C., preşedintele completului de judecată, motivat de faptul că sunt incidente dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., în sensul că a pronunţat Sentinţa nr. 222 din 13 octombrie 2010, prin care a soluţionat fondul pricinii, sentinţă ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare de instanţa supremă prin Decizia nr. 3935/2011.
Prin Încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 18 octombrie 2011, cererea de abţinere a fost respinsă, apreciindu-se că nu sunt întrunite prevederile art. 25 şi urm. C. proc. civ.
În respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de specialitate, reţinându-se că partea nu are de depus alte înscrisuri, relaţiile solicitate putând face obiectul verificării de către expert.
În rejudecare, prin Sentinţa nr. 477 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de rejudecare a reţinut că este esenţial pentru soluţionarea cauzei clarificarea apartenenţei sau nu a terenului proprietatea reclamantei la fondul forestier naţional, indiferent dacă pe teren se află sau nu vegetaţie forestieră, indiferent dacă aceasta poate fi calificată drept pădure sau aparţine altei categorii de amenajament silvic.
Sub acest aspect, a reţinut că pentru terenurile din fondul forestier naţional, Codul silvic nu stabileşte o modalitate de trecere a acestora în afara fondului, o astfel de procedură fiind prevăzută de Ordinul nr. 25/2009, procedură ce presupune mai multe etape, constând în principal în asigurarea unei compensări pentru terenurile cu care se reduce fondul forestier naţional.
Curtea de apel a constatat că o astfel de procedură nu face însă obiectul prezentei pricini, acţiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 24 Codul silvic, dispoziţii potrivit cărora "(1) În cazul vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier şi a altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier, situaţie în care se întocmeşte amenajament silvic în condiţiile prezentului cod. (2) Schimbarea destinaţiei terenurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi este scutită de taxe şi impozite".
Prin urmare, Codul silvic reglementează numai posibilitatea ca un teren din afara fondului forestier să fie inclus acestei categorii şi nu posibilitatea inversă, cea spre care tinde reclamanta.
Reţinând şi concluziile raportului de expertiză la obiectivul 3, concluzii potrivit cărora terenul reclamantei este teren forestier proprietate privată ce face parte din fondul forestier naţional, fiind astfel menţionat în evidenţele pârâtului, curtea de apel a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat, în condiţiile neparcurgerii procedurii speciale şi în absenţa unei dispoziţii legale, să emită actul administrativ pretins.
5. Calea de atac exercitată
5.1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta U.L.D., care a invocat în primul rând motivul prevăzut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunţată de o instanţă alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta a susţinut că Sentinţa nr. 477 din 7 decembrie 2011 a fost pronunţată în al doilea ciclu procesual de acelaşi judecător care pronunţase şi prima sentinţă, în speţă, Sentinţa nr. 222 din 13 octombrie 2010, casată cu trimitere pentru rejudecare prin Decizia nr. 3935 din 14 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel că, au fost încălcate dispoziţiile cu caracter imperativ prevăzute de art. 24 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată de un complet nelegal constituit.
În al doilea rând, a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a susţinut că instanţa nu a arătat motivele pentru care a respins cererile părţilor, respectiv obiecţiunile la raportul de expertiză, sub acest aspect motivarea fiind insuficientă.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
5.2. Ministerul intimat a depus întâmpinare, răspunzând criticilor recursului şi solicitând respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, este necontestat că acelaşi judecător a pronunţat şi prima şi a doua hotărâre în dosarul aflat în al doilea ciclu procesual.
Astfel, prin Sentinţa nr. 222 din 13 octombrie 2010, judecătorul G.C. a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta U.L.D., în contradictoriu cu Ministerul Mediului şi Pădurilor.
În al doilea ciclu procesual, prin Sentinţa nr. 477 din 7 decembrie 2011, pronunţată de acelaşi judecător, ca urmare a casării primei hotărâri şi trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiaşi curţi de apel, acţiunea formulată a fost respinsă din nou, ca nefondată.
Este adevărat că judecătorul a formulat cerere de abţinere, motivat de faptul că sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., dar această cerere i-a fost respinsă de completul care a soluţionat-o, aspect care nu este de natură a asigura cerinţa de imparţialitate care era esenţială pentru asigurarea unui proces echitabil, în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de recurs constată că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora este incompatibil judecătorul care şi-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă.
Or, prin Sentinţa 222 din 13 octombrie 2010, respingând acţiunea ca nefondată, judecătorul a soluţionat fondul cauzei, spunându-şi astfel părerea cu privire la pricină, în sensul art. 27 pct. 7 C. proc. civ., situaţie care îl făcea incompatibil să judece a doua oară aceeaşi cauză.
Astfel fiind, rezultă că Sentinţa nr. 477 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este nelegală, fiind casabilă în condiţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce va atrage admiterea recursului şi trimiterea dosarului pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Având în vedere soluţia adoptată, nu se mai impune cercetarea celuilalt motiv de recurs, criticile respective urmând să fie avute în vedere de instanţa de rejudecare ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.L.D. împotriva Sentinţei nr. 477 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4681/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4691/2013. Contencios → |
|---|
