ICCJ. Decizia nr. 5037/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5037/2013
Dosar nr. 733/32/2011
Şedinţa publică de la 18 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată şi sentinţa instanţei de fond
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr. 3027/110/2011, reclamantul R.M. a solicitat, contradictoriu cu Agenţia de Integritate, anularea Raportului de evaluare din 25 mai 2011 emis de pârâtă.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că la data de 26 iunie 2008 a fost validat în funcţia de consilier local al oraşului Târgu Ocna.
Prin Dispoziţia nr. 499 din 24 iulie 2008 emisă de primar a fost angajat consilier personal al acestuia. La angajarea sa s-au avut în vedere prevederile art. 66 din Legea nr. 215/2001.
Acest compartiment distinct nu face parte din aparatul propriu (de specialitate) al primarului.
În aceste condiţii a fost angajat pe perioadă determinată (pe perioada mandatului primarului).
Dispoziţia de angajare a fost avizată pentru legalitate de secretarul oraşului, de profesie jurist, şi înaintată prefectului, acesta din urmă neatacând dispoziţia la instanţa de contencios.
În raportul de evaluare se face referire la incompatibilitatea prevăzută la art. 88 din Legea nr. 161/2003, referitor la funcţia de consilier local, text care face însă referire expresă la aparatul propriu al consiliului local, nu al primarului.
Prin Sentinţa nr. 775 din 29 septembrie 2011 Tribunalul Bacău şi-a declinat competenţa de soluţionare Curţii de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată sub nr. 733/32/2011 pe rolul acestei din urmă instanţe.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca nefondată.
Prin Sentinţa nr. 13 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II a civilă, de contencios administrative şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului R.M., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Legea nr. 286/2006 s-a modificat fostul art. 1561 din Legea nr. 215/2001, arătându-se că „Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea de aparat de specialitate al primarului”.
În aceste condiţii, la data angajării, reclamantul se afla în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2006 înlocuise de drept, sintagma de „aparat de specialitate al consiliului local ” cu sintagma „aparat de specialitate al primarului”.
Instanţa de fond nu a primit critica referitoare la formularea (neadecvată) prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) coroborate cu prevederile art. 132 din Legea nr. 215/2001, în sensul că s-a înlocuit numai sintagma „aparat propriu de specialitate al consiliului local „pe când cel vizat de petent se referea numai la „aparatul propriu al consiliului local” din moment ce, potrivit art. 30 din Legea nr. 215/2001 (forma sa iniţială), calitatea de angajat în cadrul administraţiei publice locale este incompatibilă cu cea de consilier local.
Prin urmare, a stabilit Curtea, indiferent de formularea art. 88 lit. c) din Legea nr. 161/2003, calitatea de consilier local era, şi înainte de apariţia Legii nr. 161/2003 şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2006, incompatibilă cu cea de angajat cu contract individual de muncă în orice aparat de specialitate (şi propriu) existent în cadrul administraţiei publice locale respective (în circumscripţia căreia a fost ales şi validat consilierul local).
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În primul rând recurentul reclamant a învederat Înaltei Curţi că, la data de 17 ianuarie 2012, a formulat cerere de amânare a judecării cauzei dar prima instanţă a respins cererea fără a face vorbire în cuprinsul hotărârii de această împrejurare.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că angajarea sa s-a făcut pe durată determinată de către Primarul Oraşului Târgu Ocna, postul făcând parte dintr-un compartiment distinct, aflat în subordinea primarului şi nu în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi că în cauză nu se aplică prevederile art. 30 din Legea administraţiei locale, întrucât acest articol a fost abrogat şi nu se mai regăseşte în forma republicată a Legii nr. 215/2001, întrucât validarea sa s-a făcut după Legea nr. 215/2001.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte prima critică formulată de recurent, referitoare la faptul că la termenul la care s-a soluţionat cauza, a formulat cerere pentru lipsă de apărare, despre care instanţa nu a făcut vorbire în cuprinsul Sentinţei nr. 13 din 24 ianuarie 2012, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că din actele dosarului, respectiv încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2012 (care face parte integrantă din sentinţa civilă), rezultă cert că cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamant a fost respinsă, cu motivarea că acesta a mai beneficiat de un termen pentru lipsă de apărare. Hotărârea instanţei de fond de a respinge cererea a fost legală în raport cu dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., potrivit cărora “(1) - instanţa va putea da un singur termen de judecată pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
(2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.”
Totodată instanţă de fond a procedura la amânarea pronunţării hotărârii pentru ca partea să aibă posibilitatea de a formula concluzii scrise.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate şi celelalte motive de casare, inserate la punctele 2 şi 3 din cererea de recurs.
Recurentul reclamant R.M. a fost validat în funcţia de consilier local al oraşului Târgu Ocna la data de 26 iunie 2008.
Prin Dispoziţia nr. 499 din 24 iulie 2008 emisă de primar a fost angajat consilier personal al acestuia. La angajarea sa au fost avute în vedere prevederile art. 66 din Legea nr. 215/2001.
În motivarea cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. 62573/6-II din 25 mai 2011 întocmit de A.N.I. reclamantul a arătat că art. 88 din Legea nr. 161/2003 se referă la incompatibilitatea consilierului local cu cea a funcţionarului public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al Consiliului Local, or el a avut calitatea de angajat cu contract individual într-un compartiment distinct - Cabinetul Primarului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1561 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006 „Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea de aparat de specialitate al primarului”.
În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă s-a pronunţat în sensul existenţei incompatibilităţii prevăzute de art. 88 din Legea nr. 161/2003, în cazul reclamantului R.M.
Pe de altă parte, indiferent de formularea art. 88 lit. c) din Legea nr. 161/2003, calitatea de consilier local era, şi înainte de apariţia Legii nr. 161/2003 şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2006, incompatibilă cu cea de angajat în orice aparat de specialitate (şi propriu) existent în cadrul administraţiei publice locale respective (în circumscripţia căreia a fost ales şi validat consilierul local).
Totodată Înalta Curte consideră că susţinerea recurentului cu privire la faptul că a fost angajat pe durată determinată nu are nici o relevanţă întrucât dispoziţiile legale nu fac nici o distincţie cu privire la contractul individual de muncă.
Înalta Curte nu poate primi ca motiv de nelegalitate a hotărârii de fond invocarea de către instanţa a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 215/2001, a căror dispoziţii exprese de incompatibilitate fuseseră abrogate la data validării consilierului local.
Pe de o parte, că hotărârea de respingere a cererii reclamantului se bazează pe incompatibilitatea prevăzută expres de art. art. 88 din Legea nr. 161/2003 şi, de asemenea, pe dispoziţiile art. 1561 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006, în vigoare la data validării consilierului local.
Pe de altă parte, prin invocarea dispoziţiilor art. 30 în forma iniţială a Legii nr. 215/2001 a dorit să accentueze incompatibilitatea consilierului local cu cea de angajat în orice aparat de specialitate (şi propriu) existent în cadrul administraţiei publice locale respectiv (în circumscripţia căreia a fost ales şi validat consilierul local), ţinând cont de faptul că art. 30 din Legea nr. 215/2001 care viza stările de incompatibilitate a fost abrogat tocmai de Legea nr. 161/2003 care a preluat reglementarea stărilor de incompatibilitate.
În concluzie, Înalta Curte, pentru motivele invocate, constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinţei civile nr. 13/2012 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău , secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5120/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
