ICCJ. Decizia nr. 4741/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizianr. 4741/2013
Dosar nr. 2814/2/2011
Şedinţa de la 28 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureşti, reclamantul T.O.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale şi M.A.N., constatarea nelegalităţii art. 3 pct. 2 din Instrucţiunile nr. 1730 din 20 noiembrie 2009 de aplicare a Legii 329/2009, emise de Ministerul Muncii, Familiei si Solidarităţii Sociale, anularea acestuia, obligarea Ministerului Apărării Naţionale şi Casei de pensii sectoriale să-i plătească despăgubiri egale cu pensiile militare neîncasate, începând cu data suspendării pensiei militare până la data pronunţării hotărârii şi ulterior să se dispună reluarea plăţii militare, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat reclamantul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi F.M.I., respectiv a art. 17, art. 18, art. art. 19 şi art. 20, precum şi a Instrucţiunilor nr. 1730 din 20 noiembrie 2009 pentru aplicarea prevederilor cap. IV - măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, a fost pus în situaţia de a declara pe proprie răspundere că solicită suspendarea plăţii pensiei militare de stat, al cărei beneficiar este ca urmare a trecerii în rezervă cu drept de pensie militară.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentința nr. 279 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiate atât excepţiile lipsei procedurii prealabile, autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii, cât și acţiunea formulată de reclamantul T.O.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale şi M.A.N.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că excepţia lipsei procedurii prealabile nu este fondată, având în vedere că din Adresa nr. 539 din 18 martie 2011 a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale rezultă că reclamantul a formulat o cerere de revocare a dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Instrucţiunile nr. 1730/2009, iar acțiunea în justiţie a fost introdusă, ulterior primirii răspunsului la plângerea prealabilă.
În ceea ce privește excepţia autorităţii de lucru judecat, prima instanță a constatat că și aceasta este nefondată, întrucât deși reclamantul a mai formulat o acţiune având acelaşi obiect, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, acţiune respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, şi nu prin soluţionarea fondului acţiunii.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a apreciat, de asemenea, că este nefondată, întrucât faptul că reclamantul a optat pentru suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii nu poate sta la baza soluţiei de respingere a acţiunii ca inadmisibilă în condiţiile în care la baza acestei opţiuni stau dispoziţiile cu caracter normativ contestate în speţă.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut în esență că dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. a) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009, sunt emise în aplicarea şi cu respectarea prevederilor art. 17 din legea nr. 329/2009, iar faptul că aceste dispoziţii legale nu menţionează în mod expres beneficiarii pensiilor militare de stat nu înseamnă că nu se referă la aceştia, de vreme ce art. 17 dispune cu privire la toţi „beneficiarii dreptului la pensie aparţinând sistemelor neintegrate sistemului public de pensii”.
Cu privire la motivele invocate de reclamant referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 din protocolul 1 adiţional la C.E.D.O., Curtea a apreciat că nu sunt fondate, întrucât suspendarea dreptului la pensie în condiţiile prevăzute de lege, respectiv încetarea raporturilor de muncă constituie o ingerinţă a statului justificată de acesta prin considerente de ordin public: situaţia de criză economică, „fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională", astfel că este îndeplinită în cauză condiţia legală şi jurisprudenţială C.E.D.O. ca ingerinţa să fie proporţională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei.
Conchizând, judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi reținut raţionamentul prezentat de reclamant cu privire la imposibilitatea atingerii scopului invocat de legiuito r- reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care în cazul încetării raporturilor de muncă ale reclamantului ar fi fost angajată oricum altă persoană pe acel post.
3.Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.O.C. pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, arătând următoarele:
Prin motivele de recurs formulate, recurentul, reiterând pe larg motivele cererii de chemare în judecată, a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (2) din Instrucţiunile pentru aplicarea capitolului IV din Legea nr. 329/2009 sunt nelegale, fiind contrare Cap IV din Legea nr. 329/2009, precum și dispozițiilor art. 17, art. 26 și art. 59 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat și dispozițiilor art. 24 din Ordonanța nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială personalului militar i civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități din compunerea M.A.N., acte normative în vigoare la data de 20 noiembrie 2009.
S-a susţinut că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 nu menționează beneficiarii pensiilor militare de stat ca fiind vizați în mod expres de prevederile legii în sensul că sunt subiecții măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare.
Recurentul-reclamant a arătat că Legea 164/2001, prin art. 59, dispune ca plata pensiei se suspenda începând cu luna următoare celei in care pensionarul îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenţie de asigurări sociale, daca in cadrul acesteia se prevede ca pensia se plăteşte de celalalt stat, sau pensionarul a fost concentrat sau mobilizat.
Prin urmare, legea speciala prevede ca suspendarea plaţii pensiei militare de stat are loc in cazuri limitate la cele doua situaţii enumerate mai sus.
Legea 329/2009 și Instrucţiunile din 20 noiembrie 2009, mai exact art. 17 din lege şi art. 3 pct. 2 din Instrucţiuni, au intrat in coliziune cu dispoziţiile legii speciale, art. 1, art. 7, art. 26, și art. 59 din Legea 164/2001 şi art. 24 din O.G. nr. 7/1998, fiind date cu nesocotirea normelor legale cu aplicabilitate speciala, respectiv pensionarilor cadre militare.
A mai arătat recurentul că prin art. 3 pct. 2 din Instrucţiuni, Ministerul Muncii introduce pensiile militare in sfera de aplicare a legii 329/2009, cu încălcarea normelor sus amintite, fapt care produce efectul confiscării abuzive de către stat a drepturilor sale de pensie, ceea ce înseamnă si o încălcare a art. 44 din Constituţie, care dispune ca dreptul de proprietate, precum si creanţele asupra statului sunt garantate.
Faţă de ierarhia constituţionala a actelor normative stabilita de art. 73 din Constituţia României, rezultă ca au prioritate dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Legii 164/2001, lege adoptată cu votul majorităţii parlamentarilor spre deosebire de Legea 329/2009, adoptata prin asumarea răspunderii Guvernului, iar Instrucţiunile Ministerului Muncii din 20 noiembrie 2009 au forţa juridică inferioara prin raportare la forţa juridica legii.
În fine, recurentul a susținut că din analiza efectelor Legii 329/2009 asupra situaţiei sale, plecând de la scopul declarat al acestei legi astfel cum se regăseşte in cuprinsul art. 2 măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice si îndeplinirea obligaţiilor ce rezulta din Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeana si România, încheiat la Bucureşti si Bruxelles la data de 23 iunie 2009 si din Acordul stand-by încheiat intre România si F.M.I. raportate la art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., rezultă că a fost privat de un bun, în sensul dat acestui concept, de C..E.D.O. Astfel, prima teza a art. 1 din Protocolul 1 enunţă principiul general al respectării dreptului de proprietate si impune statelor contractante să respecte dreptul de proprietate ce aparţine persoanelor fizice si juridice sau chiar a unor grupuri de particulari, in sensul art. 34 din Convenţie.
II. Decizia instanţei de recurs
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prin criticile sale recurentul nu invocă motive concrete de nelegalitate a sentinţei atacate, ci prezintă propriile consideraţii asupra dispoziţiilor legale ce formează obiectul litigiului, nefiind incidente niciunul din cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Analizând totuşi cauza prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin acţiunea introductivă recurentul – reclamant a solicitat anularea art. 3 din Instrucţiunile pentru aplicarea cap.IV din Legea nr. 329/2009 aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009 M.M.P.S., susţinând că acestea sunt contrare dispozițiilor Legii nr. 329/2009, a Legii nr. 164/2001 și celor ale art. 24 din Ordonanța nr. 7/1998.
Legea nr. 329/2009 reglementează pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii ai sistemelor neintegrate sistemului public de pensii posibilitatea cumulării pensiei nete cu alte venituri, în condiţiile prevăzute de art. 17, „dacă nivelul pensiei nete nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin lege”, prevederi care se aplică fără excepţie, de la data intrării în vigoare a cap.IV, atât pensionarilor cumularzi existenţi, cât şi celor care au dobândit această calitate după intrarea în vigoare a legii.
Dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 reglementează posibilitatea beneficiarilor dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public de a cumula veniturile salariale prevăzute de textul de lege cu pensia, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Această detaliere a categoriilor de beneficiari ai dreptului la pensie aparţinând celor două sisteme se putea realiza printr-un act juridic cu forţă inferioară Legii nr. 329/2009, respectiv prin Instrucţiunile aprobate prin Ordinul M.M.P.S. nr. 1730/2009, deoarece se limitează strict la cadrul stabilit prin legea în executarea căruia au fost emise şi nu conţin soluţii care să contravină prevederilor acesteia, fiind respectate întru totul condiţiile prevăzute de art. 77 și art. 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru actele date în executarea unui act normativ.
Este evident faptul că, în sensul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, în categoria sistemelor de pensii neintegrate sistemului public este inclus, printre altele, şi sistemul pensiilor militare de stat reglementat de Legea nr. 164/2001.
Emiterea de către ministrul muncii a Ordinului nr. 1730/2009 îşi găseşte temei în chiar dispoziţiile Legii nr. 329/2009, care dispun, la art. 26, că „în aplicarea prevederilor cap. IV, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează instrucţiuni până la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în M. Of. al României, Partea I”.
Este adevărat că, potrivit art. 26 din Legea nr. 164/2001, persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu pot cumula pensia cu salariul realizat, indiferent de nivelul salariului.
Însă, în considerarea necesităţii de raţionalizare a cheltuielilor bugetare, dispoziţiile cu caracter special ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 se aplică prioritar faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 164/2001. În speţă, în lipsa unei abrogări exprese a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 164/2001, ne aflăm în prezenţa unei eveniment legislativ implicit, în sensul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, conform cărora „în cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite”.
Pentru argumentele expuse, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că prevederile contestate din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009 ar adăuga la dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 sau ar contraveni dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 164/2001.
Criticile recurentului privind motivarea pretins necorespunzătoare a hotărârii atacate este, de asemenea, nefondată.
Sentinţa conţine toate elementele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate şi toate menţiunile prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este atributul exclusiv al magistratului, iar împrejurarea că în considerentele acesteia nu sunt cuprinse toate alegaţiile justiţiabililor iar argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de aceştia nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost corespunzător motivată, cum greşit susţine recurent
In fine, Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului, constată că aspectele invocate de reclamant cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 din protocolul 1 adiţional la C.E.D.O., sunt nefondate, întrucât suspendarea dreptului la pensie în condiţiile prevăzute de lege, respectiv încetarea raporturilor de muncă constituie o ingerinţă a statului justificată de acesta prin considerente de ordin public: situaţia de criză economică, „fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională".
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.O.C. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4739/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4752/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
