ICCJ. Decizia nr. 5052/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5052/2013
Dosar nr. 6666/1/2012
Şedinţa publică de la 18 aprilie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 6666/1/2012, A.D. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, Primarul Comunei Merişani, Oficiul Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi Comisia Locală de Fond Funciar Merişani, solicitând anularea Deciziei civile nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. 6393/109/2011.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul susţine, în esenţă, că, decizia atacată este potrivnică Deciziei nr. 2663 din 19 mai 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7295/2/2006.
Sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire, revizuentul susţine că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, în sensul că cele două hotărâri sunt hotărâri definitive, sunt hotărâri potrivnice şi există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
2. Considerentele instanţei de revizuire
Analizând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare:
Aşa cum rezultă din expunerea anterioară, revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei Civile nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în Dosarul nr. 6393/109/2011, susţinând că această hotărâre este potrivnică Deciziei nr. 2663 din 19 mai 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7295/2/2006.
Prin Decizia Civilă nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. 6393/109/2011, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei Civile nr. 3487 din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. 5989/280/2009, intimaţi fiind Comisia Locală de Fond Funciar Merişani, Prefectul Judeţului Argeş, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primarul Comunei Merişani, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş.
Prin Decizia nr. 2663 din 19 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7295/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele: a admis recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1531 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a modificat, în parte, sentinţa atacată în sensul admiterii capătului de cerere din acţiune privind daunele morale şi obligării Instituţiei Prefectului Judeţului Argeş la plata către recurentul-reclamant A.D. a sumei de 10.000 lei daune morale; a respins capătul de cerere privind daunele materiale. În Dosarul nr. 7295/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au avut calitatea de părţi: A.D. (recurent-reclamant), M.A.I. (intimat-pârât) şi Instituţia Prefectului Judeţului Argeş (intimat-pârât).
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat drept temei al cererii de revizuire, „r evizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere […] dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs”.
Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ.: „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca, în privinţa hotărârilor potenţial potrivnice, să fie întrunite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, adică să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect.
În cauză, însă, Înalta Curte constată că în privinţa celor două hotărâri, potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, deoarece în litigiile soluţionate prin deciziile menţionate, nu figurează aceleaşi părţi, aşa cum rezultă din aspectele expuse anterior.
Totodată, se constată că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la identitatea de cauză şi de obiect, deoarece litigiul în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş are ca obiect emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren de 20 ha (păşune, pădure, arabil), în timp ce litigiul în care fost pronunţată Decizia nr. 2663 din 19 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are ca obiect obligarea pârâţilor (M.A.I. şi I.P.J. Argeş) să răspundă la memoriile din 11 aprilie 2006 şi 28 decembrie 2005 şi să-i comunice reclamantului A.D. hotărârile comisiilor înfiinţate în cadrul judeţului Argeş prin care s-a reconstituit dreptul său de proprietate privată asupra unor terenuri, în baza dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, să emită şi să-i comunice titlul de proprietate şi harta cadastrală pentru suprafeţele de teren cu vegetaţie forestieră şi, în fine, să-i plătească suma de 75.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi morale.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că, în privinţa celor două hotărâri, potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
În condiţiile date, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate, Înalta Curte reţine că este inadmisibilă cererea de revizuire, urmând a fi respinsă ca atare, fiind de prisos expunerea şi analiza criticilor revizuentului referitoare la aspectele invocate în susţinerea caracterului potrivnic al hotărârilor respective.
Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei civile nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei civile nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5201/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5120/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|