ICCJ. Decizia nr. 5115/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5115/2013
Dosar nr. 2975/2/2010
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 260 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.D. & C. SA Voluntari în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, şi, în consecinţă, a anulat decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 şi a obligat pârâta să aprobe tarifele pentru activitatea reclamantei de distribuţie a energiei electrice, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză şi răspunsul la obiecţiuni, precum şi suma de 15.146,8 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 s-au aprobat, cu începere de la 12 februarie 2010, tarifele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de către reclamanta SC I.D. & C. SA, după cum urmează:
- 51,01 RON/MWH pentru Ansamblul de locuinţe A.;
- 10,39 RON/MWH pentru Ansamblul de locuinţe B. a-b;
- 7,32 RON/ MWh pentru Ansamblul de locuinţe B. c-d;
- 6,04 RON pentru Ansamblul de locuinţe J.
Decizia a fost emisă în baza art. 11 alin. (2) lit. a), d) şi e), art. 43 şi art. 74 lit. b) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 şi a Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007.
Instanţa fondului a apreciat că Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 este lovită de nulitate, întrucât la emiterea sa nu au fost respectate prevederile Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, nefiind luate în considerare o serie de costuri justificate, cu consecinţa vătămătoare pentru reclamantă a aprobării unor tarife inferioare celor la care aceasta era îndreptăţită
Curtea a ales să-şi însuşească concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, potrivit cărora tarifele de distribuţie pentru obiectivele cuprinse în decizia contestată, calculate de expert pe baza costurilor justificate ale reclamantei pentru activitatea de distribuţie şi în raport de prevederile Metodologiei, sunt următoarele:
- 102,96 RON/MWH pentru Ansamblul de locuinţe A.;
- 20,78 RON/MWH pentru Ansamblul de locuinţe B. a-b;
- 36,57 RON/MWh pentru Ansamblul de locuinţe B. c-d;
- 30,40 RON pentru Ansamblul de locuinţe J.
Instanţa a respins argumentele privind raţiuni de protecţia consumatorului, arătând că acest obiectiv nu justifică încălcarea reglementărilor incidente în materie, reglementări care, prin natura lor, sunt unele de protecţie pentru consumator, dar, totodată, prevăd cu valoare de principiu că tarifele aprobate trebuie să acopere costurile justificate economic ale prestatorului de servicii. Astfel, metodologia de calculare a tarifului nu conferă Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei decât o mică marjă de apreciere, în ce priveşte stabilirea unei anumite rate de profit, iar sub acest aspect pârâta nu a prezentat nici o justificare pentru diferenţa semnificativă dintre rata de profit aprobată pentru Ansamblul de locuinţe B. e-f, de 5%, şi cea aprobată prin decizia contestată în prezenta cauză, pentru celelalte ansambluri de locuinţe ale reclamantei, de doar 2%.
A respins Curtea şi argumentul pârâtei privitor la faptul că reclamanta nu a prestat, după adoptarea Deciziei contestate, serviciul de distribuţie la locul de consum A., acest serviciu fiind prestat de SC E.D.M. SA, motivând că împrejurarea că art. 1 lit. a) din Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 nu şi-a produs niciodată efectele şi că prin Decizia nr. 1250/2011 a fost chiar abrogat, nu împiedică cenzurarea legalităţii acestei dispoziţii de către instanţă, căci sunt evenimente survenite ulterior, irelevante din perspectiva unor eventuale cauze de nulitate, care se raportează la data adoptării actului.
B. Recursul pârâtei
Împotriva Sentinţei nr. 260 din 17 ianuarie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a enunţat şi argumentat pe larg următoarele critici:
- Sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neindicând dispoziţiile legale care se consideră a fi fost încălcate de autoritatea emitentă a Deciziei nr. 206/2010.
- Sentinţa nu poate fi pusă în executare, pentru că, deşi instanţa de fond, în temeiul înscrisurilor administrate în cauză, a reţinut că art. 1 lit. a) din Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 a fost abrogat prin 1.7 din Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1250/2011, prin care se desemnează operatorul principal de distribuţie SC E.D.M. SA pentru preluarea desfăşurării serviciului de distribuţie a energiei electrice prestat de SC I.D. & C. SA pentru locul de consum A., totuşi, contrar acestui probatoriu, a dispus obligarea recurentei la emiterea unei decizii prin care să se aprobe şi tariful de distribuţie pentru locul de consum A.
- Instanţa de fond şi-a însuşit în mod greşit concluziile expertizei efectuate în cauză, limitându-se la a reţine că recurenta-pârâtă nu a adus argumente valabile în combaterea acestora.
- Sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că judecătorul fondului a considerat irelevante argumentele privind protecţia consumatorului, cu toate că art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în mod imperativ că Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei aprobă tarifele pentru serviciile de sistem, de transport şi de distribuţie a energiei electrice în scopul asigurării protecţiei consumatorului final.
- Sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicare a art. 274 C. proc. civ., prin acordarea cheltuielilor de judecată pe baza unor xerocopii ale unor facturi, chitanţe şi contracte, fără a se fi făcut dovada lor cu documente prezentate în original, aşa cum s-a procedat în Decizia nr. 1378/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a depus la dosarul de recurs înscrisuri noi constând în Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 2359/2012 prin care a încetat aplicabilitatea art. 1 lit. c) din Decizia nr. 206/2010; Adresa Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 54337/2012 prin care recurenta a transmis Decizia nr. 2958/2012 privind desemnarea operatorului principal de distribuţie SC E.D.M. SA pentru preluarea desfăşurării serviciului de distribuţie a energiei electrice prestat de SC I.D. & C. SA la locurile de consum Ansamblul rezidenţial A. şi Ansamblul rezidenţial C., la data emiterii Deciziei încetând aplicabilitatea Deciziilor nr. 1249/2011 şi nr. 1250/2011; Adresa SC E.D.M. SA nr. 56385/2012, conform căreia în temeiul Deciziei nr. 2958/2012 au fost încheiate acte adiţionale la contractele de folosinţă a capacităţilor energetice prin care se realizează serviciul de distribuţie a energiei electrice la locul de consum Ansamblul rezidenţial C., respectiv la locul de consum Ansamblul rezidenţial A., între SC E.D.M. SA şi SC I.D. & C. SA, prin care contractele au fost prelungite cu 12 luni începând cu data de 21 noiembrie 2012; Adresa SC I.D. & C. SA nr. 33375/2012 prin care intimata aduce la cunoştinţa Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei că a finalizat formalităţile de publicitate imobiliară conform Deciziilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1249/2011 şi nr. 1250/2011.
3. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în condiţiile prevăzute în art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate de recurenta-pârâtă.
În esenţă, intimata-reclamantă a arătat că în hotărârea instanţei sunt indicate actele normative în baza cărora a apreciat că actul administrativ atacat este nelegal. Decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, chiar dacă a fost parţial abrogată, a produs efecte juridice pe o perioadă de timp, iar anularea deciziei se impunea pentru că tarifele aprobate nu acopereau cheltuielile, încălcând atât prevederile art. 74 lit. b) şi 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2007 şi normele cuprinse în Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, cât şi prevederile Directivei nr. 2009/72/CE privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei nr. 2003/54/CE, care instituie principiul „tarifele trebuie să acopere costurile justificate economic”.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a arătat că nu există nici un act normativ care să impună părţii să depună la dosar chitanţa/ordinul de plată în original, cu atât mai mult cu cât la acest moment o mare parte din plăţi se face prin transfer bancar. Conform reglementărilor fiscale originalele documentelor de plată trebuie să existe în contabilitate în vederea înregistrării.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, atunci în vigoare, Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010, privind aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de SC I.D. & C. SA.
Decizia a fost emisă în considerarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. a), d), e), art. 43 şi art. 74 lit. b) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007 şi cuprinde tarifele aprobate pentru patru locuri de consum începând cu data de 12 februarie 2010: Ansamblul de locuinţe A. (str. E.R., Voluntari, jud. Ilfov); Ansamblul de locuinţe B. a-b (str. E.I.N., Voluntari - Pipera, jud. Ilfov); Ansamblul de locuinţe Băneasa c-d (str. G.B. Voluntari, Ilfov); Ansamblul de locuinţe J. (str. B., Voluntari - Pipera, jud. Ilfov).
După învestirea instanţei, prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1250/2011, a fost abrogat art. 1 lit. a) din Decizia nr. 206/2010, pentru locul de consum Ansamblul de locuinţe A. fiind desemnat un alt operator de distribuţie, iar în timp ce litigiul se afla în faza de recurs, a fost emisă Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 2359/2012, prin care au fost aprobate noi tarife pentru serviciile prestate de intimata-reclamantă la Ansamblurile de locuinţe B. c şi Băneasa d, dispunându-se, în acelaşi timp, încetarea aplicabilităţii art. 1 lit. c) din Decizia nr. 206/2010.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, „Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei elaborează, stabileşte şi urmăreşte aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, precum şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumului”.
Printre atribuţiile stabilite de legiuitor în vederea realizării obiectivelor enumerate, art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 13/2007 prevede aprobarea tarifelor pentru serviciile de sistem, de transport şi de distribuţie a energiei electrice [definite în art. 74 lit. b) ca fiind tarife reglementate], pe bază de consultări, în scopul asigurării protecţiei consumatorului final.
Art. 76 din lege conferă autorităţii competente o marjă de apreciere în crearea mecanismelor de formare a preţurilor şi tarifelor reglementate, prevăzând că acestea se stabilesc pe bază de metodologii aprobate şi publicate de autoritatea competentă, care urmează să ia în considerare costurile justificate ale activităţii prestate, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit.
Într-un raport de drept administrativ, rezonabilitatea se traduce prin echilibrul necesar între interesul public, definit în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 ca fiind interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice pe de o parte, şi drepturile subiective ori interesele legitime private, pe de altă parte.
În esenţă, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe considerente legate de neluarea în considerare a unor costuri justificate şi stabilirea unei rate a profitului mai mici decât cea acceptată, printr-o decizie din 2008, pentru un alt ansamblu de locuinţe deservit de intimata-reclamantă (2%, faţă de 5%), reţinând că în acest fel au fost încălcate dispoziţii ale Metodologiei aprobate prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, motiv pentru care decizia contestată este nelegală.
Întreaga argumentaţie preia constatările şi concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, având ca obiectiv stabilirea tarifelor de distribuţie pentru locurile de consum cuprinse în Decizia nr. 206/2010, pe baza costurilor justificate ale societăţii pentru activitatea de distribuţie (costuri materializate în depunerea unor înscrisuri anexă la solicitarea de aprobare a tarifelor) şi în raport cu Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aşa cum a propus reclamanta.
Judecătorul fondului şi-a însuşit în totalitate concluziile expertului, considerând că „pârâta nu a adus argumente valabile” împotriva acestora.
A fost ignorată împrejurarea că, în mecanismul de stabilire a tarifelor, Legea nr. 13/2007 impunea şi în sarcina operatorilor economici o serie de obligaţii privind evidenţierea costurilor şi a veniturilor, în sensul că aceştia trebuie să prezinte autorităţii competente, conform art. 77 din lege:
a) costurile şi veniturile realizate separat din activităţile ce fac obiectul licenţelor acordate în structura stabilită de autoritatea competentă;
b) modul de alocare a activelor, pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, conform reglementărilor emise de autoritatea competentă.
Or, recurenta-pârâtă a susţinut în mod constant că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii şi din acest motiv, pe baza documentaţiei prezentate pentru fundamentarea tarifelor propuse, nu se puteau stabili materialele utilizate destinate strict locurilor de consum supuse analizei şi delimitările între instalaţiile de interior şi cele care asigurau alimentarea cu energie a ansamblurilor rezidenţiale, astfel încât sumele indicate de operatorul economic să poată fi calificate drept „costuri justificate”.
De asemenea, nu au fost analizate susţinerile autorităţii emitente privind existenţa unor motive justificate pentru diferenţele de tarife între locurile de consum, iar cota procentuală a profitului a fost calculată de expert şi însuşită de instanţă prin comparaţie cu profitul stabilit anterior pentru un alt loc de consum, în lipsa unei analize a contextului economic concret în care a fost emisă decizia contestată, analiză care să aibă în vedere şi scopul asigurării protecţiei consumatorului final, aşa cum a fost el trasat de legiuitor.
În evaluarea modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere, echilibrul rezonabil între interesul public şi cel privat impune, pe de o parte, să se ţină seama de preeminenţa interesului public, specifică raportului de drept administrativ şi, pe de altă parte, de ideea că măsurile administrative nu trebuie să fie excesiv de împovărătoare pentru particular, sancţiunea juridică a anulării actului administrativ putând fi aplicată numai atunci când există probe şi argumente suficiente în sensul ruperii echilibrului rezonabil.
Date fiind aceste coordonate ale controlului ce se impune a fi efectuat de instanţă, Înalta Curte consideră necesară suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză de specialitate ale cărei obiective să fie trecute prin filtrul judecătorului şi să aibă în vedere inclusiv criteriile propuse de autoritatea emitentă pentru identificarea „costurilor justificate”, luând în considerare eventual efectuarea a două variante de calcul, care să fie în final supuse evaluării instanţei, prin prisma elementelor menţionate mai sus.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, urmând ca în faza rejudecării să fie avute în vedere şi toate celelalte critici formulate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva Sentinţei civile nr. 260 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5108/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 512/2013. Contencios → |
|---|
