ICCJ. Decizia nr. 4832/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4832/2013
Dosar nr. 8613/2/2012
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii V.D. şi V.T. au solicitat:
- anularea, pe motiv de nulitate absolută, a Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare;
- suspendarea executării Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, pe motiv de nulitate absolută, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Încheierea din 18 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, apreciind că obiectul acţiunii se încadrează în dispoziţiile art. X din lege - litigii privind contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau refuzul acesteia de a emite decizie.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii V.D. şi V.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat recurenţii arată că în prezenta cauză se judecă cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru anularea Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare şi că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale H.G. nr. 361/2005 şi O.U.G. nr. 42/2007, având în vedere că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este o autoritate publică centrală, litigiile cu această autoritate sunt de competenţa exclusivă a curţilor de apel, în speţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Examinând cauza şi încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reclamanţii V.D. şi V.T. au solicitat anularea Îndrumărilor metodologice ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 1693/27 noiembrie 2006, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi suspendarea executării acestora, până la pronunţarea instanţei de fond.
Astfel, obiectul cauzei este reprezentat de anularea, respectiv suspendarea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, înfiinţată ca organ de specialitate al autorităţii publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, în aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003.
Pe de altă parte, prin Încheierea recurată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol pe cale administrativă şi trimiterea acesteia la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora "procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor, se trimit la tribunal".
Astfel, Curtea de apel a apreciat că obiectul prezentei acţiuni se încadrează în dispoziţiile art. X din Legea nr. 2/2013, fiind un litigiu privind contestarea deciziei adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau refuzul acesteia de a emite decizie.
Potrivit art. X sus-menţionat: alin. (1) al art. 20 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 20 - (1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti."
Examinând obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. X din Legea nr. 2/2013 nu au în vedere litigiile născute din aplicarea Legii nr. 290/2003, astfel că, procedând la scoaterea cauzei de pe rol pe cale administrativă şi trimiterea acesteia la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cu încălcarea dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de V.D. şi V.T. împotriva Încheierii din 18 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4825/2013. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4879/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
