ICCJ. Decizia nr. 4825/2013. Contencios. Alte cereri. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4825/2013
Dosar nr. 2157/1/2012
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Asupra plângerii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul H.T.I., în calitate de petiţionar al plângerii disciplinare îndreptate împotriva judecătorului C.G.O., înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/17033/1154/22 iunie 2011, a contestat răspunsul dat petiţiei sale, înregistrat sub nr. 6669/IJ/1364/SIJ/2011 din data de 13 februarie 2012, apreciind că acesta este netemeinic şi nelegal.
În motivarea acţiunii, petentul a arătat că Inspecţia Judiciară nu a ţinut cont de faptul că în Dosarul nr. 1555/285/2011 al Judecătoriei Rădăuţi judecătorul C.G.O. a încălcat prevederile art. 2781 - 2783 C. proc. pen., dând dovadă de rea-credinţă şi gravă neglijenţă, că nerespectarea normelor de drept şi soluţionarea cauzelor cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă sunt abateri disciplinare.
Prin precizările depuse la dosar la data de 4 aprilie 2012, reclamantul a arătat că nu a formulat prezenta contestaţie în semn de răzbunare împotriva judecătorului C.G.O. de la Judecătoria Rădăuţi, ci a vrut să demonstreze că în primul rând judecătorul nu a ţinut cont de legislaţia în vigoare când a fost vorba de un caz cu dedicaţie şi că, în speţă, Consiliul Superior al Magistraturii nu a sancţionat încălcarea legilor şi a hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul Judecătoriei Rădăuţi.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent, iar, potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Aşa cum rezultă din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, deşi reclamantul H.T.I. nu şi-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată, din denumirea acesteia reiese că a înţeles să formuleze contestaţie împotriva rezultatului verificărilor prealabile efectuate la sesizarea acestuia, ce au făcut obiectul Dosarului nr. 1669/IJ/l364/SIJ/2011 al Inspecţiei Judiciare, Serviciul de Inspecţie Judiciară pentru Judecători.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, se stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4), în favoarea secţiei de contencios administrativ-fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, astfel încât aceasta este instanţa competentă să judece prezenta cerere de chemare în judecată.
Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.
Având în vedere normele cuprinse în Cartea I - Competenţa instanţelor judecătoreşti, Titlul I - Competenţa după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 4 şi din care rezultă clar că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu judecă în primă instanţă decât materiile date prin lege în competenţa sa, date fiind şi prevederile Legii contenciosului administrativ (art. 10 alin. (2)), excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi - invocată în cauză - va fi admisă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va scoate cauza de pe rol şi va trimite dosarul spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4818/2013. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 4832/2013. Contencios → |
|---|
