ICCJ. Decizia nr. 4788/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4788/2013
Dosar nr. 901/59/2012
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub numărul 901/59/2012 la 13 iulie 2012, reclamanta R.A. a chemat in judecată pe pârâta D.G.F.P. Timiş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 4711 din 10 mai 2012 emisă de D.G.F.P. Timiş, până la pronunţarea instanţei de fond, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea 554/2007, pentru suspendarea executării actului administrativ.
Pentru termenul de judecată din 19 septembrie 2012 s-a pus în vedere reclamantei prin reprezentant să facă dovada achitării unei cauţiuni în sumă de 32.000 lei, aferentă cererii de suspendare, reprezentând aproximativ 1% din valoarea creanţei fiscale stabilite prin actul administrativ cu privire la care s-a solicitat suspendarea executării. Reclamanta nu a făcut dovada consemnării cauţiunii în cuantumul stabilit de instanţă.
La termenul de judecată din 19 septembrie 2012 instanţa invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a cererii de suspendare.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 487 din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea promovată de reclamanta R.A. împotriva pârâtei D.G.F.P. Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut in vedere dispoziţiile art. art. 215 alin. (2) C.proc.fisc., potrivit cărora legiuitorul a stabilit condiţia consemnării cauţiunii ca fiind determinantă pentru admiterea cererii de suspendare.
În acest sens, instanţa a constatat nefondate susţinerile reclamantei, formulate oral în şedinţa de judecată din 19 septembrie 2012, consemnate în practicaua sentinţei, potrivit cărora ar rezulta din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, formată în analizarea excepţiilor de nelegalitate invocate cu privire la dispoziţiile art. 215 C.proc.civ., că nu ar reprezenta o condiţie de inadmisibilitate a cererii de suspendare consemnarea cauţiunii.
A mai avut in vedere Curtea de Apel că, referitor la prevederile art. 215 C.proc.fisc., Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008 (publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 455 din 18 iunie 2008), că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, cauţiunea fiind instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.
De asemenea, s-a arătat că instanţa constituţională a reţinut că nu operează restricţionarea accesului liber la justiţie ca urmare a valorii exagerate a cauţiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, intrucât instanţa o fixează astfel încât să nu depăşească 20% din cuantumul sumei contestate.
Prin urmare, în jurisprudenţa instanţei constituţionale este reţinută ca o condiţie de admisibilitate consemnarea cauţiunii, arătându-se doar că omisiunea de consemnarea a acesteia nu poate împiedica analizarea contestaţiei îndreptate împotriva actului administrativ fiscal.
De asemenea, s-a mai arătat că împrejurarea că organul fiscal a instituit măsuri asiguratorii pentru executarea creanţei fiscale nu poate dispensa pe reclamantă de obligaţia de a face dovada consemnării cauţiunii, aceste măsuri având natură şi scop diferit.
II. Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la fond către Curtea de Apel Timişoara.
S-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 723 C. proc. civ. şi art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât cauţiunea nu constituie o condiţie de admisibilitate, in condiţiile in care scopul indisponibilizării unei sume de bani pentru despăgubirea părţii adverse pentru prejudiciile cauzate a fost atins prin luarea unor măsuri asiguratorii de către organul fiscal in temeiul art. 129 C. proc. fisc., ajungându-se astfel la o dublă garanţie.
S-a mai arătat că cererea de suspendare a executării actului administrativ era admisibilă şi fără plata unei cauţiuni, in raport de prevederile art. 6 din C.E.D.O. privitor la accesul la justiţie, coroborate cu dispoziţiile art. 20 ind. 1 din Constituţia României şi cu prevederile O.U.G. nr. 51/2008.
Având in vedere calitatea recurentei – reclamante de persoană fizică, invocându-se caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 51/2008 care nu circumscrie cauţiunea instituţiei asistenţei judiciare, a solicitat soluţionarea cererii de suspendare in virtutea art. 6 din C.E.D.O., fără constituirea acestei noi garanţii.
S-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct 9 şi 304 ind. 1 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs.
Intimatul – pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea sentinţei atacate.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, întrucât depunerea efectivă a cauţiunii reprezintă o condiţie a priori, esenţială şi obligatorie de admisibilitate a cererii de suspendare.
De asemenea, s-a arătat că nu există niciun proces introdus de reclamantă pe rolul instanţei prin care să se fi solicitat anularea actului administrativ.
In ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicită a se constata că acestea nu sunt îndeplinite.
S-a solicitat respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată având in vedere că intimata pârâtă nu se află in culpă procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, în baza art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 304 ind. 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, realizând o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a cauţiunii stabilită prin Încheierea din data de 14 august 2012, in cuantum de 32.000 lei
Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din acelaşi act normativ, ”Dispoziţiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei”.
Cum textul legal mai sus menţionat nu distinge, rezultă că în materia actului administrativ fiscal suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condiţiile art. 14 fie în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adică fie până la pronunţarea instanţei de fond fie până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerinţe: depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei, stabilită în concret în mod suveran de judecătorul fondului; existenţa cazului bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.
Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal, cum a stabilit şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O., întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. S-a mai reţinut, de instanţa constituţională, că nu este restricţionat accesul la justiţie ca urmare a valorii exagerate a cauţiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
În mod întemeiat instanţa de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauţiunii stabilită în cuantum de 32.000 lei şi, constatând astfel că nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de lege, a respins cererea reclamantei de suspendare a executării actului administrativ.
In ceea ce priveşte critica formulată in faţa instanţei de fond şi reiterată in motivele de recurs cu privire la instituirea unei duble garanţii, in condiţiile aplicării măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 129 C. proc. fisc., in mod corect instanţa fondului a constatat că cele două măsuri au natură şi scop diferit.
Astfel, in timp ce art. 129 alin. (2) C. proc. fisc. vizează instituirea de măsuri asiguratorii atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă periclitând sau îngreunând colectarea debitului, cauţiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc. are ca si scop constituirea unei garanţii pentru pârâta-creditoare în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu are relevanţă in ceea ce priveşte cererea de suspendare invocarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civilă, care in art. 6 prevede expres formele de acordare a acestuia.
Referitor la cheltuielile de judecată, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „ Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”, astfel că cererea formulată de recurenta reclamantă de acordare a acestora este nefondată.
Prin urmare, se reţine că sentinţa recurată este legală şi că motivele de recurs invocate în litigiu nu sunt întemeiate, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta – reclamantă R.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.A. împotriva Sentinţei nr. 487 din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4786/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4851/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
