ICCJ. Decizia nr. 4954/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4954/2013
Dosar nr. 40314/301/2011
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Clubul Sportiv O. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtele S.C. "G.I." S.R.L. şi Primăria Sectorului 3, prin Primar, solicitând anularea Autorizaţiei de construire nr. 1104/10 septembrie 2008/11 septembrie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul Clubul Sportiv O. Bucureşti a arătat ca s-a adresat Primăriei Sectorului 3 cu plângere prealabilă în vederea revocării autorizaţiei de construire, iar, în subsidiar, în vederea anulării acesteia şi că i s-a răspuns în sensul că revocarea nu mai este posibilă pentru că actul a intrat în circuitul civil şi a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Reclamantul a solicitat anularea autorizaţiei, susţinând că această construcţie nu are un caracter provizoriu conform art. 3 lit. h) şi anexei nr. 2 la Legea nr. 50/1991 şi invocând lipsa acordului expres al proprietarului de drept, care trebuia să fie exprimat de Agenţia Naţională pentru Sport, ca titular al dreptului de administrare asupra terenului proprietate publică a statului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 3 şi art. 12 din anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991, art. 18 lit. f), art. 29, art. 80 alin. (9) din Legea nr. 69/2000, H.G. nr. 1.705/2006, Hotărârea nr. 497/1970 a CM al RSR, art. 1 din H.G. nr. 759/2003 şi art. 11 din H.G. nr. 141/2010.
Pârâta S.C. "G.I." S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat:
- să se constate legalitatea edificării construcţiei, în sensul că are un caracter provizoriu conform dispoziţiilor Legii nr. 50/1991;
- în principal, să se constate că pârâta este constructor de bună-credinţă în condiţiile art. 494 alin. ultim C. civ.;
- reclamanta să fie obligată să păstreze construcţia edificată;
- în subsidiarul punctelor 2 şi 3, ca, dacă se va aprecia că pârâta este constructor de rea-credinţă, reclamanta să fie obligată să păstreze construcţia edificată;
- obligarea reclamantei, în oricare dintre situaţiile amintite, la plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor şi a muncii, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective;
- acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor;
- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenţionale, se arată că edificarea construcţiei pe schelet metalic a fost demarată în considerarea raporturilor contractuale dintre părţi, care iniţial a avut natura unei asocieri în participaţiune, iar ulterior a fost încheiat un contract de închiriere. În ceea ce priveşte calitatea sa de constructor de bună-credinţă, pârâta a invocat dispoziţiile art. 494 alin. (3) C. civ. şi a solicitat recunoaşterea unui drept de retenţie asupra construcţiei până la achitarea sumelor cheltuite cu edificarea acesteia.
În drept au fost invocate prevederile art. 111, 112 - 115, art. 114 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, art. 35 din Decretul nr. 31/1951, art. 3 şi art. 7 din Legea nr. 50/1991 şi art. 494 C. civ.
Reclamantul Clubul Sportiv O. Bucureşti a depus cerere completatoare având ca obiect obligarea pârâtei S.C. "G.I." S.R.L. la desfiinţarea lucrărilor edificate pe terenul de tenis nr. 2.
Pârâta S.C. "G.I." S.R.L. a depus precizare şi îndreptare eroare materială la cererea reconvenţională şi completare la întâmpinare, precum şi cerere de chemare în judecată a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Autorităţii Naţionale pentru Sport, faţă de dispoziţiile art. 57 - 59 C. proc. civ.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare şi la cererea reconvenţională, prin care a solicitat disjungerea capetelor 2 - 6 din cererea reconvenţională pentru că întârzie judecata cererii principale şi sunt de competenţa instanţei de drept comun.
Prin Încheierea din 06 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus disjungerea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. 66466/3/2011.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3.366 din 13 octombrie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 40314/301/2011.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin Sentinţa nr. 10.692 din 14 iunie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut următoarele:
Acţiunea principală care face obiectul cauzei are următoarele capete de cerere:
- să se constate legalitatea edificării construcţiei, în sensul că are un caracter provizoriu conform dispoziţiilor Legii nr. 50/1991;
- în principal, să se constate că pârâta este constructor de bună-credinţă în condiţiile art. 494 alin. ultim C. civ.;
- reclamanta să fie obligată să păstreze construcţia edificată;
- în subsidiarul punctelor 2 şi 3, ca, dacă se va aprecia că pârâta este constructor de rea-credinţă, reclamanta să fie obligată să păstreze construcţia edificată;
- obligarea reclamantei, în oricare dintre situaţiile amintite, la plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor şi a muncii, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective;
- acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor;
- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Solicitările reclamantei pârâte izvorăsc din contractul de Închiriere nr. 18 din 03 ianuarie 2005, încheiat cu pârâta-reclamantă, contract care a rezultat ca efect al novaţiei obligaţiilor contractuale care au reprezentat conţinutul unui contract de asociere în participaţiune.
Având în vedere calitatea de autoritate publică centrală a co-contractantului, pârâta-reclamantă acţionând ca reprezentant al Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, caracterul de bunuri, care fac parte din domeniul public al statului, al terenurilor care fac obiectul contractului de închiriere şi scopul acestui contact, respectiv desfăşurarea activităţilor sportive, instanţa a apreciat că acest contract este un contract administrativ.
Raportat la dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă a se pronunţa asupra primului capăt de cerere este instanţa de contencios administrativ.
În raport cu dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., având în vedere caracterul accesoriul al celorlalte capete de cerere, instanţei de contencios administrativ îi revine competenţa de soluţionare a întregii acţiunii principale.
Chiar şi în cazul în care celelalte capete de cerere nu ar avea caracter accesoriu faţa de primul capăt de cerere, competenţa de soluţionare a acestora revine tot Tribunalului Bucureşti, însă secţiei civile, având în vedere cuantumul pretenţiilor şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. (în vigoare la data formulării acţiunii, respectiv 27 mai 2011).
3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în soluţionarea conflictului de competenţă
Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin Sentinţa nr. 4.921 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reţinând următoarele:
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect principal constatarea legalităţii edificării unei construcţii şi constatarea calităţii reclamantei de constructor de bună-credinţă, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi art. 494 din vechiul C. civ., astfel încât competenţa aparţine instanţei de drept comun.
Litigiul nu este unul de contencios administrativ în înţelesul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu există dispoziţii speciale care să dea în competenţa instanţelor de contencios administrativ soluţionarea unui asemenea litigiu.
În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. care stabilesc competenţa soluţionării cererii reconvenţionale în favoarea instanţei competente a soluţiona cererea principală, în condiţiile în care obiectul cererii reconvenţionale nu se circumscrie obiectului acţiunii judiciare în contencios administrativ, astfel cum acesta este descris de art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar art. 28 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege stipulează aplicabilitatea prevederilor C. proc. civ. numai atunci când acestea sunt compatibile cu specificul raporturilor juridice de contencios administrativ, ceea ce nu este cazul în litigiul ce face obiectul cererii reconvenţionale.
4. Recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel în soluţionarea conflictului negativ de competenţă
Împotriva Sentinţei nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. "G.I." S.R.L., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, se susţine că în mod greşit curtea de apel a stabilit competenţa în favoarea judecătoriei, întrucât, raportat la valoarea construcţiei în litigiu evaluată provizoriu la suma de 2.220.000 RON (22 miliarde lei vechi), competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Printr-o a doua critică din recurs, recurenta susţine că petitul de cerere referitor la legalitatea edificării construcţiei se analizează în raport cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991 raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, competenţa revenind secţiei specializate a tribunalului.
Totodată, se arată că acţiunea nu a fost întemeiată doar pe dispoziţiile C. civ., ci şi pe contractul de închiriere, calificat de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, ca fiind un contract administrativ.
În consecinţă, se susţine că aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta S.C. "G.I." S.R.L., în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Faţă de cererea reclamantei S.C. "G.I." S.R.L., ce formează obiectul prezentei cauzei, astfel cum aceasta a fost expusă la pct. I.1 şi I.2.2 din prezenta decizie, litigiul se circumscrie materiei dreptului civil, petitele acţiunii privind legalitatea edificării construcţiei, în sensul că are un caracter provizoriu conform dispoziţiilor Legii nr. 50/1991; constatarea faptului că pârâta este constructor de bună-credinţă în condiţiile art. 494 alin. ultim C. civ.; obligarea reclamantului Clubul Sportiv O. Bucureşti să păstreze construcţia edificată; obligarea reclamantului Clubul Sportiv O. Bucureşti la plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor şi a muncii, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor.
Întrucât ne aflăm în prezenţa unei cereri în materie civilă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de drept comun, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel.
Astfel fiind, sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la competenţa instanţei de contencios administrativ, atâta timp cât în cauză nu se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică în sensul dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. este întemeiat sub aspectul criticii referitoare la determinarea instanţei competente în raport cu valoarea litigiului evaluată provizoriu de recurenta-reclamantă la suma de 2.200.000 RON (22 miliarde lei vechi), ceea ce, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4953/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4960/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
