ICCJ. Decizia nr. 5126/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5126/2013
Dosar nr. 6810/1/2012
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3029 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta M. (M.) E., şi a constatat calitatea acesteia de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Aşa acum reiese din înscrisul depus la dosar, pârâta a fost recrutată la data de 23 martie 1978, dată la care s-a angajat să furnizeze informaţii organelor de securitate sub pseudonimul "Martinaş".
După semnarea angajamentului, pârâta a redactat note informative în care relata despre colegii săi de liceu. În acest sens, relata despre eleva M.V., clasa a X-a C, care "ne-a dat de înţeles că este pocăită şi ca urmare merge la o casă de adunare existentă în oraşul Buhuşi; împreună cu ea a mai mers şi colega ei I.R. care este de aceeaşi religie", sau despre elevele C.D., care asculta postul de radio E.L., şi M.V., care comenta chestiuni legate de Tratatul de la Varşovia.
Informaţiile furnizate de pârâtă au fost prelucrate de ofiţerii de Securitate, aşa cum reiese din menţiunile făcute în subsolul notelor informative.
Curtea a apreciat, raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, că informaţiile furnizate de pârâtă au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei şi dreptul la libertatea de exprimare; concluzie întărită de însemnările făcute de ofiţeri în subsolul notelor informative, conform cărora pârâta trebuia instruită să relateze în continuare despre conduita persoanelor vizate.
Prima instanţă a respins apărările pârâtei legate de vârsta sa la data redactării notelor, cu motivarea că excepţia prevăzută de art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la persoanele sub 16 ani, iar reclamanta împlinise, vârsta respectivă la data recrutării, precum şi susţinerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra pârâtei, arătând că o astfel de circumstanţă nu se află printre excepţiile prevăzute de textul legal citat.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 a declarat recurs în termen legal pârâta M. (M.) E., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
3. Hotărârea instanţei de control judiciar
Prin Decizia civilă nr. 1907 din 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în cauză, cum judicios a reţinut şi instanţa de fond (pe baza materialului probator pe care s-a întemeiat nota de constatare nr. S DI/1/730 din 5 martie 2009 emisă de Direcţia Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), sunt îndeplinite condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea calităţii recurentei M.E. de colaborator al Securităţii. Recurenta-pârâtă a avut, în perioada 23 martie 1978 - 27 decembrie 1982, calitatea de informator al organelor de securitate, cu numele conspirativ de "M.", furnizând în această calitate mai multe note informative.
A arătat că prezintă relevanţă, în prezentul litigiu, numai informaţiile conţinute de notele informative întocmite în zilele de 19 ianuarie 1979, 14 martie 1979 şi 19 septembrie 1980, prin care recurenta, elevă la Liceul Industrial Textil Buhuşi, a transmis Securităţii date despre anumite colege din internatul liceului, care fie ascultau postul de radio "E.L.", fie făceau parte din gruparea religioasă "O.D.", fie participau la adunări ale cultului baptist organizate în oraşul Buhuşi.
Înalta Curte a apreciat că este îndeplinită în speţă condiţia denunţării, prin informaţiile furnizate Securităţii de către recurentă, a unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată astfel ascultarea unor posturi de radio străine, în special a postului "E.L.", deosebit de critic la adresa regimului din România acelor ani, dar şi practicarea unor convingeri religioase. Pe de altă parte, este întrunită, în cauză, şi cerinţa ca informaţiile furnizate de pârâtă să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentei s-au îngrădit următoarele drepturi fundamentale ale omului: - dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; - dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 şi de art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; - dreptul la viaţa privată, drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Instanţa de recurs a respins apărările recurentei referitoare la vârsta avută la data semnării angajamentului de colaborare şi la momentul întocmirii notelor informative, precum şi cele privitoare la ascendentul moral al pedagogului internatului liceului, cu motivarea că niciuna din aceste împrejurări nu este de natură să înlăture aplicarea prevederilor clare ale art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Contestaţia în anulare declarată
Împotriva Deciziei civile nr. 1907 din 5 aprilie 2012 a formulat contestaţia în anulare recurenta M. (M.) E., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului său, cu consecinţa admiterii acestuia şi modificării sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 318 alin. (1) ambele teze C. proc. civ.
În argumentarea cererii, contestatoarea a susţinut, mai întâi, că instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra următoarelor motive de recurs:
- Că stabilirea calităţii de colaborator al securităţii nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informaţii, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiţiei legale relative la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat;
- Că textul art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie interpretat în mod sistematic, în raport de întreaga economie a prevederilor ordonanţei, precum şi istorico-teleologic, adică în raport cu împrejurările socio-juridice care au stat la baza elaborării şi adoptării legii;
- Că notele care i se impută contestatoarei au fost date cât timp aceasta a stat în căminul şcolii, sub observaţia institutoarei şi cât timp a stat la căminul fabricii sub directa observaţie a ofiţerului de securitate.
A arătat contestatoarea că, din decizia instanţei de recurs, rezultă că susţinerile sale nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceasta nefăcând o motivare argumentată pro sau contra, în raport de fiecare motiv de recurs invocat.
Contestatoarea a mai susţinut că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale, rezultată din greşita analizare şi reţinere a documentelor din dosar.
5. Soluţia dată contestaţiei în anulare
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, şi o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze înscrisurile cauzei sau prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Faţă de cele ce preced, analizând decizia criticată, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă nu pot fi identificate elemente de natură a contura existenţa unei erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată că, în speţă, instanţa de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtei este nefondat, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Aspectele invocate de către contestatoare nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
În speţă, contestatoarea susţine, în esenţă, argumentând incidenţa acestor dispoziţii, că instanţa de control judiciar nu s-ar fi pronunţat cu privire la motivele de recurs referitoare la modul în care au fost interpretate şi aplicate, în speţă, dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008, şi anume:
- Că stabilirea calităţii de colaborator al securităţii nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informaţii, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiţiei legale relative la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat;
- Că textul art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie interpretat în mod sistematic, în raport de întreaga economie a prevederilor ordonanţei, precum şi istorico-teleologic, adică în raport cu împrejurările socio-juridice care au stat la baza elaborării şi adoptării legii;
- Că notele care i se impută contestatoarei au fost date cât timp aceasta a stat în căminul şcolii, sub observaţia institutoarei şi cât timp a stat la căminul fabricii sub directa observaţie a ofiţerului de securitate.
S-a mai arătat că susţinerile contestatoarei nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceasta nefăcând o motivare argumentată pro sau contra, în raport de fiecare motiv de recurs invocat.
Or, argumentele astfel invocate nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.
Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor invocate în recurs, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de control judiciar a analizat temeinic motivele de recurs şi argumentele contestatoarei apreciate a fi pertinente în cauză, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. numai pentru că instanţa de recurs nu a adoptat interpretarea dorită de către contestatoare.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental".
De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge contestaţia în anulare declarată de M. (M.) E. împotriva Deciziei nr. 1907 din 5 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5124/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5127/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
