ICCJ. Decizia nr. 5182/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5182/2013
Dosar nr. 6542/1/2012
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi la data de 15 octombrie 2012, R.L. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3630 din 20 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 11365/2/2010.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 3630 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 2782 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a fost modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile de fixare a termenelor pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina pârâtei C.C.S.D.
Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamantul R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor - C.C.S.D., obligarea pârâtului la trimiterea fără întârziere a Dosarului nr. 37905 la un evaluator autorizat desemnat de instanţa de judecată şi, în baza raportului întocmit de acesta, să-i fie emis titlul de despăgubire conform Legilor nr. 10/2001 şi 247/2005 şi a Deciziei nr. 61/C a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată la 19 februarie 2007 în Dosarul civil nr. 125/36/2007, pentru imobilul-construcţie, vilă cu 12 camere (220 mp) din Mangalia, Str. I.V.S. (fostă R.M.), trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 şi care nu mai poate fi restituit în natură; să fie obligat pârâtul la plata unor daune cominatorii în valoare de 100 euro pentru fiecare zi de întârziere, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii instanţei, ca sancţiune pentru refuzul de finalizare a dosarului aflat la C.C.S.D. din data de 28 mai 2007.
Prin Sentinţa nr. 2782 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamant, a obligat pârâta să desemneze, în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare, fiind respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantul, în calitate de persoană îndreptăţită, conform Deciziei nr. 61/C din 19 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. 125/26/2007, şi conform Deciziei nr. 257 din 18 ianuarie 2005, emisă de A.V.A.S., de acordare a despăgubirilor pentru imobilul din Mangalia, str. I.V.S., a contestat refuzul nejustificat al C.C.S.D. de a-i soluţiona cererea de despăgubiri.
Curtea de apel a considerat că, în condiţiile în care imobilul a fost identificat, s-a stabilit că acesta nu poate fi restituit în natură, fiind recunoscut deja dreptul reclamantului la despăgubiri, depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cererii de plată efectivă a despăgubirilor (în condiţiile în care procedura administrativă s-a declanşat în anul 2002, nefiind finalizată până la data sesizării instanţei, 22 noiembrie 2010) constituie un refuz nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamantului referitoare la un drept legitim, astfel cum acest refuz este definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanţa de fond a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5803C. proc. civ., pentru neexecutarea obligaţiilor de a face, care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii, creditorul obligaţiei având doar posibilitatea de a sesiza instanţa de executare cu o cerere de obligare a debitorului la plata unei amenzi civile în favoarea statului, precum şi de solicitare de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei.
Faţă de aceste împrejurări, curtea de apel a respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la plata daunelor cominatorii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Instanţa de control judiciar, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte dispoziţia de fixare a unui termen pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina pârâtei.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum s-a pronunţat în mod constant această instanţă supremă.
3. Cererea de revizuire formulată de R.L.
Revizuentul a criticat hotărârea instanţei de recurs arătând că orice obligaţie trebuie îndeplinită într-un interval de timp rezonabil, altfel obligaţia devine inexistentă, facultativă.
A precizat că hotărârea instanţei de recurs este nelegală, căci au fost anulate obligaţiile stabilite de instanţa de fond, respectiv termenele în care pârâta să fie obligată la trimiterea dosarului la evaluare şi la emiterea titlului.
A apreciat că fără termene de aplicare nicio lege nu este funcţională, iar casarea hotărârii în datele ei esenţiale este nu numai o eroare, ci şi o încurajare a indolenţei, a bunului plac şi nu în ultimul rând a corupţiei.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, sesizată cu cererea de faţă şi procedând la verificarea acesteia, a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Cap. II revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, pentru motivele expres prevăzute în cele 10 puncte ale articolului arătat.
Înalta Curte reţine că revizuentul a indicat ca temei juridic dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., fără a menţiona expres care este motivul de revizuire prevăzut de lege.
Cercetând motivul revizuentului, respectiv nemulţumirea în ceea ce priveşte decizia pronunţată în recurs privind înlăturarea obligaţiilor stabilite de instanţa de fond, respectiv a termenelor în care pârâta să fie obligată la trimiterea dosarului la evaluare şi la emiterea titlului, Înalta Curte a reţinut că acest motiv nu poate fi încadrat în niciunul dintre cele 10 motive prevăzute de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de R.L. împotriva Deciziei nr. 3630 din 20 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5181/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5183/2013. Contencios → |
|---|
