ICCJ. Decizia nr. 4786/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4786/2013
Dosar nr. 294/35/2012
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea formulată la data de că la data de 14 septembrie 2012 in Dosarul nr 294/35/20123 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Judeţean Bihor a solicitat suspendarea executării Deciziei atacate nr. 2634 din 07 martie 2012 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România privind restituirea în natură a imobilului situat administrativ în Oradea, judeţul Bihor, imobil aflat în proprietatea publică a Judeţului Bihor, către Ordinul C.M.Oradea, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
In motivarea acţiunii, s-a arătat că imobilul în discuţie nu a fost preluat abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prin Decretul nr. 302/1948 ci, în conformitate cu Tratatul de la Trianon din anul 1920, art. 191.
S-a mai susţinut in cererea de suspendare că Spitalul M. a fost solicitat la retrocedare printr-o altă cerere formulată de către Episcopia Romano Catolică în baza O.U. nr. 83/1999 şi imobilul din Oradea, unde a funcţionat acest spital a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice Oradea prin nota de constatare nr. 27 din 27 septembrie 2000, notă emisă de Comisia Specială de restituire constituită conform art. 2. alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, imobile intabulate în baza încheierii nr. 17087 din 17 octombrie 2000 în Oradea, fiind vătămat grav dreptul de proprietate publică, atâta timp cât titularul dreptului de retrocedare nu a prezentat dovezi solide cu care să probeze dreptul de proprietate.
In lipsa dovezii dreptului de proprietate, a apreciat reclamantul că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru a solicita suspendarea executării actului.
In ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, s-a invocat perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii activităţii C.J. Bihor care vizează mutarea sediului în imobilul in litigiu, la momentul cererii C.J. Bihor desfăşurându-si activitatea într-un imobil care nu aparţine domeniului public sau privat al judeţului Bihor, iar pentru alte instituţii publice plăteşte chirie din lipsă de spaţii.
Pârâta Comisia Specială de retrocedare şi intervenientul în interes propriu Ordinul C.M. Oradea - prin Episcopia Romano-Catolică Oradea au depus la dosar întâmpinări cu privire la cererea de suspendare solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Încheierea din data de 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Judeţul Bihor – prin Preşedintele C.J. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi intervenientul în interes propriu Ordinul C.M. Oradea- prin Episcopia Romano-Catolică Oradea privind suspendarea executării Deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut celtelor religioase din România.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, măsura suspendării fiind o măsură de excepţie, dat fiind că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi veridicitate. De aici, rezultă principiul executării din oficiu, dat fiind că actul administrativ are caracter executoriu.
Judecătorul fondului a apreciat că aspectele invocate de reclamant vizează soluţionarea fondului cauzei şi nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, instanţa reţinând că nu este întrunită condiţia cazului bine justificat, împrejurările de fapt invocate de reclamant nefiind susceptibile să creeze îndoieli serioase în privinţa legalităţii actelor administrative contestate.
Curtea de Apel a apreciat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie privind existenţa pagubei iminente, reţinându-se că reclamantul, pe de o parte, nu a făcut dovada intenţiei de a se muta in spaţiul in litigiu, iar respectivul imobil este liber de câţiva ani, fără ca instituţia care îl avea in administrare să ia vreo măsură pentru conservarea acestuia.
II. Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Judeţul Bihor – C.J. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că instanţa de fond nu a avut in vedere argumentele expuse in cererea de suspendare, respectiv emiterea Deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 de către Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare cu depăşirea competenţei acestui organ, împrejurare ce constituie un „caz bine justificat” in accepţiunea legii.
In acest sens, s-a arătat că imobilul situat in Oradea, nu a fost preluat in mod abuziv de către Statul Român in perioada 6 martie – 1645 – 22 decembrie 1989, prin Decretul nr. 302/1948, ci in conformitate cu art. 191 din Tratatul de la Trianon din anul 1920.
De asemenea, s-a arătat că Spitalul M. naţionalizat in baza prevederilor Decretului nr. 302/1948 a fost solicitat la retrocedare printr-o altă cerere formulată de către Episcopia Romano – Catolică Oradea în baza prevederilor O.U.G. nr. 83/1999.
Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente, s-a arătat că executarea actului produce perturbarea gravă a funcţionării C.J. Bihor care vizează mutarea sediului in acest imobil.
Procedura în fața instanței de recurs.
Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, respectiv extras din Tratatul de la Trianon şi Raportul privind naţionalizarea Spitalului M. din anul 1948 tradus de traducător autorizat.
Intimatul –pârât şi intimatul intervenient au formulat întâmpinări şi au solicitat respingerea recursului nefiind făcută dovada îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Pentru aceste motive, suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte, investită cu soluţionarea recursului reţine că obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de către reclamantul Judeţul Bihor- C.J. Bihor de suspendare a executării Deciziei nr. 2634 din 07 martie 2012 emisă de Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România privind restituirea in natură a imobilului situat administrativ in Oradea,, judeţul Bihor către Ordinul Călugăresc M. Oradea până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect cererea de anulare a aceluiaşi ordin, cerere intemeiată in baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat”
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Nu pot fi subsumate condiţiei cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care priveşte examinarea legalităţii.
Ori, aprecierea recurentului – reclamant cu privire la emiterea actului cu depăşirea competenţei Comisiei de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, deşi doctrinar este acceptat ca reprezentând un „caz bine justificat”, in concret nu reprezintă o împrejurare care poate fi verificată de către instanţa de contencios administrativ in procedura cererii de suspendare, întrucât analiza exercitării dreptului de apreciere al autorităţilor publice cu încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege, vizează in speţă cercetarea fondului cauzei, respectiv împrejurarea dacă imobilul in litigiu a fost preluat de către stat in baza Decretului nr. 302/1948 sau in conformitate cu prevederile art. 191 din Tratatului de la Trianon, stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra acestuia.
Înalta Curte, in acord cu soluţia instanţei de fond, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate şi in limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
In ceea ce priveşte ceea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, in speţă fiind invocată cea de a doua teză.
Înalta Curte reţine că, pentru existenţa unei pagube, in accepţiunea textului, această perturbare previzibilă şi gravă a funcţionării C.J., trebuie să fie o consecinţă a executării actului administrativ, acesta nefiind presupusă, dat fiind caracterul de excepţie al suspendării actelor administrative.
Recurentul – reclamant a invocat, ca şi motiv, împrejurarea că nu ar mai putea sa îşi stabilească sediul instituţiei in acest imobil, aspect neprobat şi care nu satisface cerinţa legii, imobilul fiind in prezent liber, fără a se fi luat măsuri de conservare a acestuia pentru prevenirea degradării.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Judeţul Bihor respectiv, C.J. Bihor împotriva Încheierii din data de 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 477/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4788/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
