ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5039/2013
Dosar nr. 496/33/2012
Şedinţa publică de la 18 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 aprilie 2012 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 94 din 08 februarie 2012 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”), solicitând anularea în totalitate a acesteia şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. F/CJ/713 din 01 august 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat la 01 august 2011 privind obligaţiile fiscale cuprinse la pct. 2.1.1 reprezentând T.V.A. lunar plus majorări de întârziere.
2. Hotărârea primei instanţe,
Prin sentinţa civilă nr. 428/2012 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. F/CJ/713 din 01 august 2011 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală din 01 august 2011, reclamantei i-au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare, respectiv T.V.A., în sumă de 811.769 lei şi dobândă la T.V.A. în sumă de 31.702 lei.
Din conţinutul Raportului de inspecţie fiscală, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere, rezultă următoarele:
Organele de inspecţie fiscală au efectuat un control fiscal având ca obiectiv verificarea modului de calculare, înregistrare şi virare a T.V.A. la SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca.
În perioada septembrie 2010 - iunie 2011, societatea a efectuat achiziţii de autoturisme second-hand din interiorul Comunităţii.
Potrivit datelor transmise de organele fiscale din Germania şi Olanda prin sistemul Vies, livrările intracomunitare de autoturisme second-hand au fost efectuate în regim normal de T.V.A., cumpărătorul, SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca, comunicând firmelor furnizoare codul valabil de T.V.A. atribuit de autorităţile fiscale competente din România.
Ulterior, reclamanta a revândut autovehiculele în ţară, către clienţi persoane fizice, aplicând cota de T.V.A. doar asupra marjei de profit, aplicând regimul special de taxare prevăzut de art. 1522 din C. fisc.
Organul de inspecţie fiscală a constatat că societatea nu îndeplineşte condiţiile necesare aplicării regimului special de taxare şi a procedat la recalcularea T.V.A. datorată de societatea reclamantă prin aplicarea cotei de 19% asupra preţului de vânzare al autovehiculelor, rezultând o datorie totală în sumă de 843.471 lei.
Debitul suplimentar, contestat de reclamantă, a fost stabilit prin deducerea din datoria totală de T.V.A. de la alineatul de mai sus, a T.V.A. calculată de societate asupra marjei de profit. Calculul debitului suplimentar contestat a fost cuprins in anexa la raportul de inspecţie fiscală.
Pentru debitul suplimentar stabilit prin decizia atacată au fost calculate dobânzi, în sumă de 31.702 lei pe care SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca le contestă în întregime.
Reclamanta a contestat actul administrativ fiscal, contestaţia fiind respinsă prin Decizia nr. 94 din 8 februarie 2012.
Curtea de apel a apreciat că urmează a se pronunţa dacă SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca are obligaţia achitării sumei de 843.471 lei, din care 811.769 lei T.V.A. şi 31.702 lei accesorii, obligaţii suplimentare stabilite de controlul fiscal prin Decizia de impunere emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală.
În raport cu prevederile în vigoare în perioada supusă controlului, respectiv art. 126 alin. (8) lit. c) şi art. 1522 alin. (2) şi alin. (11) - alin. (14) din C. fisc. şi pct. 64 alin. (7) lit. e) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, regimul special de taxare pentru bunuri second-hand se aplică în cazul în care achiziţia s-a efectuat din interiorul Comunităţii, de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 alin. (2) lit. a)-d) din C. fisc., iar persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special de taxare va înscrie pe facturi „T.V.A. inclusă şi nedeductibilă”, conform art. 1522 alin. (12) din C. fisc.
Din probele administrate, prima instanţă a reţinut că societatea nu a făcut dovada faptului că a achiziţionat bunurile second-hand de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 alin. (2) lit. a)-c) din C. fisc., iar, pe facturile de cumpărare primite de reclamantă de la furnizorii din U.E., nu este înscrisă menţiunea „T.V.A. inclusă şi nedeductibilă”, în conformitate cu prevederile art. 1522 alin. (12) din C. fisc., în condiţiile în care legislaţia referitoare la T.V.A. este aceeaşi pentru toate statele membre ale Comunităţii.
Societatea nu făcut dovada faptului că bunurile au fost taxate în statul membru de unde au fost furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, pentru ca achiziţiile intracomunitare de autovehicule second-hand să poată fi considerate ca neimpozabile în România, conform art. 126 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În acest sens, din raportul de inspecţie se reţine că reclamanta a aplicat regimul normal de T.V.A. la achiziţii, le-a reflectat în jurnalele de cumpărări, în balanţele de verificare şi în deconturile de T.V.A., de unde rezultă că furnizorul, persoană impozabilă revânzătoare, nu a aplicat regimul special de taxare pentru operaţiunile respective, pentru a putea fi considerate neimpozabile în România.
Scutirea practicată de societăţile vânzătoare în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi a), art. 6 din Legea fiscală germană din U.E. (filele 153-156), fapt susţinut de datele din Raportul Vies referitor la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre către reclamantă şi confirmată de menţiunile inserate în facturile fiscale (a se vedea facturile însoţite de traduceri ataşate la filele 180-223) îngrădeşte dreptul contestatoarei de a aplica regimul special de taxare pentru bunurile second-hand.
Curtea de apel a constatat că reclamanta avea obligaţia ca la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul ţării, să aplice regimul normal de T.V.A., în sensul de a colecta T.V.A. la preţul de vânzare al autovehiculelor second-hand, nu doar la marja de profit şi că organul fiscal a procedat corect la recalcularea T.V.A. datorată de reclamantă în sumă de 811.769 lei şi la accesoriile aferente acestuia.
Curtea de apel a respins apărarea reclamantei în sensul că nu poate să achite o sumă de bani pe care nu a încasat-o, precum şi motivaţia sa potrivit căreia din informaţiile obţinute a rezultat cum că ar fi aplicat corect T.V.A. doar la marja de profit, deoarece prevederile legale în vigoare menţionate, sunt de strictă interpretare şi trebuie să fie aplicate în sensul în care au fost enunţate de legiuitor.
Probele prezentate de reclamantă nu sunt relevante şi nu infirmă informaţiile reţinute de organele de inspecţie fiscală din rapoartele Vies referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre către SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca şi cele din facturile fiscale, din care rezultă cu certitudine că furnizorii în cauză au aplicat prevederile similare din legislaţia referitoare la scutirea de T.V.A.
În consecinţă, invocarea de către reclamantă a faptului că a mai fost verificată pe aceeaşi tematică fără aplicarea vreunei sancţiuni, este nerelevantă şi neîntemeiată, întrucât actele încheiate (procese-verbale de control - poz. 2 şi 3 în Registrul unic de control), nu au implicaţii fiscale, respectiv nu reprezintă titluri de creanţă, ci reprezintă verificări operative şi inopinate privind respectarea legislaţiei fiscale efectuate de Garda Financiară (art. 9 alin. (2), art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1324/2009).
Prin Raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că suma de 37.861 lei reprezintă T.V.A. aferentă facturilor emise la data de 08 iunie 2011, neînregistrate în evidentele contabile ale societăţii pe luna iunie 2011 şi nepreluate în decontul de T.V.A., astfel: factura din 08 iunie 2011- T.V.A. necolectat în sumă de 4.809,97 lei; factura din 08 iunie 20 11 - T.V.A. necolectat în sumă de 4.710,16 lei; factura din 08 iunie 2011-T.V.A. necolectat în sumă de 28.340,39 lei.
Conform prevederilor art. 1342 alin. (1) şi (2) din C. fisc., exigibilitatea T.V.A. intervine la data la care are loc faptul generator, cu excepţiile precizate în text (la data emiterii facturii, la data încasării avansului, la data extragerii numerarului), iar, în speţă, exigibilitatea, în sensul colectării T.V.A. la revânzarea, pe bază de factură, a autovehiculelor achiziţionate din Comunitatea Europeană, intervine la data emiterii facturii de vânzare către clienţii reclamantei, dată la care aceste facturi trebuiau înregistrate în contabilitate şi declarate în Decontul de T.V.A. lunar/trimestrial, după caz.
Pe de alta parte, pentru revânzările de bunuri - obiect al facturilor menţionate, organele de inspecţie fiscală au aplicat prevederile referitoare la regimul special impuse de art. 1522 alin. (2) din C. fisc., stabilind o bază impozabilă suplimentară în sumă de 157.752 lei şi T.V.A. colectată suplimentar în sumă de 37.861 lei (Anexa nr. 4 la R.I.F.).
Cu privire la suma de 37.861 lei reclamanta nu invocă niciun fel de motive de fapt şi de drept, care să înlăture constatările organului fiscal, T.V.A. în sumă de 37.861 lei fiind contestată prin prisma sumei totale de 811.768 lei, pentru care societatea aduce doar argumente ce privesc regimul special. În consecinţă, organele de inspecţie fiscală în mod corect şi legal au stabilit ca datorată diferenţa de T.V.A. în valoare de 37.861 lei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 428 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca, prin lichidator judiciar T.M.C., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă în mod greşit a respins cererea de administrare a probei cu expertiză financiar-contabilă, probă necesară, utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, şi invocă principiul liberului acces la justiţie şi neîngrădirea exercitării drepturilor prevăzute de lege. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că în facturile fiscale se menţionează expres că achiziţia vizează bunuri second-hand, şi numai un expert contabil poate analiza facturile care au format obiectul controlului fiscal şi poate aprecia cu privire la înregistrarea documentelor contabile în situaţiile financiar-contabile ale societăţii, în raport cu dispoziţiile în vigoare.
Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă arată că a importat bunuri second-hand şi critică soluţia instanţei de fond, arătând că dispoziţiile art. 1522 din C. fisc. permit societăţii să stabilească T.V.A. în cadrul regimul special pentru fiecare perioadă fiscală în care a depus decontul de T.V.A. şi a evidenţiat separat operaţiunile pentru care a aplicat regimul special, conform art. 1561 şi art. 1562 din C. fisc., iar dreptul de aplicare a T.V.A. asupra marjei de profit este prevăzut de dispoziţiile art. 1522 alin. (13) şi (14) din C. fisc.
Totodată, recurenta-reclamantă arată că sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a art. 1522 alin. (1) lit. d) din C. fisc., iar nu cele de la lit. b) a aceluiaşi text de lege reţinute de organul fiscal, deoarece înscrisurile anexate la actul de control dovedesc faptul că este vorba de o persoană impozabilă revânzătoare, iar revânzarea a fost efectuată în condiţiile prevăzute de taxarea cu regim special.
Se mai arată că bunurile au fost achiziţionate de la persoane juridice revânzătoare aflate pe teritoriul Germaniei, fiind supuse taxei în regim special şi nu au fost efectuate în regim de scutire de T.V.A. sau de taxare inversă, iar menţiunile de scutire existente pe unele facturi fac dovada că recurenta avea posibilitatea de a opta pentru regimul special de taxare. În acest sens, recurenta invocă faptul că atât în factura emisă de vânzătorul german, cât şi în factura emisă de societate, T.V.A.-ul era inclus în preţul de vânzare. De asemenea, recurenta susţine că dovada opţiunii de plată a T.V.A. la marja de profit rezultă şi din jurnalele de vânzări care evidenţiază T.V.A. calculat astfel, iar, de altfel, T.V.A. nu a fost dedusă de societate la momentul achiziţiei, aşa cum rezultă din documentele financiar-contabile depuse la dosarul cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curţi,
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în anularea Deciziei de impunere prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare, respectiv T.V.A. stabilită potrivit regimului normal de taxare pentru revânzarea în România, către persoane fizice, a unor bunuri (autoturisme) second-hand achiziţionate din interiorul Comunităţii (Germania şi Belgia) în perioada septembrie 2010 - iunie 2011.
La vânzarea în România autoturismelor second-hand, societatea a aplicat cota de T.V.A. doar asupra marjei de profit, susţinând, în recurs, aplicabilitatea prevederilor art. 152 alin. (1) lit. d) şi alin. (13) şi (14) din C. fisc., conform cărora:
„ Art. 1522. - (1) În sensul prezentului articol:
d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în norme;
(13) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 1561 şi 1562;
b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special.
(14) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă, cât şi regimului special, trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
a) să ţină evidenţe separate pentru operaţiunile supuse fiecărui regim;
b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 1561 şi 1562. ”
În cauză, se ridică problema de drept dacă, în raport cu operaţiunile efectuate de SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca, la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul României este aplicabil regimul normal de T.V.A., stabilit prin actele administrativ-fiscale contestate, sau regimul special de taxare, aşa cum susţine recurenta-reclamantă.
Cu ocazia revânzării bunurilor second-hand achiziţionate din Comunitatea Europeană, legea prevede îndeplinirea numitor condiţii pentru aplicarea regimului special de taxare doar asupra marjei de profit, condiţii care nu sunt îndeplinite în privinţa raportului juridic de drept fiscal dedus judecăţii, în sensul celor arătate în continuare.
Bunurile second-hand au fost achiziţionate de la persoane scutite de T.V.A., fiind aplicabile dispoziţiile art. 1522 alin. (11) lit. a) din C. fisc., conform cărora „ (11) Regimul special nu se aplică pentru: a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziţionate în interiorul Comunităţii de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 142 alin. (1) lit. a) şi e)-g) şi art. 143 alin. (1) lit. h)-m), la cumpărare, la achiziţia intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei ”. Aplicabilitatea dispoziţiilor citate rezultă din cuprinsul facturilor în cuprinsul cărora se menţionează scutirea de T.V.A. a persoanelor care au efectuat livrarea, precum şi din faptul că nu s-a făcut dovada contrară, printr-o eventuală declaraţie a furnizorului referitoare la faptul că acesta nu a beneficiat de scutirea ori de rambursarea T.V.A.. Sub acest aspect, se reţine că, în facturile de achiziţie, nu este menţionată aplicarea regimului special pentru bunurile achiziţionate.
Furnizorii bunurilor second-hand nu se încadrează în categoriile menţionate de art. 1522 alin. (2), conform cărora „ (2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:
a) o persoană neimpozabilă;
b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);
c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;
d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special. ”
Societatea reclamantă a aplicat regimul normal de T.V.A. la efectuarea achiziţiilor, împrejurare reflectată de documentele contabile (jurnale de cumpărături, balanţe de verificare, deconturi de T.V.A.), astfel că operaţiunile respective nu pot fi considerate în România ca fiind operaţiuni neimpozabile, în sensul prevederilor art. 126 alin. (8) lit. c) din C. fisc., conform cărora „(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România: c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi de antichităţi, în sensul prevederilor art. 1522, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 313 şi 326 din Directiva nr. 112, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112”.
Aplicarea regimului normal de T.V.A. la efectuarea achiziţiilor din interiorul Comunităţii este confirmată inclusiv de datele transmise de organele fiscale din străinătate, prin sistemul Vies.
Fiind vorba de problema aplicării dispoziţiilor de drept fiscal în privinţa operaţiunilor a căror realitate nu este contestată în cauză, prima instanţă întemeiat a apreciat că nu se impune administrarea probei cu expertiza financiar-contabilă, astfel că nu pot fi primite susţinerile din recurs formulate sub acest aspect.
Pentru toate considerentele arătate, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi nefiind identificate motive de reformare a acesteia în sensul art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.R.C. SRL - Cluj Napoca, prin lichidator judiciar T.M.C., împotriva sentinţei civile nr. 428/2012 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5037/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5045/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
