ICCJ. Decizia nr. 4897/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4897/2013
Dosar nr. 1126/45/2011
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 1126/45/2011, reclamanta B.A. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 4788/ R din 31 august 2011 emisă de către C.J.P. Iaşi, solicitând anularea acestei hotărâri şi obligarea pârâtei să-i admită cererea privind plata indemnizaţiei prevăzute de lege.
Pârâta C.J.P. Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivare s-a arătat că în mod justificat a fost respinsă cererea formulată de reclamant, apreciindu-se că acesta nu poate fi beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
S-a invocat şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 46/2012 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulată de B.A. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:
Cu privire la excepţia tardivităţii, instanţa a apreciat ca aceasta este neîntemeiată, deoarece, din dovada de comunicare a recomandatei depusă la fila 14 dosar, rezultă că actul administrativ ar fi fost comunicat reclamantei la data de 14 noiembrie 2011 şi deci acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 19 decembrie 2011 este formulata in termen.
Pe fondul cauzei, din analiza materialului probator administrat in cauza, Curtea a apreciat că acţiunea este neîntemeiata.
Atât în conţinutul cererii formulate către C.J.P. Iaşi, cât şi în conţinutul contestaţiei formulate în faţa instanţei de judecată, reclamanta precizează cu claritate faptul că singurul motiv pentru care s-a dispus evacuarea sau strămutarea a fost acela ca in apropierea localităţii în care acesta domicilia se afla linia frontului, fapt care exclude persecuţia din motive etnice, una din condiţiile cerute a fi îndeplinite cumulativ. Aceste susţineri ale reclamantei din acţiune şi din cererea iniţială sunt confirmate şi de declaraţia autentificată data de C.E. şi depusă în copie la dosar.
Pentru motivele mai sus precizate, instanţa, constatând ca reclamanta nu este beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, a respins acţiunea formulata şi a menţinut actul administrativ atacat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta B.A. a declarat recurs, solicitând recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege în acest sens.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice”, aflându-se în una din cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Astfel, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În privinţa mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind apreciate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.
Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada susţinerilor sale, simpla evacuare din locuinţă, nemotivată de existenţa unor acte de persecuţie etnică, neputând fi considerată strămutare în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. g) din O.G. nr. 105/1999, în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.
Este de necontestat că şi persoanele care au fost mutate din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că mutarea reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate a fost determinată de înaintarea liniei frontului.
Situaţia relevată nu atrage aşadar incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei nr. 46/2012 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4890/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4898/2013. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
