ICCJ. Decizia nr. 4898/2013. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4898/2013
Dosar nr. 1432/46/2011
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2011, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu M.S. Bucureşti, ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să fie obligat acesta să-i răspundă la cererea prealabilă adresată acestuia, în temeiul Legii nr. 544/2001, obligarea la daune morale de 5.000 lei şi daune patrimoniale de 10.000 lei, în favoarea statului.
În motivarea cererii, a arătat că pârâtul a refuzat să-i răspundă la cererea prealabilă din 13 septembrie 2011, dovedind ignorarea legilor şi sfidarea aplicării hotărârilor judecătoreşti, cărora nu le dă efecte prin abuz de putere ministerială.
S-a depus la dosar întâmpinare de către pârât, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii, în principal, pe excepţia rămânerii fără obiect a cererii, cu motivarea că i s-a comunicat răspuns la cererea înregistrată la această instituţie, sens în care a anexat înscrisurile doveditoare.
De asemenea, a fost invocată excepţia inadmisibilităţii cererii, raportată la art. 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, cu motivarea că sesizarea autorităţii publice emitente este o etapă prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ, care va fi învestită cu o astfel de acţiune numai după efectuarea procedurii prealabile, ceea ce, în cauză, reclamantul nu a respectat.
Totodată, a fost invocată excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, raportată la dispoziţiile art. 22 din acelaşi act normativ, în sensul că reclamantul nu a respectat termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ, mai concret, termenul de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Pârâtul a arătat că, în ipoteza în care se va trece peste excepţiile invocate, nici pe fond cererea reclamantului nu este justificată, deoarece nu acestuia îi revenea obligaţia soluţionării cererii reclamantului, ci C.N.A.S., la care, prin răspunsul transmis, a fost îndreptat reclamantul să se adreseze.
Ca atare, nici cererile subsidiare, legate de sancţiunile pecuniare solicitate de reclamant, nu-şi au justificare legală, neînregistrându-se vreun prejudiciu cauzat prin fapta ilicită, culpabilă, a pârâtului.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 51/ F-CONT din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului B.M. în contradictoriu cu pârâtul M.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, având în vedere că în întâmpinarea formulată pârâtul a invocat excepţii de natură a face inutilă cercetarea fondului cauzei, le-a analizat cu precădere, în raport de întâietatea uneia faţă de cealaltă.
Analizând excepţia tardivităţii sesizării instanţei, în raport de dispoziţiile art. 7 şi art. 22 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că plângerea prealabilă nu este necesară, întrucât aceste norme sunt speciale, derogatorii de la dreptul comun, reglementat prin Legea nr. 554/2004-R, interpretare statuată constant în practica şi literatura în materie.
Curtea a mai constatat că data expedierii cererii către autoritatea publică este 13 septembrie 2011, înregistrarea la instituţie, fiind în 14 septembrie 2011, pe care comparând-o cu data introducerii cererii la instanţa de judecată competentă, respectiv la 16 noiembrie 2011, a observat că termenul prevăzut de actul normativ susmenţionat a fost depăşit.
Prin urmare, excepţia invocată de către pârât a fost apreciată ca fiind justificată şi faţă de dezlegarea dată pricinii, în raport de excepţia tardivităţii introducerii cererii, care primează, celelalte apărări privind fondul cauzei nu au mai fost analizate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul B.M. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul critică soluţia instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile Legii nr. 544/2001.
Totodată, invocă în motivarea căii de atac refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a-i soluţiona cererea conform normelor legale.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică soluţia primei instanţe care a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii sesizării instanţei de contencios administrativ, soluţionând-o în sensul admiterii, prin prisma dispoziţiilor art. 7 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001.
Astfel, conform art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare: „În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute în prezenta lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut de art. 7”.
Prin urmare, termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ va începe să curgă de la data expirării termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 544/2001.
Acţiunea reclamantului a fost înregistrată la Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 17 noiembrie 2011, iar cererea acestuia a fost înregistrată la M.S. la 14 septembrie 2011, astfel că reclamantul trebuia să introducă prezenta acţiune cel mai târziu la data de 14 noiembrie 2011, conform prevederilor legale mai sus menţionate.
Pe de altă parte, argumentele invocate de recurent cu privire la refuzul autorităţii pârâte de a-i soluţiona cererea sunt lipsite de suport probatoriu.
Independent de soluţia pronunţată de judecătorul fondului, legală şi temeinică în opinia instanţei de control judiciar, Înalta Curte remarcă faptul că reclamantul a solicitat obligarea M.S. să comunice un răspuns la cererea înregistrată sub nr. 52934/2011, iar structura de specialitate, respectiv Serviciul Patrimoniu şi Informatică – Compartimentul relaţii publice a expediat răspunsul cu nr. 52934 din 27 octombrie 2011 la adresa transmisă de reclamant.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va fi respins recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinţei nr. 51/ F-CONT din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4897/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4902/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
